Sfântul Teofan Zăvorâtul – Predica în duminica de după Botezul Domnului

Societatea creştină are duhul său propriu, principiile sale proprii şi propriile sale reguli şi trebuie să ne împotrivim pătrunderii şi întăririi obiceiurilor păgâne, care îi sunt străine şi pentru că acestea sunt înjositoare pentru creştini şi jignitoare pentru Domnul.

Data trecută v-am vorbit despre cât de rău au întâmpinat unii la noi Anul Nou.

După aceea aud că multora nu li s-a părut ca aşa ar sta lucrurile, iar unii comentează: “Ce să mai vorbeşti împotriva a ceea ce este în obicei? Nu mai faci nimic, oricât ai mustra sau felicita”.

Despre primul fapt, adică faptul că unora nu li s-a părut, fiecare face cum vrea, însă adevărul trebuie spus şi ceea ce este nedrept trebuie îndreptat. 

Iar cel de-al doilea îl propun judecăţii voastre: oare este adevărat că dacă a pătruns un obicei rău nu avem temeiuri pentru a ne înarma impotriva lui? Că nu mai putem face nimic? Că nu putem birui, de vreme ce duhul societăţii este acesta sau cerinţa societăţii este aceasta?

Mi s-a parut că aceasta este o idee foarte ciudată. Reiese că dacă a patruns un obicei rău, nu trebuie să ne mai atingem de el: n-are decât să se întarească şi să atragă un număr tot mai mare de creştini, până ce va pune stăpânire pe toţi. Va pătrunde un alt obicei rău, nici de acela să nu ne atingem; vine un al treilea, nici de el să nu ne atingem. Ce înseamnă asta?! Societatea creştină este, oare, un fel de groapă pe care o putem umple cu orice?! Şi în felul acesta ne năpădesc toate aiurelile, aşa încât în cele din urmă nici nu mai poţi să îţi dai seama dacă societatea este creştină sau te miri ce…

Nu, nu este aşa. Ca orice societate, şi societatea creştină are duhul său propriu, principiile sale proprii, propriile sale reguli, care trebuie să slujească drept măsură a relaţiilor reciproce dintre membrii ei şi a relaţiilor tuturor acestora cu cei din afară. Ea nu poate şi nu trebuie să primească nimic potrivnic duhului său şi regulilor sale fără să se înjosească singură şi să se facă singură de ruşine. Asemenea reguli şi obiceiuri proaste nu se pot vâri in ea atâta timp cat ea se cunoaşte bine pe sine însăşi şi întelege bine ce ii este propriu şi ce nu-i este. Mă rog, să zicem că din nebăgare de seamă se poate strecura ceva de felul acesta, însă îndată ce arăţi că lucrul cutare şi cutare nu se potriveşte creştinilor, toţi creştinii sinceri, care au îngăduit anumite lucruri fără să le cerceteze cu de-amanuntul, le vor părăsi cu dispreţ, fără întârziere, ca pe ceva care îl jigneşte pe Hristos Domnul, pe care ei îl iubesc şi este înjositor pentru numele de creştin, care pentru ei e preţios. În această nădejde m-am şi adresat vouă cu un cuvânt de mustrare, fiind încredinţat că toţi creştinii de bună credinţă şi cu coloană vertebrală nu vor pune la spate cuvintele adevărului. 

Atunci când vorbim nu vă poruncim, doar, nu vă silim la nimic, ci descoperim consţiintelor voastre voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi sfântă. Şi oricine este de la Dumnezeu ne ascultă. Cel care este de partea lui Dumnezeu iubeşte tot ce este dumnezeiesc, care işi pleacă auzul către îndemnurile potrivite cuvântului lui Dumnezeu, acela, bineînţeles, îşi va mişca voia şi pofta spre împlinirea poveţelor bune.

Aşadar, totul stă în voinţă. Nu vrei, sigur că nu faci nimic. Dumnezeu Însuşi nu sileşte libera alegere omenească, ci propune totul voinţei ei. 

Insă cum spune? Daca veţi intra şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca; iar dacă nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, sabia vă va mânca (Is. 1, 19-20). 

Traieşti cum doreşti, cine te ţine legat? Însă ia seama şi la urmări, şi la roadele vieţii pe care o vei alege şi fii gata să le întâmpini.

Din acest punct de vedere, adică în privinţa dispoziţiilor sufleteşti, dacă te vei uita la toate voinţele, vor ieşi la iveală, bineinţeles, o seamă de suflete învârtoşate în obiceiuri lumeşti. Acestora ce să le mai spui? I-a zis Dumnezeu lui Moisi: Loveşte cu toiagul în piatră. Moisi a lovit şi a curs apa. Iar în aceste suflete dacă Dumnezeu Însuşi va lovi cu cuvântul Său şi sabia acestui cuvânt va sări din ele într-o parte, cu un zăngănit dureros. Acestea trebuie lăsate sorţii lor. Sunt, însă, şi suflete neputincioase, şovăitoare, care şi de făgăduinţele creştinesti se tem să se lipsească, şi să se lase de obiceiurile trupeşti nu găsesc putere. Către unii ca aceştia este nevoie de cuvânt şi cuvântul nu va rămâne neroditor în ei.

Ei zic de obicei: “Am vrea, dar sunt multe piedici; aşa s-au împletit imprejurările, că ne e greu sa ne lăsăm”.

Greu… Mie mi-e însă greu să înţeleg de ce e aşa de greu. Greu e să faci ceva, iar să nu faci – unde-i greutatea? Greu e să împlineşti obiceiurile lumeşti şi acestea chiar ca sunt grele, iar a te lepăda de ele nu este nicio greutate. Doar un cuvânt să zici şi şezi liniştit. 

                                                                      ***

De pildă, în noaptea despre care era vorba, câtă osteneală şi câte bătăi de cap au fost îin casele unde s-a adunat lume şi la persoanele la care s-a adunat – şi asta vreme de două sau de trei zile! Iar cei care s-au lepădat de obiceiul cu pricina s-au desfătat de odihna trupească şi de pace sufletească. La fel şi cu ceea ce a fost în unele case în noaptea noului An, dinspre 1 spre 2 – cât deranj şi câte griji! Am în vedere că unii s-au împopoţonat ca la carnaval şi toată noaptea au alergat pe la casele oamenilor, iar alţii au făcut pregătiri pentru aceasta şi le-au deschis casele. Aceasta este culmea nechibzuinţei şi a necuviinţei! Şi ce greutate era să preîntâmpinaţi una ca aceasta? Tu nu te împopoţona ca la carnaval, iar tu nu fă pregătiri ca să primeşti. Doar nu te sileşte nimeni.

Veţi spune: “Noi nu vorbim despre osteneala aceasta, pe care o cer obiceiurile lumeşti, ci despre faptul că ne este greu să renunţăm, ne este greu să încălcăm obiceiul. Dacă renunţăm, ce-o sa zică lumea?”

Dar trebuie, fraţilor, să dovediţi şi puţină bărbăţie. Fără tăria aceasta a duhului, fără a fi gata să vă luaţi la luptă cu orice piedică întâlniţi în calea împlinirii hotărârilor celor bune, nu veţi putea avea nicio reuşită. Asta ar însemna să vă daţi robi împrejurărilor şi să alergaţi încotro vă trag ele. Nu! Ci trebuie să vă însufletiţi şi, odată ce v-aţi dat seama care sunt cerinţele creştinismului, să renunţaţi cu bărbăţie la tot ce nu se potriveşte cu el.

                                                                      ***

În primele timpuri ale creştinismului, când el era incă în curs de răspândire, creştinii trebuiau să renunţe nu la te miri ce obiceiuri, cum este cazul la noi, ci să se lepede cu hotărâre de tot, pentru ca toate obiceiurile păgâneşti erau pătrunse de duhul păgânismului, care este potrivnic Duhului lui Hristos. Totuşi, în pofida acestui fapt, ei nu stăteau pe gânduri şi nu şovăiau, ci îndată ce gustau cât de bun este Domnul, rupeau dintr-o lovitură toate legăturile cu cele dinainte şi intrau într-o nouă orânduială de viaţă. Şi hotărând aceasta la început, nu îşi mai călcau nicicând hotărârea. Erau defăimaţi, prigoniţi, chinuiţi, dar stăteau necliniţi într-ale lor. Nu voiau nicidecum să se încline iarăşi spre cele ce sunt potrivnice Domnului Iisus, pe Care ei Îl iubeau. Iată model pentru voi, ca să-l urmaţi totdeauna!

Ca odată ce v-aţi dat seama ce nu se potriveşte cu Duhul lui Hristos, să renuntaţi scurt la ele. Lumea n-are decât să zica ce vrea. O să vă tiranizeze gurile rele. N-au decât: îndurând asta cu răbdare şi neclintire, vă veţi face părtaşi nevoinţei muceniceşti ale celor dintâi creştini. Atunci, tirani ai creştinilor erau împăraţii sau căpeteniile, pe când acum postul acesta e ocupat de opinia publică… Şi cine nu stie oare cât de bine îşi face aceasta datoria? Opinia publică de acum prigoneşte cu hotărâre tot ce e creştinesc. Şi îndată ce incepe cineva să aibă râvnă pentru lucrurile dumnezeieşti, ea se ridică împotriva lui şi cu limba şi cu fapta. Lucrul acesta nu e ascuns de noi, şi voi il cunoaşteţi. Trebuie să pricepeţi, însă, ce reprezintă această opinie şi să vă însufleţiţi cu bărbăţie împotriva ei, ştiind că ea nu este corectă, nu e statornică, nu-i de nădejde, că e vremelnică şi că există şi o altă opinie, formată în cercul smeriţilor robi ai lui Dumnezeu, care circulă lin şi fără zarvă printre ei, care se ridică la cer, şi acolo este primită de toţi cei care au plăcut lui Dumnezeu şi este pecetluită de Însuşi Domnul nostru.

Amândouă aceste opinii vor sta cândva – una împotriva celeilalte – înaintea întregii făpturi. Şi noi ştim dinainte că opinia lumii păcătoase nu va sta în picioare la judecata, pe când opinia robilor lui Dumnezeu se va îndrepta şi se va arăta biruitoare.

Aceasta ţinând în cuget, fraţilor, să vă îmbărbătaţi şi să se întărească inima voastră.

Nu vă lăsaţi pradă fricii şi şovăielii, gândindu-vă la ce va spune lumea când veţi lua hotărârea cea bună de a renunţa la obiceiurile lumeşti, ce sunt pătrunse de duhul păgânesc şi potrivnice Duhului lui Hristos. Spun asta având în vedere nu doar ce s-a făcut la noi de Anul nou, ci toate obiceiurile proaste, îndeobşte, atât în straturile de sus, cât şi din cele de jos ale societăţii. Nu le mai amintesc acum, însă când va fi nevoie nu voi tăcea. Unora doar să le zici, şi vor înceta; alţii poate că nu încetează deodată, ci se mai luptă, dar tot vor înceta.

Tocmai din această pricina nu trebuie să las nemustrate obiceiurile voastre rele, pentru ca altfel cine ştie unde puteţi ajunge? Aşa că răbdaţi-ne, dacă din dragoste de voi rostim câteodată şi cuvânt de mustrare.

AMIN!

Sfantul Teofan Zavoratul – “Predici”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009