Parohia Ion Creangă

Ion Creanga

Hramuri: Sfântul Ierarh Nicolae

Adresa: Str. Nicolae Cânea nr. 10, Sector 2, Bucureşti

Email: ioncreanga@protopopiatul2capitala.ro

web-page-separator

Istoric

Parohia ION CREANGĂ din cartierul cu ace­laşi nume în Colentina a luat fiinţă abia în anul 1952. până atunci cartierul şi enoriaşii făceau par­te integrantă din parohiha Andronache. Primul paroh al nou înfiinţatei parohii a fost preotul Grigore Colăcescu. Neavând biserică, a trebuit sa improvizeze o mică capelă într-o casă parti­culară foarte modestă al cărei proprietar după ce si-a reglementat problemele de partaj cu ceilalţi aparţinători s-a mutat în altă parte. Locaţia ace­lei căsuţe se afla la aceeaşi adresă a actualei bise­rici adică în str. Nicolae Cânea nr.10, sect.2, la limita de NE a Bucureştiului pe latura drreaptă a Şoselei Colentina. Din 1952 până în 1972 paro­hia a plătit chirie proprietarului pentru folosirea casei drept biserică parohială. Îin 1972, parohul de atunci Solomonov Petru şi Consiliul Parohial cumpără de la pripietar casa şi terenul aferent (319 mp) la preţul de 35.800 lei prin actul le­gal de vânzare-cumpărare. Actuala biserică a fost construită din temelie pe acelaşi loc în anul 1975 de catre pr. Paroh Săbăduş Ioan în timpul arhi­păstoririi Patriarhului Iustinian Marina cu spriji­nul exclusiv al enoriaşilor.

Istoricul acestei biserici parohiale are câteva ca­racteristici ce merită să fie menţionate. Astfel:

Încă în Actul de vânzare-cumpărare din 1972 al imobilului, Consiliul Popular al Sect. 2 şi Comitetul Executiv face menţiunea : „Imobilul (ce urma să devină biserică) se află într-o zonă reconstruibilă după 1975”. Exista astfel riscul demolării lui.

Biserica s-a construit în timpul când în ţară – dar mai ales în Bucureşti -zeci de biserici erau ameninţate cu demolarea din ordinul regimului Ceauşescu în numele sistematizării.

În ciuda tuturor insistenţelor şi memoriilor adresate autorităţilor de stat până la cel mai înalt nivel de către pr. Paroh Ioan Săbăduş şi Consiliul Parohial, nu s-a primit autorizaţia de construcţie a bisericii. La presiunea credincioşi­lor, aceasta a fost construită clandestin, deci fără autorizatie şi fără un plan tehnic decăt cel oferit de pr.paroh şi în limita spaţiului foarte restrâns de care se dispunea. Singura asistenţă tehnică de specialitate a fost oferită de un Inginer în con­strucţii şi care s-a ocupat de problema rezisten­ţei. Din motive lesne de înţeles, acesta nu a lăsat niciun plan şi nici un document în acest dome­niu. Trebuie spus că biserica a rezistat fără nici o fisură atât la cutremurul din 1977 cât şi la cele care au urmat.

Îndată după terminarea construcţiei, Primăria Capitalei a amendat parohia şi pe preotul paroh cerând readucerea imobilului la stadiul şi forma iniţială. Parohul şi enoriaşii au refuzat să deacurs acestei somaţii expunându-se astfel unor mari neplăceri. În ziua când se punea crucea pe turlă autorităţile comunist de la Departamentul Cultelor şi de la Primăria Capitalei au venit la faţa locului pentru a constata „infracţiunea”. Parohul a fost ameninţat nu numai cu exclude­rea din cler, dar şi cu privarea de libertate. În acel moment aproximativ 100 de enoriaşi aaflaţi la biserică au făcut zid în jurul lui descurajând ast­fel tentativa arestării. Restul episodului s-a con­sumat la Departamentul Cultelor în faţa unui Birou politic constituit ad-hoc unde în urma multor agresiuni verbale a trebuit să depună o explicaţie în extenso asupra întregii situaţii privi­tor la acţiunea de construcţie ilegală a bisericii. De menţionat faptul că biserica a fost construită într-un timp record de numai 30 de zile, respec­tiv între 15 octombrie – 15 noiembrie 1975. din acest motiv în primul an de la construire, local­nicii numeau biserica lor drept „biserica dintrţo lună”. Evident, cu timpul acest apelativ s-a es­tompat.

Pentru „isprava” sa, Departamentul Cultelor de atunci a cerut în scris acordul Patriarhului Iustinian ca „preotul Săbăduş Ioan să fie sus­pendat din preoţie pe timp de 6 luni după care să fie trimis la ţară în mod irevocabil”. Hârtia există şi astăzi în arhiva Ministerului Culturii şi Cultelor, dar şi la Arhiepiscopia Bucureştilor sau la Administraţia Patriarhală unde pr. Săbăduş era angajat. Din fericire, Patriarhul Iustinian nu a răs­puns acestei solicitări în ciuda presiunilor la care a fost supus şi a înţeles să-şi apere un preot vred­nic în faţa autorităţilor comuniste, care îi cereau explicit canonisirea şi scoaterea lui din Bucureşti. Soluţia a fost una pe măsura înţelepciunii şi apre­cierii Sale faţă de preoţii merituoşi care în timpul regimului comunist s-au dovedit a fi adevăraţii stâlpi de rezistenţă ai Bisericii ortodoxe româ­ne. Deoarece în 1973 preotului I. Săbăduş i s-a acordat de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor o bursă de studii în Olanda, Patriarhul Iustinian i-a cerut acestuia ca în acelaşi timp să se ocu­pe acolo şi de înfiinţarea unei parohii ortodoxe române. Pr. I. Săbăduş s-a achitat onorabil de această misiune şi în ciuda tuturor dificultăţilor inerente muncii de pionerat a reuşit să înfiinţe­ze această parohie într-un oraş de lângă Utrecht. Ea funcţionează şi azi la Haga fiind condusă de pr. Ioan Dură. Având în vedere acest rezultat, patriarhul Iustinian s-a gândit că îl poate salva pe preot pentru „isprava” de la Ion Creangă dân­du-i o noua misiune în străinătate. Ideea a fost înfiinţarea unei noi parohii ortodoxe române în Austria. După Viena urma să se înfiinţeze o a doua parohie la Salzburg pentru românii de aco­lo, de la Graz, Linz, Innsbruck şi împrejurimi. Având temeinice cunoştiinţe de limbă germană şi franceză, în 1978 pr. I. Sabăduş a fost trimis la Salzburg şi a început organizarea noii parohii. Acolo a păstorit până la sfârşitul anului 1985, când, la cerere a revenit în ţară, fiind în conti­nuare paroh la biserica pe care a ctitorit-o în pa­rohia Ion Creangă. Chiar înainte de plecarea sa la Salzburg, la 28 noiembrie 1978 biserica a fost târnosită de P.S.Episcop Roman Ialomiţeanul – Vicar Patriarhal. Noul pr. paroh Solomov Petru continuă lucrările şi pictează biserica, pic­tor fiind Ioan Moroşan. Lucrările la această sf. biserică s-au desăvârşit în timpul arhipăstoririi Patriarhilor Iustin, Teoctist şi Daniel prin râvna pr.paroh I.Săbăduş cu ajutorul moral şi mate­rial al enoriaşilor al Consiliului şi Comitetului parohial. În mod deosebit trebuie menţionată contribuţia generoasă a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi implicarea personală a D-lui Primar Neculai Onţanu în acordarea de subvenţii pen­tru lucrările de reparaţii capitale şi reabilitare ce au avut loc la iserică atât în anul 2008 cât şi în 2009 – lucrări ce de altfel nu s-ar fi putut realiza doar cu ajutorul enoriaşilor.

Construcţia bisericii, realizată din cărămidă, este sub formă de navă, terminată cu absida circulară a altarului. Intrarea se face lateral pe latura sudi­că direct în pronaos dar şi printr-un pridvor si­tuat spre vest. Cafasul, aflat peste zona de intra­re în pronaos, are acces printr-o scară metalică. Naosul este separat de pronaos printr-o arcadă de beton. În tavanul naosului se află o deschide­re căreia îi corespunde la exterior turla de formă octogonală. Stranele, uşile şi o parte de mobilier sunt din lemn de stejar, în timp ce tâmpla a fost sculptată ulterior în lemn de tei şi aplicată peste cea originală făcută din zidărie. Interiorul bise­ricii este acoperit în întregime de o pictură viu colorată în stil neobizantin.

În anul 2008 s-a refăcut complet sistemul elec­tric, sistemul termic, lumânărarul şi interiorul clopotniţei. În 2009 – tot cu ajutorul Primăriei Sectorului 2 – pardoseala din parchet a fost înlo­cuită cu gresie de bună calitate, acoperişul biseri­cii şi clopotniţei a fost înlocuit cu tablă de cupru, s-a făcut reabilitarea termică exterioară a bisericii precum şi reparaţii exterioare la clopotniţă.

Activităţi social – filantropice

Datorită specificului ei socio – profesional cu aprox. 85% pensionari proveniţi în majoritate de la ţară, parohia este din pucnt de vedere ma­terial una din cele mai modeste din Bucureşti. Mulţi dintre enoriaşi trăiesc sub pragul sărăciei iar alţii, destui, chiar la limita subzistenţei. Cu toate acestea, datorită unei exemplare mobili­zării făcută de conducerea parohiei, pe planul activităţii social – filantropice se pot menţiona următoarele realizări:

De mai mulţi ani încoace parohia plăteşte o bursă de studii lunar unui tânăr teolog;

Un program de asistenţă socială asigură ajutor­artea periodică a cel puţin 4 persoane de vârsta a treia aflate în dificultate pentru a-şi procura o parte din tratamentul medical;

Membrii Comitetului parohial merg periodic la vecinii şi cunoscuţii lor ce nu se pot deplasa pentru a-i vizita, le duc anafură, apă sfinţită, le fac cumpărături, stau de vorbă cu ei, îi încu­rajează şi le dau veşti despre ce se petrece şi se lucrează la biserică;

Sunt ajutaţi şi alţi credincioşi care, chiar dacă nu fac parte din parohie, ocazional trec pe la biserică şi solicită un ajutor pentru diferite ne­voi;

Parohia a răspuns întotdeauna cu promptitu­dine la solicitarea Centrului Eparhial pentru colectarea de ajutoare fie pentru sinistraţi, pen­tru Fondul Filantropia, pentru Fondul Central Misionar, pentru ajutorarea deţinuţilor din pe­nitenciare sau a pelerinilor cu ocazia sărbători­rii Sf. Mc. Dimitrie şi a Cuv. Părinte Dimitrie Basarabov.

În fiecare an de hramul bisericii şi la marile săr­bători se împart pachete cu alimente tuturor credincioşilor dar şi la câte un azil de bătrâni.

Protopopiatul Sectorului II Capitala