Asociaţia Diaconia Filiala Sector 2 – Pelerinaj organizat de Cantina sociala „Sfânta Ana“ – Pr. Dr. Marcel Stavără
Marţi, 7 iulie, conducerea Cantinei sociale „Sfânta Ana“ a Asociației Diaconia – filiala Sector 2 Capitală a organizat un pelerinaj la mănăstirile din jurul Bucureștiului pentru beneficiarii aşezământului, cu scopul de a intensifica activitatea misionară şi catehetică ce se desfășoară în cadrul programelor cantinei. Pelerinajul a cuprins mănăstirile Țigănești, Pasărea şi Cernica. Cu acest prilej, persoanele nevoiaşe au putut cunoaște mai multe despre istoricul mănăstirilor, rugăciunea şi munca viețuitorilor, bogăția spirituală a monahismului românesc. „A fost o ocazie de a ne cunoaște mai bine, de a trăi împreună bucuriile, problemele şi greutățile vieții noastre, de a ne ajuta reciproc, împletind rugăciunea cu sprijinul concret la nevoile beneficiarilor noștri. După rugăciunea şi închinarea la moaștele Sfântului Calinic, a urmat agapa frățească la sfârșitul căreia am sărbătorit pe unul dintre copiii familiilor noastre care a împlinit vârsta de 9 ani. Apoi a urmat o cateheză pe tema Tainei Sfintei Liturghii, accentuând importanţa participării şi împărtășirii cu Sfintele Taine, dovedindu-ne membri vii şi activi ai Bisericii lui Hristos. Prin aceste programe urmărim să nu oferim doar o simplă masă zilnică oamenilor, ci să aducem credincioșii la Hristos – Pâinea Cea cerească în Care ne punem toată nădejdea pentru mântuire – şi să demonstrăm că termenul de excluziune socială nu există în cadrul Trupului lui Hristos – Biserica“, ne-a declarat părintele Marcel Stavără, director executiv al Cantinei sociale „Sfânta Ana“.