Parohia Batiştei

batistei

Hram: Adormirea Sfintei Ana – 25 iulie, Sfânta Cuvioasă Parascheva – 14 octombrie

Adresa: Str. Batiştei 19/21, sector 2, Bucureşti

Telefon:  021.311.77.08

Email: batistei@protopopiatul2capitala.ro

web-page-separator

Istoric

Această biserică, reprezentativă pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se află în zona centrală a Bucureștiului, în apropierea Hotelului Intercontinental şi a Ambasadei SUA, pe str. Batiştei, nr. 21, Sectorul 2.

Pe locul său în imediata apropiere a actualei biserici Batişte, care este clădită în anul 1763, a mai existat o biserică purtând acest nume, a cărei obârşie datează din vremea domniei lui Matei Basarab (1632-1654).

Pentru prima dată o întâlnim menţionată în documente la 5 aprilie 1660, când un preot, Neagu, se iscăleşte astfel pe „diata lui Pătraşco, fiul lui Cazan din Zălogi”: ”Şi am scris eu, popa Neagul ot Bucureşti la bisearica la Batişte”.

În opinia lui Nicolae Iorga, numele bisericii şi al mahalalei ar fi strâns legat de cel al lui Baptista (românizat Batişte) Vevelli, influent sfetnic al lui Radu Mihnea şi ar putea fi, aşadar, o ctitorie a acestuia. Însă nu există nicio dovadă că el a fost primul ctitor al bisericii.

O altă variantă, emisă pentru prima dată de că­tre preotul George I. Negulescu şi sprijinită pe un mare număr de documente şi mărturii ale trecutului, arată că numele bisericii provine de la un ocol de vite situat în apropierea aces­teia. Prin spatele actualei biserici trecea pârâul Bucureştioara, care forma câteva bălţi în această zonă, propice activităţii breslelor de măcelari și cojocari. Vitele aduse pentru tăiere erau ţinute în acest ocol – loc bătătorit şi probabil îngrădit. Se crede că prin derivare de la verbul a bate s-a numit un astfel de ocol Batişte, cum se întâlneş­te şi astăzi în Oltenia, având acelaşi sens -loc bătătorit de vite. În cel mai vechi plan al oraşului Bucureşti, da­tat 1770, apar două biserici – Batişte şi Scaune (la sud-est faţă de Batişte), iar între cele două biserici este figurat un loc gol, foarte întins, care contrastează cu împrejurimile în care se văd multe case. Aici era probabil batiştea vite­lor duse la tăiere. Existenţa acestui ocol încă în prima parte a secolului al XVIII-lea subliniază importanţa economică a acestuia, de la el nu­mindu-se întreaga mahala Batişte.

În anul 1738, un puternic cutremur de pământ a provocat mari pagube clădirilor din Bucureşti, apoi, un an mai târziu, un puternic incendiu a mistuit câteva biserici din Bucureşti. Este posi­bil ca în timpul acestui foc să fi ars şi Biserica Batiştei. După aceste catastrofe, domnitorul Constantin Mavrocordat a contribuit cu bani la repararea unor biserici afectate de aceste cala­mităţi. Prezenţa pomelnicului domnitorului în arhiva bisericii este un indiciu clar că acesta a sprijinit şi refacerea Bisericii Batiştei.

În anul 1763, Manciu, vătaf de măcelari, îm­preună cu familia lui şi alţi mahalagii, a înlocuit construcţia din lemn cu actuala clădire din zid, după cum reiese din pisania cioplită în piatră deasupra uşii de intrare. În deceniile următoa­re, biserica şi mahalaua au fost numite uneori a Manciului sau a Mănciuleştilor, după numele urmaşilor săi.

Biserica a fost finalizată la 14 octombrie 1763, data pisaniei, iar construcţia începuse prin luna iulie. Acest fapt este indicat şi de hramurile bi­sericii: Sfânta Cuvioasă Parascheva prăznuită la 14 octombrie, deci chiar data terminării bi­sericii, iar celelalte sunt Adormirea Sfintei Ana și Sfânta Muceniţă Paraschevi, serbate la 25 şi, respectiv, 26 iulie – zile ce ar indica începe­rea lucrărilor la construcţia bisericii. Hramul Adormirea Sfintei Ana este unic în Bucureşti.

Nu se cunosc numele meşteşugarilor care au ridicat lăcaşul de cult sau al zugravilor care au pictat şi nici date referitoare la cheltuielile pen­tru construire. Contrar obiceiului, biserica nu are portrete ale ctitorilor. Deasupra uşii de in­trare zugrăveala înfăţişează biserica identică cu cea de azi, având însă un brâu pictural aflat în partea superioară a medalioanelor din exterior.

Manciu a murit în 1766 şi este îngropat în bi­serică în pronaos în partea sudică, loc rezervat pentru ctitori.

Imaginea bisericii apare cel mai devreme în­tr-un desen în peniţă, datat 3 februarie 1813, opera lui Ioan sin Dobre, cojocar şi cântăreţ al bisericii. Sfântul locaş era înconjurat de un gard înalt de lemn, iar cele două turle par a fi din piatră. Nu arată ca şi cum ar fi suferit de pe urma cutremurului din 1802 şi nu apare nicio informaţie de acest gen în arhiva bisericii.

Tot în anul 1813, la 18 februarie, în biseri­ca Batişte a primit hirotonia în treapta preoţi­ei ierodiaconul Calinic, cel care avea să devină Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Din cauza epidemiei de ciumă mulţi preoţi muriseră, iar Sfântul Calinic a fost hirotonit preot, primind sarcina de a fi duhovnicul şi marele ecleziarh al Mănăstirii Cernica.

Prima catagrafie a bisericii datează din anul 1844. Cuprinde date despre persoanele care lo­cuiau în chiliile bisericii, în afară de preoţi, în­tâlnim săraci, orfani şi văduve. Pe lângă aceste date este realizată şi o descriere a sfântului locaş. Se menţionează că tâmpla bisericii era de zid, zugrăveala era veche, biserica avea 7 ferestre cu cadre de piatră, uşa era de lemn căptuşit cu fier, iar turlele şi acoperişul erau de şindrilă de brad, destul de veche.

La scurt timp însă, în catagrafia din anul 1850, apar menţionate anumite schimbări: tâmpla bi­sericii era de lemn – donaţie a unor boieri, tur­lele de lemn, acoperite cu tinichea, ceea ce arată că biserica suferise stricăciuni, cel mai probabil în urma cutremurului de la 1838, care şubrezise tâmpla din cărămidă şi turlele, astfel că dărâma­rea lor devenise o necesitate.

Pictorul italian Domenico Preziosi a realizat în anul 1869 o remarcabilă acuarelă reprezentând sfântul locaş, de o frumuseţe deosebită. Totuşi, 10 ani mai târziu se pare că biserica se afla în­tr-o stare jalnică. Documentele din acel timp subliniază starea de decrepitudine a bisericii. S-a aprobat reparaţia, dar se pare că toate schimbă­rile făcute au stricat frumuseţea de odinioară a locaşului. Preotul George I. Negulescu, slujitor al bisericii Batiştei între 1904-1937, afirma cu mare tristeţe: „Reparaţia de la 1883 a astupat pridvorul, a stricat brâiele cu totul, a astupat absidele şi a stricat şi forma turlelor. Tot nemeş­terii de la 1883 au stricat şi ferestrele frumos încadrate în tocuri de piatră sculptate şi au des­chis nişte ferestre mari, prea mari în comparaţie cu înălţimea zidurilor, tăind chiar din bolţi, au stricat stâlpii interiori ce despărţeau pronaosul de naos, au stricat palamarul din pronaos în care se suiau în timpul slujbei femeile; şi fiind­că nu le mai plăcea chipul sfinţilor cu uitătură aspră la prostia omenească şi supţi de ajunare ca să fie pildă îmbuibaţilor, au pus un nemeş­ter zugrav şi a croit chipuri de sfinţi mucenici şi muceniţe cu haine căzute în falduri.”

Documentele vremii menţionează că pictura în ulei care s-a întins peste cea veche a fost deose­bit de costisitoare. A existat un „Apel” tipărit pe care preoţii l-au răspândit în parohie în vede­rea strângerii sumei necesare plăţii picturii: „Să luăm aminte şi să nu stăm cu nepăsare faţă de sânta noastră biserică din enoria Batiştea, care astăzi se găseşte într-o stare de ruină completă (…) facem apel la generozitatea şi bunătatea domniei voastre a veni în ajutor, pentru zu­grăvirea acestei sânte biserici care necesitează o sumă de 20.000 de lei pentru toată lucrarea”.

În 1905-1906, după numirea preotului Negulescu, lucrurile încep să se schimbe în bine: s-a poleit tâmpla, s-a spălat pictura, s-au făcut străni noi, s-au îmbrăcat în argint toate icoanele din tâmplă, s-au făcut vitralii la feres­tre, s-a învelit biserica, s-a împrejmuit curtea.

Totuşi, abia în anii 1929-1930 biserica a tre­cut prin reparaţii radicale, lucrările ghidându- se după acuarela pictorului Preziosi, din 1869. S-au refăcut turlele, s-au efectuat dărâmări ma­sive de zidărie la fronton şi pe întregul corp al clădirii, pridvorul nou a fost înlăturat şi a fost degajat cel vechi. După zece ani, în 1940, pic­tura bisericii a fost spălată din nou de pictorul Ioan Mihail.

În 1938, cu ocazia lucrărilor de restaurare, au fost regăsite importante elemente arhitectoni­ce originale, care fuseseră acoperite cu straturi groase de tencuială ori cu adaosuri de zidărie. Biserica a fost restaurată după modelul original ultima dată în anii ’90, prin osteneala preotului Mircea Despoiu, când s-au construit si stâlpii care separă pronaosul de naos şi s-a consolidat arhitectura cu centuri şi grinzi de beton.

Lăcaşul este tipic pentru arhitectura româneas­că din secolul al XVIII-lea. La exterior este împărţit în două registre de un brâu de piatră. Registrul inferior prezintă arcade în acoladă, iar pe cel superior sunt pictate medalioane cu chi­puri de sfinţi şi prooroci. Pe faţada de vest, în trei cadrane pătratice, apar cele trei sfinte care ocrotesc biserica: Sfânta Ana, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfânta Muceniţă Paraschevi. Lateral, de o parte şi de alta, sunt două medalioane înfăţişându-i pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Medalioanele pătrate sunt un ele­ment rar in arhitectura bisericească. Pictura, în mare parte, este originală, datând din 1763.

Pridvorul este împărţit în două calote, având zugrăvit pe Iisus Hristos în cea nordică şi pe Sfântul Ioan Botezătorul în cea sudică. Iisus este reprezentat cu chip de copil şi binecuvân­tând. În jurul chipului Său sunt zugrăvite 10 medalioane ce înfăţişează chipuri de apostoli, iar în pandantive sunt simbolurile celor patru evanghelişti. Pe arcurile care susţin calota sunt zugrăvite câte cinci medalioane cu chipuri de sfinţi. În partea inferioară a acestor arcuri, apar decoraţii cu motive vegetale, accentuând influ­enţa populară.

Calota sudică a pridvorului îl reprezintă pe Sfântul Ioan Înainte Mergătorul, iar registrele superioare ale peretelui estic înfăţişează Judecata de Apoi. Lipseşte focul Gheenei, iadul şi ima­ginea drepţilor, fiind reprezentat numai Iisus Hristos ca Judecător al lumii.

Registre inferioare ale peretelui estic al pridvo­rului cuprind scene din vieţile celor două Sfinte Parascheva, protectoare ale bisericii. Pe pereţii de nord şi de sud ai pridvorului, în imediata apropiere a colţului format cu peretele de est, sunt chipurile celor două sfinte: pe peretele de nord Sfânta Muceniţă Paraschevi, iar pe cel su­dic Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Pronaosul bisericii se încadrează într-un tip de decoraţie a bisericilor muntene. În calota prona­osului este zugrăvită Sfânta Fecioară cu Iisus pe braţul stâng, înconjurat de îngeri. În partea de jos a pereţilor sunt reprezentaţi sfinţi călugări. Pictura naosului are ca teme principale minuni­le Mântuitorului şi patimile Sale. La baza cilin­drului turlei se poate observa un fragment din Liturghia îngerească.

Pictura în frescă are o deosebită valoare artistică şi se înscrie în stilul bizantin din a doua jumăta­te a secolului al XVIII-lea în Muntenia. De ace­ea se poate afirma că, în linii generale, se asea­mănă programului iconografic de la bisericile Stavropoleos şi Sfântul Ştefan din Bucureşti. Biserica Batiştei a fost ridicată în plină epocă fanariotă, de aceea elementele decorative din Orient au influenţat şi au oferit o notă exotică, cu ornamentaţie uneori deosebit de abundentă.

Zugravul din 1763, autor necunoscut, a fost indiscutabil un meşter talentat, care a introdus elemente personale în redarea scenelor şi a chi­purilor, reuşind să creeze portrete remarcabile de sfinţi, atât ca expresie cât şi prin bogăţia de culori şi nuanţe întrebuinţate.

Catapeteasma bisericii şi uşile împărăteşti sunt din lemn sculptat. Icoana hramului a fost re­alizată de pictorul Ioanid, în anul 1833, şi are o frumuseţe aparte. Ea reprezintă pe cele trei ocrotitore ale bisericii: în centru este înfăţişa­tă adormirea Sfintei Ana, iar de o parte şi de cealaltă Sfânta Muceniţă Paraschevi şi Sfânta Preacuvioasă Parascheva.

Biserica are şi câteva obiecte de cult deosebite: două icoane mari de argint, reprezentând pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Domnului, ce au fost aduse de la Paraclisul Mitropolitului Dionisie Lupu şi două jilţuri împărăteşti – unul pentru chiriarh, celălalt pentru rege – sculptate în lemn de trandafir, executate în zona Horezu.

În curtea bisericii se află un dud a cărui vârstă se spune că depăşeşte 300 de ani, motiv pentru care a fost inclus în lista monumentelor naturii din Bucureşti.

Activitatea social-filantropică

În cadrul Parohiei Batiştei se desfăşoară diferite activităţi social-filantropice: la sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii, Comitetul parohial oferă hra­nă credincioşilor cu posibilităţi materiale redu­se, iar la fiecare hram se oferă o gustare tuturor credincioşilor prezenţi; Consiliul parohial acor­dă ajutoare în bani şi medicamente persoanelor bolnave, care au nevoie de îngrijire medicală deosebită; de sprijin financiar beneficiază şi fa­miliile cu situaţie materială precară şi cu mulţi copii; împreună cu elevi ai şcolilor din raza pa­rohiei se colectează haine şi jucării pentru copiii din familiile nevoiaşe.

Protopopiatul Sectorului II Capitala