Parohia Dichiu

Dichiu

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Adresa: Str. Icoanei nr. 72, sector 2, Bucureşti

Email: dichiu@protopopiatul2capitala.ro

web-page-separator

Istoric

Cercetările mai vechi nu au descoperit o pisa­nie a bisericii. Conform unor date provenind din surse nespecificate, „Istoricului bisericii” menţionează construcţia clădirii în anii 1773-1775. În acea perioadă, amplasamentul bisericii se situa în afara zonei centrale dense a oraşului, iar destinaţia iniţială pare să fi fost – conform tradiţiei – aceea de biserică a unui schit de călugări. Tot conform tradiţiei, numele bisericii – având hramul „Adormirea Maicii Domnului” – s-ar datora celor doi ctitori: un ieromonah sau arhimandrit („dichiu – mai mare peste călugării de la Sfânta Mitropolie”), împreună cu un laic, Tirchilă, de unde şi numele Parohiei, Dichiu – Tirchileşti. Cât despre schit, este probabil că el era foarte redus ca număr de călugări, căci clădirile indicate în planul Borroczyn sunt deo­sebit de modeste şi e greu de presupus că puteau adăposti mai mult de câteva persoane. În plus, până la începutul secolului al XX-lea, curtea bisericii era folosită drept cimitir, împiedicând probabil extinderea clădirilor schitului. Mărirea ariei Bucureştilor din a doua jumătate a secolu­lui al XIX-lea a condus probabil la desfiinţarea schitului – acum cuprins în oraş şi deci lipsit de necesara izolare în raport cu acesta – şi la tran­sformarea bisericii într-una parohială.

Anul 1880 (sau 1888) este menţionat ca anul de transformare a vechii biserici. Indiferent de corectitudinea datării, trebuie să fi avut loc acum o modificare importantă („Istoricul bise­ricii” indică „alungirea clădirii şi ridicarea unei turle de lemn”, precum şi ridicarea actualului turn-clopotniţă peste pronaos, tot din lemn), ca şi o nouă pictură interioară, în ulei, socotită ca fiind „destul de rudimentară”. Tot din lemn este făcut acum şi iconostasul care va înlocui tâmpla originară de zid. Toate acestea justifică adăugarea unui nou hram, cel al Sf. Nicolae, care apare în actele bisericii. Aceeaşi sursă indică faptul că singura porţiune păstrată la acea dată din vechea biserică este cea a pronaosului aco­perit cu cele două cupole – în fapt este vorba de pridvorul originar, înglobat acum în cadrul pro­naosului. În orice caz, aşa cum se arăta în anali­za urbanistică, forma de plan apare modificată în planul oraşului din 1911 şi îşi păstrează conturul până în zilele noastre (vezi şi planul Bucureştiului din 1991).

O nouă intervenţie, probabil de mică amploare, are loc în 1903. Documentele nu arată în ce a constat această intervenţie.

În 1910 este suprimată arcatura dintre pronaos şi naos şi coloanele („stâlpii”) ce o susţineau; se construieşte un „pod pentru cor”.

În 1911, biserica capătă în interior o pictură în ulei.

Cutremurul din 1940 a afectat biserica, ceea ce justifică reparaţiile din zona altarului şi din cea a extinderii spre vest a pridvorului, precum şi reparaţiile interioare „prin desfacerea tencuieli­lor până la cărămidă”, ca şi „pictarea interioară”, în frescă, executată de pictorul Nicolae Stoica, menţionate în acelaşi document („Istoricul bi­sericii”) între anii 1949-1953; în 1955 au loc lucrări de reparaţii exterioare.

Există şi un raport detaliat însoţit de schiţe şi de un deviz al lucrărilor generale socotite ne­cesare, toate întocmite de arhitectul Horia Teodoru, probabil în 1948. Este foarte probabil ca nici una dintre intervenţiile socotite necesare de către acesta pentru conservarea şi restaura­rea monumentului nu au fost realizate, pentru că observaţiile sale sunt valabile şi astăzi. Este de presupus că, în fapt, ceea ce s-a realizat în 1949-1953 şi 1955 sunt lucrările menţionate de „Istoricul bisericii”, adică reparaţii strict necesa­re şi pictarea interioară a bisericii.

Între anii 1975 – 1977 sub parohiatul pr. Zaharia Mântulescu şi pr. coslujitor Alexandru Marinescu pictura interioară şi exterioară a fost complet renovată de către acelaşi pictor.

În vara anului 1993, prin strădania preotu­lui paroh Ion Malciu, s-au executat lucrări de restaurare a picturii interioare şi exterio­are de către pictorul Mircea Constantinescu din Bucureşti. În aceiaşi perioadă s-a realizat o instalaţie de încălzire cu gaze şi prima instalaţie de sonorizare.

Între anii 2002 – 2004 s-a efectuat o campanie de infrumuseţare a bisericii constand în desfa­cerea celor doua turle din tablă şi reconstruirea lor din zidarie cu arcade, desfacerea acoperişului de tablă şi acoperirea cu tablă de alamă în sol­zi, turnarea în cupru a stemelor pentru porţi şi a unei insigne cu anul construcţiei bisericii, încastrarea de vitralii precum şi zidirea de gla­furi de marmură la toate ferestrele, precum şi restaurarea picturii in interior, registrul inferior, afectat puternic de igrasie, s-au confecţionat cruci noi pe turle şi s-au montat steaguri, s-a construit un nou pangar, s-au restaurat icoane şi obiecte de cult.

Deasemeni s-a schimbat complet reţeaua electrică, s-a instalat aer condiţionat, s-a montat o instalaţie audio pentru ca pe întreg parcursul zilei să se audă, în surdină, muzică de recule­gere şi s-a montat o instalaţie de supraveghe­re şi alarmă. În final, s-au amenajat grădinile bisericii.

Din iulie 2008, cu Înalta Binecuvântare a Preaferictului Parinte Patriarh Daniel, au înce­put lucrarile de consolidare şi renovare a bise­ricii constând în subzidire, consolidare pereţi, întărirea cu arce şi grinzi a celor două turle, ceeia ce a dus la refacerea în totalitate a acoperişului.

În prezent biserica se afla sub schele, restaura­rea fiind spre finalizare, prin finanţarea de catre Primaria Sectorului 2, prin strădania domnului primar Neculai Onţanu.

 

Protopopiatul Sectorului II Capitala