Parohia Sf. Silvestru

Sf. Silvestru

Date contact

Hram: Sf. Neagoe Basarab, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Silvestru

Adresa: strada Silvestru, nr. 36, sector 2, București

Email: sfantulsilvestru@protopopiatul2capitala.ro

web-page-separator

Istoric

S-a împlinit în anul 2010, la 30 septembrie, o sută trei ani de când există Biserica Sfântul Silvestru în această formă distinsă şi măreaţă, ca o mărturie a dragostei de Dumnezeu şi de mântui­re a enoriaşilor din jurul ei. Admirată de toată lu­mea, ea întruchipează jertfelnicia creştinilor orto­docşi de ieri şi de azi şi adună în jurul ei mereu, în zile obişnuite ca şi în Duminici şi sărbători, pe toţi cei ce caută un liman pentru suflet. Şi în vreme de slujbă ca şi atunci când nu este, Biserica Sfântul Silvestru oferă posibilitatea unei reculegeri şi trăiri duhovinceşti, oferă un loc de înalţare sufletească, oferă posibilitatea unei reînnoiri spirituale.

Aşezată nu departe de intersecţia străzilor Eminescu şi Bulevardul Dacia cu Calea Moşilor, pe strada cu acelaşi nume, biserica de astăzi este un loc de referinţă pentru istoria şi infăţişarea oraşu­lui. Ea este monumentul care dă marturie despre contribuţia exceptională a mii şi mii de credincioşi de-a lungul celor 267 de ani de când s-a ridicat pe acest loc prima biserică. Cei care au ales acest loc şi au zidit prima biserică au fost Pârvan şi Stanca, negustori bogaţi ce aveau prăvălie lângă Curtea Domnească. Ei au fost încercaţi de mare durere, pentru ca ciuma le-a secerat cei şapte copii. În me­moria copiilor şi pentru a fi pomeniţi din neam în neam au zidit o biserică din lemn în 1743, având ca preot slujitor pe popa Ioan.

Trecerea anilor a făcut să se schimbe înfăţişarea cartierului şi s-a simţit necesitatea unei biserici de zid mai mare şi astfel, în 1836 s-a început constru­irea unei biserici de zid care s-a sfinţit în 1839. Ctitorii de acum erau oamenii locului care, pentru ei şi pentru familiile lor, au ridicat o biserică obiş­nuită, de formă dreptunghiulară, cu o cupola pe mijloc şi o turlă pentru clopot deasupra uşii de la intrare.

Pentru a înscrie în crugul istoriei lucrarea lor au pus să se sape în piatră inscripţia pe care au aşezat o deasupra intrării în biserică, pisanie care astăzi se află încastrată în zidul bisericii actuale şi care spu­ne: „Sfânta şi dumnezeiasca biserică aceasta care se prăznueşte hramul Adormirea Maicii Domnului fost au de mai înainte vreme făcută mică şi acum în urmă cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu silin­ţa domnilor epitropi şi ctitori Ilie, Dimitrie fraţi, şi Ioan, Stoican, Gheorghe Radu, Ioan şi din mila multor creştini s-au făcut de iznoava după cum se vede, ca să fie acelor care au miluit spre sufleteasca mântuire şi veşnică pomenire. În zilele Mariei Sale Domn Alexandru Ghika V.V. şi ocârmuitori sfintei Mitropolii Episcopii: Neofit, Kesarie şi Ilarion, lea­tul 1839 martie 15.”

Au trecut apoi ani cu incendii şi cutremure care au deteriorat clădirea bisericii încât către sfârşi­tul veacului un protoereu al „Plasei de Sus” tre­cut pe la biserică în inspecţie nota: „biserica este foarte curată înlăuntru dar afară este foarte dete­riorată, încât ar trebui preînnoită”. Această stare i-a făcut pe preoţii de atunci să consemneze într-un raport către Ministerul Cultelor că „bolta de la mijloc este crăpată de la cutremur şi s-ar putea să se rupă”. Pentru a se repara s-ar pune în vânza­re imobilul din Strada Lipscani 73, cumpărat de biserică în anul 1878. Dar nu a fost aşa. Vrednicii preoţi Artăreanu, Radulian şi Bidoianu şi diacon G. Georgescu împreună cu membrii Consiliului Parohial, între care era vrednicul de pomenire Ion Procopie Dumitrescu, pe atunci primar al oraşului, au hotărât să refacă biserica, fără a înstrăina nimic.

S-a început lucrarea pentru renovarea bisericii cu aprobarea Ministerului Cultelor cu nr. 16073 / 3 iulie 1903. Ultima slujbă s-a făcut la 27 iulie 1904 şi lucrarile au durat 3 ani, 2 luni şi 3 zile. Odoarele şi lucrurile din biserică, strani, icoane, potire, Sf. Evanghelie etc. au fost adăpostite pe unde s-a pu­tut. Lucrările odată începute au continuat cu en­tuziasm încât zidurile vechii biserici s-au înalţat cu 2m, a câştigat în lungime 5m prin adăugarea unei părţi pentru cor şi peste care s-au ridicat turlele torsionate, după modelul de la Curtea de Argeş. În acest timp diaconul s-a mutat la Delea Nouă, părintele Theodor Artăreanu, care era directorul şcolii primare, a rămas numai cu şcoala; părintele Radulian s-a pensionat iar pe şantier a rămas doar părintele Bidoianu.

Când s-a terminat lucrarea s-a făcut pregatirea de sfinţire a unei biserici noi, monumentale, cum nu mai era alta în jur. Catapeteasma era tot cea veche dar modificată, mobilierul era nou sculptat de Babiuc, un meşter vestit, mozaicul era lucrat artistic de Tomassini, iar pictura a fost realizată de cel mai mare pictor al vremii, Costin Petrescu, de al că­rui nume se leagă şi marea frescă a istoriei naţionale de la Ateneul Roman, ca şi pic­tura Catedralei Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia. Atât de emoţionat consem­neaza părintele Bidoianu acest final: „ziua şi noaptea am vegheat pentru reuşita aces­tui măreţ locaş dumnezeesc, care cu drept cuvânt se poate numi monument natio­nal” (Raport nr. 6 din 26 febr. 1908 către Protoeria Plasii de Sus).

Odată terminată biserica şi rânduite toate cele de trebuinţă, a fost sfinţită pentru a fi redată cultului în ziua de dumineca 30 septembrie 1907 de către episcopul Calist Ialomiţeanu, vicarul Sf. Mitropolii, pe care l-a delegat mitropolitul Iosif Gheorghian. În jurul episcopului s-a adunat un impre­sionant sobor de preoţi şi diaconi de la mitropolie şi s-a săvârşit slujba de sfinţire după rânduială, fiind consemnat faptul că pânza de târnosire a fost dăruită de Ioniţă Filipescu, unul dintre epitropii care, îm­preună cu părintele Bidoianu şi cu Ion Procopie Dumitrescu, s-au ostenit cu râvnă pentru refacerea bisericii. Parohia avea şi atunci ca şi astăzi aceeaşi întindere dar nu erau blocurile de acum iar străzile din jur purtau nume ce aminteau de vechii locui­tori ai cartierului ca Birjari, Salcâmi, Lirei, Suvenir, Prepeliţei, Profetului dar şi Verii, Toamnei, Iernii, sau Intrarea Monahului.

Privind astăzi întregul ansamblu: biserica, clopotnişa, Turnul cu ceas casa parohială, şcoala şi grădiniţa, te minunezi ce realizări mari au înfăptuit preoţii acestei biserici de-a lungul veacurilor. Au făcut să dăinu­iasca vreme de aproape trei secole biseri­ca în trei rânduri reconstruită. Intrând în biserică te întâmpină cu căldură picture lui Costin Petrescu, icoanele maestrului Sorin Dumitrescu şi ocrotirea boltei „Pantocrator” pic­tată de Ion Grigorescu, iar în zilele de sărbătoare psalmodia stranei şi armonia duioasă a corului.

Pe teritoriul bisericii au întemeiat o şcoală atunci când în întreg oraşul mai erau cinci, şcoală care a ajuns vestită sub numele de „şcoala popilor” iar când s-a pus problema construirii unei şcoli mo­numentale pentru cartier, au cedat din teritoriul ei, pentru a se realiza o şcoală mare şi frumoasă care şi acum poartă numele de Sf. Silvestru, alături de numărul ei de ordine 23. La această şcoală pre­otul Theodor Artăreanu a fost director 30 de ani, iar ceilalţi doi preoţi au fost învăţători. Părintele Chiriac Bidoianu de aici s-a pensionat ca învăţă­tor, când a împlinit vârsta legală. Mai apoi au con­struit clopotniţa în 1879 care avea în turn un ceas mecanic, de unde numele „turnul cu ceas”, pentru care biserica avea un mecanic angajat pentru între­ţinere, ceas care a rezistat până la cutremurul din 1977. Se mai păstrează din el câteva roţi dinţate. Clopotniţa a fost reconstruită în forma originală în vremea părintelui Galeriu ca paroh, care a ţinut mult să se păstreze forma în care a fost iniţial, dar fără ceasul mecanic ce s-a distrus. A fost însă în­clocuit de un ceas electronic care arată timpul cu mare precizie.

Pentru ca preoţii să locuiască lângă biserică s-a construit, imediat după ce s-a sfinţit biserica, o lo­cuinţă mică, care a fost terminată în 1908, iar pes­te două decenii s-a ridicat o casă parohială mare cu două etaje în care să aibă locuinţă toţi slujitorii bisericii care au fost totdeauna trei preoţi, un dia­con şi doi cântăreţi.

Tot pe terenul bisericii, unde altă dată a fost cimi­tirul în care au fost înmormantaţi enoriaşii până la sfârşitul secolului 19, s-a construit cu sprijinul bisericii, de către un comitet din care făcea parte părintele Eugen Bărbulescu, o grădiniţă de copii. Condiţia pusă de biserică şi acceptată de autorităţi a fost ca după patruzeci de ani să revină totul îna­poi la biserică.

Dacă acestea formeaza un ansamblu armonios ce cuprinde:

  • biserica, locaş de închinare pentru toţi enoriaşii tineri şi bătrâni
  • gradiniţa de copii
  • şcoala pentru formarea întelectuală a tineretului.

Sărbătorind centenarul bisericii în anul 2007, parohia a ridicat un monument numit „Crucea Centenarului” şi a tipărit o seamă de cărţi pen­tru a-i cinsti pe înaintaşi precum şi pe Părintele Constantin Galeriu care a slujit la această biserică.

Înaintaşii au preconizat, pentru a întregi acest complex şi un cămin de bătrâni pentru care Sf. Arhiepiscopie şi-a dat acordul prin 1937, dar nu s-a putut realiza.

În timpul din urmă, la iniţiativa preotului Nicolae Bordasiu, consiliul parohial a hotărât ridicarea unui aşezământ social care să poarte numele Sf. Silvestru. Primăria sectorului 2 condusă de prima­rul Neculai Onţanu şi Consiliul local au aprobat finanţarea acestui proiect a cărui construcţie a în­ceput la 30 iunie 2009. Proiectul a fost realizat de arhitecţii Alexandru şi Nadia Tătaru iar lucrările au fost executate de firma Recon şi Doje condusă de Ing. Jenica Dop.

La Praznicul Înălţării Domnului, 13 mai 2010 fiind Ziua Eroilor s-a ţinut o slujbă de pomenire şi cinstire a eroilor, la monumentul Eroilor aflat acum în faţa aşezământului social.

Tot cu acest prilej s-a sfinţit icoana Maicii Domnului în mozaic cu o suprafaţă de 5 mp, aşe­zată pe peretele clădirii aşezământului social.

Dacă la începutul acestui veac de existenţă a biseri­cii Sfantul Silvestru au existat doi oameni inimoşi care au făurit aceste instituţii minunate – este vor­ba despre preotul Chiriac Bidoianu şi primarul de atunci al Capitalei Ion Procopie Dumitrescu – în această împlinire de veac de existenţă a bisericii au existat, după voia lui Dumnezeu, alţi doi oameni inimoşi şi minunaţi prin care s-a restaurat biserica şi toate cele din jurul ei, este vorba despre părinte­le Constantin Galeriu şi de primarul de sector 2 al Capitalei, Neculai Onţanu.

Părintele Galeriu, numele cu care îl stie toata lu­mea, a trecut în veşnicie în 10 august 2003 şi a fost îngropat lângă streaşina bisericii pentru a o sprijini pe mai departe pentru a fi mereu folosi­toare creştinilor şi dătătoare de mângâiere şi spri­jin sufletesc.

Dacă numele de Sf. Silvestru îl avea „mahalaua” aceasta încă la zidirea primei biserici în 1743 fără să se poată spune cu certitudine de unde îi vine numele, acum biserica are o părticică din moaştele Sf. Silvestru papa al Romei în vremea împăratului Constantin cel Mare, pe vremea când Biserica lui Hristos era „UNA”. Aceste sfinte moaşte au fost aduse de la Roma de Prea Fericitul întru pomenire Patriarhul Teoctist care le-a primit în dar pentru biserica noastră în cardul unei slujbe din catedra­la Sf. Ioan Lateran din Roma, la data de 11 oc­tombrie 2002 şi au fost depuse în biserica noastră în cadrul unei slujbe patriarhale, la 3 noiembrie 2002.

Pentru că biserica are deasupra cafasului două tur­le torsionate după modelul Mănăstirii Curtea de Argeş, după proclamarea că sfânt a Domnitorului Neagoe Basarab Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat ca biserica să aibă al treilea hram ocrotitor pe Sf. Neagoe Basarab.

Acum suntem la capătul unui veac de existenţă a unei biserici monumentale prin care atâtea ge­neraţii au trecut şi şi-au înălţat rugile către Bunul Dumnezeu. Pe firul vremii şi al rugăciunii se întâl­nesc toţi cei care au fost cu cei de astăzi şi cu cei ce vor veni şi în bucurie sufletească aduc mulţumire şi laudă lui Dumnezeu Amin.

Back to Top