Petru Savin

Parohia Sf. Pantelimon – Rezistenţa anticomunistă a Părintelui Petru Gh. Savin

Rezistenţa anticomunistă a Părintelui Petru Gh. Savin,
preot slujitor la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti
(24 august 1891 – † 26 mai 1977)

 

În urmă cu 100 de ani, la data de 17 martie 1915, în cuvântul de intrare în parohie la biserica parohială Sfinţii Împăraţi din comuna Jorăşti, judeţul Covurluiu, părintele Petru Gh. Savin, căruia poporul român îi datorează o parte din basmele copilăriei, se adresa preoţilor săi coslujitori cu următoarele cuvinte: „Să nu ne asemănăm lucrătorilor cari, ce zidesc unii ziua, alţii strică noaptea, căci aceştia sunt lucrători răi şi nouă ni se cere să fim fără prihană. Iar lucrul nostru se strică mai uşor decât zidul, dar se drege mai anevoie”[1]. Această afirmaţie a fost făcută de un preot cu o conştiinţă misionară îmbinată armonios cu o vocaţie de folclorist care l-a ajutat să înţeleagă foarte bine în special lumea satului românesc. Astfel, conştient de faptul că orice abatere de la acest deziderat evanghelic riscă să-l aducă pe orice slujitor al Bisericii în situaţia asemănării sale cu lucrătorii cei răi, fapt privit ca o impietate de către poporul dreptcredincios, părintele Petru Gh. Savin făcea următoarea afirmaţie: „Poporul nu iartă – celui care are datoria de a veghea pentru el, să se abată de la înălţimea pe care poporul şi-o doreşte. De aici toate acele ironii şi aluzii la tot felul de vicii şi alunecări lumeşti în persoana preotului”[2]. Tributar specificului misionar al unei vremi în care se considera de prim ordin nevoia de a insufla o cultură creştină care să combată obscurantismul confuz al populaţiei, părintele Petru Gh. Savin afirma următoarele: „Între lumea domnilor şi între lumea prostimii era aşezat un hotar peste care se putea trece greu, iar cine-l trecea sau nu se mai uita îndărăt sau se uita cu milă totdeauna şi cu dispreţ uneori. Singura apropiere o poate face şi a făcut-o cât este – singură numai cultura: cultura  desăvârşită şi lămurită prin iubirea de neam, de lege, de limbă, iar nu cultura pospaiului improvizat din insuficialitate şi importat din maimuţărie, care pe cât e de ridicolă pe atât e de primejdioasă[3].

Ca o certitudine a faptului că acest inimos preot misionar şi îndrăgit cărturar a fost preot şi la biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti, la Biblioteca Academiei Române, la cota P II 41324, se mai păstrează primul număr al publicaţiei parohiale a bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti din perioada interbelică, intitulată „Foaia parohială – Organ cultural al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (1941)” şi editată de părintele paroh Gh. Popescu-Colibaş şi părintele Petru Gh. Savin  pentru „moralizarea şi îndrumarea credincioşilor”. În acest prim număr al periodicului, la pagina 3, părintele Petru Gh. Savin – vizibil influenţat de  concepţia şaguniană a dezvoltării misiunii bisericeşti prin cultură şi, mai ales, a faptului că la Bucureşti, în aşa zisa Belle Epoque (anii 1920-1930), sub oblăduirea Direcţiei pentru Asistenţă Culturală a Primăriei Capitalei funcţionau deja zeci de atenee culturale populare, adevărate avanposturi ale ofensivei culturale din acele timpuri – face referire la întemeiera unui nucleu de misiune culturală sub denumirea Ateneul Sfântului Pantelimon şi la biserica Sfântul Pantelimon despre care spune următoarele: „Credem că este unul dintre cele dintâi aşezăminte ce trebuie numai decât să ia fiinţă în parohia noastră. El a întârziat prea mult, ca să nu i se simtă lipsa.

Între preot, biserică şi popor nu sunt decât numai legături duhovniceşti ale sfintelor slujbe şi a trebuinţelor sufleteşti de ordin ritual. Dar nu e deajuns.

 Preotul trebuie să aibă grijă şi să supravegheze, punând la dispoziţie credincioşilor şi în ceia ce priveşte educarea mai ales a tineretului

Un ateneu religios, condus de biserică va avea rolul de a pune în lumină prin conferinţe, de ale unor personalităţi din cele mai pricepute, – diferite chestiuni de credinţă, învăţătură şi lumină. Aceste conferinţe vor fi urmate de coruri religioase, lecturi, recitări, toate alcătuind un program de înălţare şi delectare sufletească a enoriaşilor. Ele vor fi ţinute sau la biserică sau la vre una din şcolile din parohie.

Este o lume care ne aşteaptă de mult să le procurăm această desfătare duhovnicească.

Este o lume, care prin faptul că noi nu le-am venit în ajutorul sufletesc al lor  s`au dus în altă parte şi s`au răcit de legătura duhovnicească cu slujitorii bisericei. Ei s`au dus să caute hrană duhovnicească în alte părţi şi suntem siguri că odată ce vor vedea că şi noi ne silim să le facem sălaş duhovnicesc prin acest aşezământ de lumină şi hrană duhovnicească, ei vor rămânea cu noi şi`n jurul nostru. 

Ateneul cultural religios, credem că apoi va forma din tineretul acestei parohii un buchet de misionari şi propagandişti, ca astfel împreună să ne desfătăm sub aripa sfântă şi povăţuitoare a sfintei biserici.Un comitet de doamne şi domni din enorie vor conduce acest aşezământ şi acei ce vor bine voi să-şi însuşească acest gând, vor bine voi a ne scrie, sau a pofti ca să putem chibzui împreună, cât mai curând şi mai temeinic la realizarea lui”.

Chiar şi astăzi, enoriaşii bisericii Sfântul Pantelimon îşi mai amintesc cu drag de chipul vesel şi prietenos al părintelui Petru Gh. Savin. Unul dintre aceştia este şi domnul inginer Ioan Lovin, care l-a cunoscut pe părintele Petre Savin prin anii 1945-1946, când trecuse de 10 ani şi ajuta ca băiat de altar la sfânta slujbă în biserica Sfântul Pantelimon, tatăl lui, expertul contabil Nicolae Lovin, fiind cenzor în cadrul Consiliului parohial. De la acest enoriaş am cules, în acest sens, următoarea mărturii: În acea vreme, legătura oamenilor cu biserica era parcă mai strânsă şi mai extinsă, potrivit obiceiului şi ascultării…. (…) Părintele Savin era un om deosebit de vesel şi prietenos, mereu zâmbitor, sfătuitor şi apropiat de enoriaşi. Era un preot iubit, ţinea predici frumoase, pilduitoare şi pe înţelesul tuturor. (…) Această imagine a părintelui a rămas stăruitoare încă un timp datorită firii sale prietenoase şi a lucrării sale în biserică şi în particular”.

Biografia părintelui Petru Gh. Savin. Preotul, folcloristul, dramaturgul şi jurnalistul Petru Gh. Savin s-a născut la data de 24 august 1891 şi este fiul preotului Gheorghe Savin, paroh al bisericii Sfinţii Împăraţi din comuna Jorăşti-Covurlui, judeţul Galaţi. Părintele Gheorghe a avut 13 copii, dar numai doi băieţi au supravieţuit, Petre şi fratele Ioan, amândoi orientându-se spre teologie. Ambii fraţi au studiat la Seminarul ,,Veniamin” din Iaşi (1906-1914), acolo unde corpul profesoral era condus de părintele director Pavel Savin, iar apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. De la părintele Pavel Savin – cel care împreună cu episcopul Nicodim Munteanu şi cu arhimandritul Iuliu Scriban au lucrat la publicarea în 1913 a Micii Biblii  – avea să deprindă faptul că „vocea preotului este mai salutară, foarte mult ascultată de săteni; aceea ce-i spune moş popa săteanului, e primit de acesta fără nici o discuţie” după cum nota acest director de Seminar într-o conferinţă despre „Rolul Bisericii în viaţa noastră naţională” susţinută în noiembrie 1910).

Petre – care avea să devină un preot  respectat, cu numeroase funcţii în Biserică, promotor al valorilor folclorului românesc – a fost mai întâi învăţător în Zărneşti, jud.  Galaţi (1914), apoi preot în Jorăşti (1915 – 1930), preot în Luminiţa, jud. Tulcea (1931 – 1932), Braniştea, jud. Galaţi (1932-1936), misionar la Episcopia Dunării de Jos, apoi consilier cultural (1937 – 1940), preşedinte al Societăţii clerului „Solidaritatea” din Galaţi, consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor (1940-1941), preot la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (din 1941-1949), apoi pentru scurt timp preot la biserica „Adormirea” din Constanţa şi inspector pentru problemele culturale şi sociale în Ministerul Cultelor şi în Ministerul Muncii (1942 – 1944).

Dintre lucrările publicate, amintim: Clăcăieşti.  Glume, jitii, taclale şi polojănii din popor, Bârlad, 911, 91p.; Poveşti, Bârlad, 1914, 129 p.; Mândrul florilor, Bucureşti, 1914,144 p.; Snoave din popor, Bucureşti, 1926, 104 p.; Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie.  Conferinţă, Bârlad, 1924, 39 p.; Preotul în literatură, Conferinţă, Neamţ, 1926, 33 p.; Din viaţa adventiştilor, Galaţi, 1928, 79 p.; Pilde creştineşti, Galaţi, 1935, 64 p.. A trecut la Domnul în ziua de 26 mai 1977, în Bucureşti.

Părintele Petru Gh. Savin, un nume de rezonanţă în folcloristica românească.  „Între numele de rezonanţă în folcloristica românească, se aşază la loc de cinste şi preotul Petru Gh. Savin, cel care a editat la Jorăşti-Covurlui revista de folclor Doina (1928-1930) şi a cărei preocupare de seamă a fost culegerea, studierea şi publicarea producţiilor folcloristice care, prin calităţile sale de povestitor cu har şi reală inspiraţie, a adus o incontestabilă contribuţie la dezvoltarea folcloristicii româneşti, după cum notează părintele Marin Velea[4]. Pasiunea părintelui Petru Gh. Savin din Jorăşti pentru acest tip de literatură se poate explica prin obiceiul mamei lui de a-l lua la clacă: ,,Mi-erau dragi toţi cei ce ştiau poveşti, şi pe toţi îi ştiam pe degete, iar clăcile erau moartea mea. Nu era clacă să nu fiu şi eu acolo. Zoriam pe mama, plângeam de multe ori şi până ce nu mergea cu mine nu mă lăseam’[5].

Părintele Petru Gh. Savin a contribuit la întocmirea unora dintre principalele colecţii de basme ce apar în Moldova în primele decenii ale secolului al XX-lea. Basmele colecţionate de părintele Petru Gh. Savin au tentă de originalitate (atât ca formă, cât şi ca prezentare) demonstrând responsabilitate faţă de cele scrise şi analiză auto-critică, fapt care va determina unele schimbări, mai mici sau mai mari, după cum  povestitorul le considera a fi necesare.

A fost un colaborator al folcloriştilor Tudor Pamfile şi părintelui Dumitru Furtună, al căror mod de a elabora folclorul l-a urmărit multă vreme. Despre această apropiere de marii folclorişti ai sec. XX, părintele Petre Gh.Savin îi scrie lui Artur Gorovei la 30 august 1928: „Cred că primiţi «Doina» – revistă de limbă, literatură şi artă populară. Apare lunar, la Jorăşti, jud. Covurlui (1 mai 1928,  februarie-martie 1930) şi la Braniştea, jud. Covurlui (mai 1935), director P. G. Savin, urmaşa lui «Ion Creangă» / la care colaborase cândva. /…/ Mă străduiesc să scot un calendar-almanah al folcloriştilor, sau mai bine zis al colecţionarilor de material folcloric, cu portrete, cu articole sau culegeri. E un mijloc pe care regretatul Pamfile îl socotea util pentru cimentarea prieteniei şi zelul culegătorilor”.

Lucia  Hopu arată ce credea părintele Savin despre folclor: „După exemplul înaintaşilor săi, P. G. Savin dădea îndrumări colaboratorilor Cum se culege folclorul. (…) În Iămuririle date de P. G. Savin la reapariţia revistei în 1935, an. II, redactorul dovedeşte o concepţie mai elastică despre folclor, depăşind oarecum tradiţionalismul publicaţiilor folclorice moldovene anterioare: „Folclorul nu numai în trecut are izvorul său, ci el trăieşte şi se creează şi acum, mai ales acum, după prefacerile marelui război care a creat un nou izvor de folclor”[6].

Evaluând activitatea întreprinsă de acesta, Luci Hopu concluzionează: „În întreagă această activitate a lui Artur Gorovei, Tudor Pamfile, Mihai Lupescu, Dumitru Furtună, P. G. Savin, cărora li s-a adăugat un număr nesfîrşit de preoţi şi învăţători, unii au văzut o simplă «maculatură folclorică». Mai mult autodidacţi, ei nu au fost lipsiţi de informaţii despre mişcarea folclorică din apus, în deosebi din Franţa şi Anglia. Truda lor poartă o pecete a improvizaţiei, a muncii făcută din cald sentimentalism. Contribuţia pozitivă a publicaţiilor modovene de folclor de la începutul secolului nostru înscrie un capitol important în istoria folcloristicii româneşti”[7]. În studiul Elevii şi literature popular, părintele Petre Gh. Savin îi îndeamnă pe elevi să iubească literatura populară, aşa cum a iubit-o şi el, pentru că „nu se poate ca elevii să nu iubească literatura populară pe care atâta a iubit-o Alecsandri şi din care s-a inspirat Eminescu şi pe care a cântat-o aşa de frumos Coşbuc. (…) Astfel, în satele noastre, în zilele de duminică sau sărbătoare mai mare, după slujirea de la biserică, sătenii se adună la şcoală, unde preotul şi învăţătorul fac comunicări”[8].

Dar, am comite o mare nedreptate chipului părintelui Petru Gh. Savin dacă nu am preciza, după cum arată părintele Marin Velea, faptul că „o altă latură a personalităţii preotului folclorist Petru Gh. Savin este aceea de dramaturg popular, preocupare neîntâlnită la folcloriştii din generaţia sa”[9]. În acest sens, menţionăm unele din lucrările sale în acest domeniu: În zile de sărbătoare. Piesă de teatru cu obiceiuri de Anul Nou, Chişinău,1920, 75 p. (trei ediţii); O clacă cu viteji, Galaţi, 1943, 34 p.;  Jertfa de PaştiSchiţe moralizatoare, Galaţi, 1937, 80 p.; Mântuirea sufletului. Piesă în 3 acte, Chişinău, 1935, 72 p.; Teatru pentru popor, 5 piese de teatru într-un act, Bucureşti, 1943, 202 p.; Ne cheamă Străjeria. Piesă de teatru străjerească într-un act. Galaţi, nedatată, 31 p.

Părintele Petru Gh. Savin a dat dovadă de curaj în mărturisirea credinţei. Este drept că inimosul preot şi îndrăgitul cărturar Petru Gh. Savin, care a fost pentru nouă ani slujitor la Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti a fost cercetat şi închis la închisorile Rahova 3 (Ghencea) şi Văcăreşti, după instaurarea comunismului fiind permanent suspectat de activitate ostilă regimului, principala „vină“ atribuită lui fiind aceea că era fratele renumitului teolog Ioan Gh. Savin.

Era în noaptea de 14-15 aprilie 1952, când părintele Petru Gh. Savin a fost reţinut la solicitarea Regiunii de Securitate Constanţa, fiind suspectat că „nutreşte sentimente duşmănoase regimului actual, mai ales datorită faptului că are pe fratele său (Ioan Gh. Savin – n.n.) arestat”. Aşa se face că, după nouă ani de slujire preoţească la Biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti, hărţuit fiind, părintele Petru Gh. Savin se vede silit să se transfere în 1949 la Biserica Adormirea Maicii Domnului – I din Constanţa. Aici, probabil revoltat de arestarea fratelui său în mai 1950, deşi se ştia „urmărit“, avea să-şi manifeste făţiş opoziţia faţă de regimul comunist în predicile şi cuvântările sale, luptând pentru păstrarea icoanelor atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. „Astăzi, întâlniţi oameni necredincioşi la tot pasul, se întind curse la tot pasul, dar voi, credincioşi, feriţi-vă de ele! Stăpânirea de azi luptă pentru pace, dar acesta este strigătul Bisericii de aproape 2.000 de ani. (…) Am umblat cu botezul de «zi întâi» şi în multe case ale muncitorilor nu am văzut icoane, iar în casa unui doctor cu ştiinţă de carte am văzut icoana”, afirma într-o predică monitorizată de Direcţiunea Regională de Securitate Constanţa. Însă ceea ce i-a scandalizat cel mai tare pe securişti, care au încercat să îl determine pe părintele Petru Gh. Savin să-şi schimbe atitudinea şi chiar i-au atras atenţia că „dacă va continua activitatea sa antidemocratică va suferi consecinţele”, a fost cuvântul pe care l-a ţinut în cadrul Conferinţei Protopopeşti din 23 martie 1950: „Biserica colaborează cu Statul numai ca să fie lăsată să-şi îndeplinească rosturile ei. Din şcoală s-au scos icoanele. Nu cred ca sectele să fie agenţi ai imperialismului. Să activăm numai în cadrul Bisericii şi să facem numai ce se poate face în vremurile actuale”. Astfel, în ziua de 29 aprilie 1950, părintele Petru Gh. Savin „afirmă faţă de un alt preot din Constanţa că nu mai poate răbda cu aceştia (securiştii – n.n) din Constanţa care au început teroarea preoţilor” şi credea că aceşti preoţi „ar trebui să facă imediat un memoriu la Patriarh spre a-l preda Ministerului de Interne pentru a se lua măsuri, căci în condiţiunile acestea nu se mai poate trăi”. Practic, părintele Petru Gh. Savin reclama deschis şi fără menajamente „neplăcerile din partea securităţii“, fapt ce a făcut ca Direcţiunea Regională de Securitate Constanţa să-l considere „element duşmănos al democraţiei”.

A fost supravegheat îndeaproape de Securitate, care avea să constate printre altele şi faptul că între el şi preotul care a venit prin transfer în locul lui la Biserica Sfântul Pantelimon, părintele Gheorghe Sorescu, exista o intensă corespondenţă. Spre exemplu, Securitatea avea să intercepteze o scrisoare în care părintele Petru Savin îi solicita părintelui Gh. Sorescu să îi trimită cărţi pe care intenţiona să le împartă apoi credincioşilor din Constanţa. „Tot în acest sens, pe ziua de 14 martie a.c., interceptându-i-se o scrisoare, s-a constatat că prin aceasta cerea preotului Gh. Sorescu, fost consilier referent la Episcopia Constanţa, actualmente domiciliat în Bucureşti, pe strada Traian nr. 240, să facă tot posibilul şi să-i procure orice fel de material de colportaj întrucât are mare nevoie de el”, nota Direcţiunea Regională de Securitate Constanţa. Autorul majorităţii acestor broşuri pe care Securitatea le-a suspectat de samizdat nu era altul decât însuşi părintele Petru Gh. Savin, care fusese decorat cu „Răsplata Muncii pentru biserică“ la propunerea Episcopiei Dunării de Jos (1921) şi, tot la propunerea autorităţilor bisericeşti, cu distincţia „Coroana României” în grad de cavaler pentru merite culturale, ca autor de cărţi şi scrieri (1925). Anchetat de Securitate, avea să mărturisească faptul că avea nevoie de aceste cărţi pentru alfabetizarea credincioşilor săi, întrucât remarcase faptul că aceştia nu ştiau să citească. În acest sens, într-o declaraţie autobiografică cerută de Direcţiunea Regională de Securitate Constanţa, s-a declarat bucuros că, pe teren cultural şcolar, „a putut fi de folos la lichidarea analfabetismului şi ridicarea nivelului cultural“.

Analizând aspectul mărturisirii de credinţă în circumstanţe deosebite ale vieţii, considerăm că un alt merit deosebit al documentelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezentate publicului în ziua de 26 mai 2015 de către Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în cadrul expoziţiei parohiale intitulate Slujire și misiune la biserica Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc în epoca Ciumei Roșii (Biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în analele C.N.S.A.S.) a fost acela că acestea au relevat faptul că neobositul părinte Petru Gh. Savin nu a fost doar un cărturar prolific, ci și un preot harnic care în vremuri de restriște a reușit să restaureze trei biserici și să reclădească din temelii chiar și o școală. În declaraţia părintelui Petru Gh. Savin, extrasă din dosarul de anchetă P 069248, acesta face următoarea afirmaţie:Decoraţia Răsplata Muncii pentru biserică şi Coroana României au fost date – se înţelege nu de oamenii politici, ci la recomandarea dată de şefii mei bisericeşti – întrucât am reparat trei biserici şi a pus temelia unei şcoli, precum şi pentru tipărirea multelor broşuri religioase şi de literatură populară, în special folclor.

În cele din urmă, sub pretextul general că „era rudă de înalt demnitar“, părintele Petru Gh. Savin avea să fie închis şi eliberat în cele din urmă la data de 17 iunie 1954.

Preot dr. Bogdan-Aurel Teleanu, Parohia Sf. Pantelimon Foisorul de Foc

[1] Pr. Petru Gh. Savin, Cuvânt la intrarea în parohie, Tipografia şi legătoria de cărţi Neamul Românesc, 1915, p. 13

[2] Pr. Petru Gh. Savin, Preotul în literatură, Tipografia mănăstirii Neamţ, 1926, p. 11.

[3] Pr. Petru Gh. Savin, Satele sub raport cultural. Cum sunt – Cum ar trebui să fie, Tipografia Cons. D. Lupaşcu, Bârlad, 1924, p. 7.

[4] Pr. prof. dr. Marin Velea, „121 de ani de la naşterea preotului folclorist Petru Gh. Savin (1891-2012)”, în Bărăganul ortodoxperiodic al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, ianuarie 2012, p. 6.

[5] Pr. Petru Gh. Savin, Calendarul revistei ,,Ion Creanga”, 1912, p. 136

[6] Lucia Hopu, Reviste moldovene de folclor în primele decenii ale secolului al xx-lea, XVIII, 1967, p. 171.

[7] Lucia Hopu, Reviste moldovene de folclor, p. 172.

[8] Pr. Petru Gh. Savin, Elevii şi literatura populară, în Tudor Pamfile, anul I, nr. 1, Dorohoi, februarie, 1923, p. 5, 101.

[9] Pr. prof. dr. Marin Velea, „121 de ani de la naşterea…”, p. 7.