intarea-domnului-in-ierusalim1_0

Duminica a VI-a din Postul Mare (Duminica Floriilor) – De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc – † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a VI-a din Postul Mare

Duminica Floriilor

Ioan 12, 1-18

“Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: “Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.”Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor, care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti, a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, praznic numit în popor şi Duminica Floriilor. În această Evanghelie se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei, Lazăr din Betania, care era prieten al Domnului Iisus Hristos.În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi.În al treilea rând, această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, pătimiri sufleteşti pricinuite de învinuirile mincinoase ale mai-marilor cărturarilor şi fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile dureroase pe care le îndură ca urmare a judecăţii nedrepte a lui Ponţiu Pilat şi a brutalităţii violente a soldaţilor romani. Textul Evangheliei din această zi prevesteşte şi conflictul dintre Iisus şi căpeteniile cărturarilor şi fariseilor care, în taină, s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile.Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigurează intrarea Sa în Ierusalimul ceresc, după ÎnviereEvanghelia evidenţiază faptul că intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim a fost prezisă cu multe veacuri înainte de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), îndeosebi de proorocul Zaharia, prin cuvintele:“Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9).Evanghelia ne mai spune că, numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri, ucenicii Săi au înţeles că Intrarea Sa triumfală în Ierusalim nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Mai precis, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. De aceea, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi moarte.Acest adevăr îl descoperă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei: “Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat”. În acest sens, trebuie precizat că Maria din Betania, sora lui Lazăr, care toarnă mir de mare preţ pe picioarele lui Iisus şi le şterge cu părul capului ei, nu este aceeaşi femeie cu femeia păcătoasă din Nain, despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7, 36-50), întrucât în Nain femeia păcătoasă adăuga la mirul de mare preţ lacrimile pocăinţei pentru păcatele ei, pe când mirul de mare preţ al Mariei din Betania era ofrandă de mulţumire adusă lui Iisus pentru învierea lui Lazăr şi prevestire a morţii şi îngropării lui Iisus Însuşi.Mirul de mare preţ, gest profetic pentru îngroparea DomnuluiTotuşi, gesturile celor două femei amintite mai sus au în comun recunoştinţa: în Betania, recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr; în Nain, recunoştinţă pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruieşte femeii păcătoase, ca urmare a pocăinţei şi a dorinţei ei de a-şi schimba viaţa trăită în păcate.Când Iuda Iscarioteanul, lacom de bani şi viclean, a spus că trebuia vândut acest mir scump pentru a ajuta săracii, Mântuitorul Iisus Hristos îi răspunde: “Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” (cf. Marcu 14, 3-8, Ioan 12, 1-8). Adică, nu Mă aveţi tot timpul prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preţ înainte de a fi îngropat.De fapt, Maria, sora Martei şi a lui Lazăr din Betania, prin gestul ei a arătat recunoştinţă faţă de Iisus şi, totodată, prin inspiraţia Sfântului Duh, ea prevestea moartea şi îngroparea lui Iisus. Totuşi, numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al Mariei ca având o semnificaţie mai profundă decât aceea a recunoştinţei ei faţă de El.Mirul de mare preţ al Mariei – simbol al Sfântului şi Marelui Mir din BisericăMirul de mare preţ folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferinţă şi moarte pentru a învia din morţi, era şi o preînchipuire a Sfântului şi Marelui Mir compus din multe mirodenii şi sfinţit de către Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale, prezidat de întâistătătorul acelei Biserici. El este folosit la sfinţirea unei biserici noicând se unge cu el mai întâi Sfânta Masă din Sfântul Altar, care reprezintă mormântul îngropării şi Învierii lui Hristos, şi apoi toată biserica. De aceea, când arhiereul cădeşte Sfânta Masă din Altar, spune: “În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, toate umplându-le, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins”. Iar în altă rugăciune se spune: “Mormântul Tău, (este) izvorul Învierii noastre”. Cu Sfântul şi Marele Mir se mai unge spre sfinţire Antimisul, adică o icoană de pânză pe care este pictată sau imprimată punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, ca moment premergător al Învierii Sale din morţi. Cu Sfântul şi Marele Mir sunt unşi de către preot şi cei botezaţi (Taina Mirungerii), rostindu-se formula: “Pecetea darului Duhului Sfânt!” Vedem deci că Sfântul şi Marele Mir exprimă iubirea jertfelnică a lui Hristos ca legătură tainică dintre Moartea şi Învierea Lui şi ca lucrare harică pentru sfinţirea vieţii Bisericii în calitatea ei de Trup Tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt.Adevărul că ungerea cu mir de mare preţ a picioarelor Mântuitorului era o prevestire a morţii şi îngropării Sale a fost confirmat când un fruntaş al iudeilor, pe nume Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, a uns cu amestec de smirnă şi aloe trupul lui Hristos, pentru îmbălsămare şi ca semn de preţuire pentru El.Evenimentul învierii lui Lazăr intensifică, pe de o parte, iubirea evreilor simpli şi smeriţi faţă de Iisus, iar pe de altă parte, ura fariseilor şi cărturarilor faţă de ElÎn timp ce poporul simplu, având cuget curat şi smerit, Îl iubeşte mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos după ce a înviat pe Lazăr din morţi, cei mai mulţi cărturari şi farisei sporeau în invidia şi ura lor faţă de El. Cu cât Iisus săvârşea mai multe minuni, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi apoi pe Lazăr din Betania, cu atât creştea mai mult ura celor care-L invidiau pe El. Deci vedem aici o tensiune şi o confruntare între iubirea milostivă a lui Hristos faţă de oamenii suferinzi, pe de o parte, şi invidia mai-marilor fariseilor şi cărturarilor faţă de El, pe de altă parte. Conflictul se intensifică sau sporeşte mai ales după ce Lazăr din Betania a fost înviat din morţi de către Iisus. În acest sens, Evanghelia ne arată că unii cărturari şi farisei, robiţi de invidie şi mânie, considerau că împreună cu Iisus ar trebui ucis şi Lazăr, pentru a nu mai fi o mărturie vie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a lui Iisus. Această stare arată, de fapt, cum creşte sau se amplifică întunericul păcatului, al răutăţii şi al patimilor omeneşti egoiste, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor.Intrarea Domnului în Ierusalim aduce bucurie poporului credincios care iubeşte pe IisusDeşi Mântuitorul Iisus Hristos intră triumfal în Ierusalim, El merge totuşi spre suferinţă şi moarte, pentru ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Patimi sau Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de iubire şi de viaţă, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa gloatelor folosite de conducători cu viclenie, şi altele în care se manifestă natura omenească bolnavă de păcat.Pe de altă parte, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim aduce bucurie poporului evreu simplu şi smerit, care primeşte pe Iisus Cel milostiv ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra propriei Sale morţi, pricinuită de răutatea şi nedreptatea oamenilor robiţi de păcate.Prin intrarea Sa în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire a întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate, în lumea aceasta bolnavă de păcat şi moarte, să ajungă la biruinţă fără lupta cu păcatul, care este germenele morţii. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, Biserica intensifică postul şi rugăciunea, dar nu doar un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, ci şi un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem, să fim biruitori. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat”. Deci, când ascultăm cu evlavie tot ce spun Evangheliile despre faptele petrecute şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui, pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui. În Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, pe care i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului este o săptămână în care cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind supărare şi suferinţă altora. Să ne rugăm Lui, Celui mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi şi cultiva în sufletul nostru smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin urmare, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne ajută să înţelegem şi să simţim că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui aşa cum ne-o cere El.Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, care precede sărbătoarea Învierii Sale, este ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă mai ales în Sfânta şi Marea Joi; nu în noaptea de Paşti, deoarece Sfânta şi Marea Joi este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Cina cea de Taină, zicând: “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, Care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor” şi “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”.Ramurile înverzite şi florile din Duminica Floriilor sunt simbolul virtuţilor din suflet adunate în timpul Postului Sfintelor PaştiDuminica Intrării Domnului în Ierusalim este şi o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea fiind, într-un fel, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei iubirii smerite şi jertfelnice a lui Hristos-Dumnezeu asupra păcatului şi asupra morţii, iubire mai tare decât răutatea izvorâtă din ură şi invidie, trădare şi laşitate, din lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare, precum şi din violenţă ucigaşă.De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini ramuri verzi de copaci (mai ales salcie) şi flori pentru că ele simbolizează florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Iar Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, fiind timpul totalei participări mistice sau tainice a creştinilor ortodocşi la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioară răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului, şi anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului. Toate acestea sunt florile iubirii smerite şi sfinte a creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Florile duhovniceşti cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie smerită, să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalim, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, aducându-ne pace şi bucurie,spre slava Lui şi mântuirea noastră. Amin!