Schitul Darvari

Schitul Darvari

Date contact

Hram: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Adresa: str. Schitul Darvari, nr. 3, sect. 2, București

Telefon:  021 212.32.47

Website: www.schituldarvari.ro

E-mail: schitdarvari@protopopiatul2capitala.ro

 

 

web-page-separator

Istoric

În tumultul din centrul Bucureştilor, există un­deva, ascunsă de privirile trecătorilor preocupaţi de grijile vieţii cotidiene, pe fosta strada Păcii, o oază plină de linişte, pace şi spiritualitate. Este sălaşul în care câţiva tineri monahi îşi înal­ţă rugile către Dumnezeu, un loc despre care Părintele Nicolae Steinhardt spunea că “nu poa­te să nu atragă prin gratia, micimea şi linistea lui tupilată”.

Schitul Darvari a fost ctitorit în anul 1834, de către Mihail Darvari şi soţia sa Elena, nascută în familia Buzeştilor, care au cumpărat de la ctito­rii Bisericii “Icoana” – familia Băbeanu – un te­ren în spatele acestei biserici. Aici, „cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10” – cum glasuieş­te pisania de la intrare – a fost zidită o mică şi modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazar, al Sfinţilor Împarati Constantin şi Elena şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi apropiaţii acestora. Curtea bisericuţei a fost împrejmuită cu ziduri groase şi înalte, iar în partea de nord şi de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoţilor ce aveau să slujească în noul lacaş.

Prima obşte monahală s-a înfiripat aici un an mai târziu, în 1835, când 12 călugăriţe au fost aduse la schit, pentru a săvârşi slujbele mânăs­tireşti. Maica Sofia a fost prima stareţă de la Darvari şi a cârmuit obştea între 1835 şi 1846 şi, mai apoi, între anii 1854 şi 1859. În tot acest timp, slujeau aici preoţi de mir.

În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan-Cuza a dat aşa-numita Lege a secularizării, prin care multe mânăstiri româneşti, majori­tatea „închinate“ Locurilor Sfinte, au fost în­chise. Drept urmare, în 1865, călugăriţele ce vieţuiau la Darvari, au fost trimise înapoi la mânăstirile Pasărea şi Ciorogârla, din apropierea Bucureştilor, iar schitul a fost închis.

O nouă perioadă începe la Darvari în 1869, când călugării români de la Schitul Prodromul din Muntele Athos, primesc îngăduinţa fami­liei ctitorilor de a se adăposti aici, în trecerea lor prin Bucureşti, unde veneau deseori pentru strângerea de ajutoare. În schimb, călugării se obligau să săvârşească sfintele slujbe.

În perioada monahilor atoniţi, viaţa la Schit dobândeşte o vigoare nouă. Pe lângă slujbe­le după tipic athonit, călugării organizează aici o mică editură misionară şi o făbricuţă de lu­mânări pentru nevoile proprii. Printre vieţui­torii schitului se aflau duhovnici înţelepţi, dar şi psalţi pricepuţi, precum părintele ieromo­nah Dometie Ionescu, ucenicul schimonahu­lui Nectarie, protopsaltul Sfântului Munte. Părintele Dometie a şi tipărit în anul 1909 o Antologie, în care a adunat mai multe cântări psaltice şi cântece de stea, de o frumuseţe apar­te. Tot el a tipărit în anul 1898 şi o Antologie de cântări compuse sau traduse de învăţătorul său, Nectarie Protopsaltul.

Primul stareţ din perioada călugărilor atoniţi la Darvari a fost schimonahul Isaia, căruia i-a urmat arhimandritul Simeon Ciumandra până în 1959. Părintele Simeon Ciumandra era un om duhovnicesc, cu înalte preocupări culturale, foarte apreciat şi căutat de însemnate personali­tăţi ale timpului. Poetul Tudor Arghezi, sculp­torul Gheorghe Anghel şi mulţi alţii deseori pu­teau fi văzuţi intrând la chilia stareţului, pentru a cere sfat.

Anul 1894 găseşte Schitul Darvari foarte de­teriorat şi, la cererea Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului face reparaţiile nece­sare pentru buna funcţionare a vieţii monaha­le. Nicolae Darvari, epitropul schitului în acea vreme, repară biserica adăugându-i o turlă şi un pridvor, pentru înfrumuseţare şi mai mult loc pentru credincioşi. O a doua reparaţie generală este făcută între anii 1933 şi 1934 de către ge­neralul de divizie Mihail Darvari -nepotul cti­torului. El înlocuieşte din temelie vechiul locaş construind biserica în forma sa actuală, în care îmbină armonios stilul oltenesc cu cel mun­tenesc bisericesc, şi tot el înnoieşte chiliile de lângă biserică. Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura inte­rioară în frescă, pictorului Iosif Keber.

În 1959, regimul comunist ateu intervine bru­tal în viaţa schitului pe care îl închide. Cei 13 călugări vieţuitori aici, împreună cu stareţul lor, părintele Simion Ciumandra, sunt mutaţi cu forţa la Mânăstirea Cernica, iar lăcaşul devine biserică de mir ca filie a Bisericii Icoanei.

După 1989, se încep lucrări de restaurare a pic­turii deteriorate, însărcinat cu supravegherea acestora fiind părintele Sofian Boghiu, stareţul Mânăstirii Antim. Prezenţa acestuia a adăugat schitului un spor de pace şi duhovnicie.

În 1992, Schitul Darvari cu întreg comple­xul de clădiri din jur, a fost declarat „monu­ment istoric” de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

Prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, la 31 martie 1996, Schitul Darvari redevine aşezământ monahal, iar via­ţa la schit reintră pe făgaşul ei firesc. Părintele Ambrozie Meleaca este chemat de la Mânăstirea Crasna, din Prahova şi devine primul stareţ după 1989, organizând aici din nou viaţa mo­nahală. Mai târziu va fi ales Episcop Vicar Patriarhal iar din 2006-primul întâistătător al Episcopiei Giurgiului.

Până în anul 2002 sunt refăcute chiliile deteri­orate de pe partea sudică, reîncadrându-se cu grijă în noul ansamblu şi clopotniţa, reconstru­ită după planurile originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta.

Acest corp, opera iscusitului arhitect profesorul Nicolae Vlădescu, cuprinde 9 chilii pentru mo­nahi, trapeza, clopotniţa, magazinul şi un mic paraclis de rugăciune.

Din anul 2007, Prea Fericitul Părinte Daniel, îi încredinţează ascultarea stareţiei, parintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, sub cârmuirea sa duhovnicească fiind continuate lucrarile de revigorare duhovnicească, restaurare a clădirilor vechi, a bisericii şi de implicare în viata spiritu­ală a comunităţii.

Back to Top