duminica-orbului-nastere

Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere, Ev. Ioan 9, 1-38) – SPIRITUL VREMURILOR – Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU

P R E D I C Ă

 la Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere, Ev. Ioan 9, 1-38)

SPIRITUL VREMURILOR

 Text: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.” (Ioan 9, 7)

Botezul creştin, prefigurat de izvorul purificator al Siloamului. Izvorul Siloamului, la care după ce s-a spălat, conform poruncii Mântuitorului Hristos, orbul şi-a căpătat vederea, prevesteşte botezul creştin. În perioada sărbătorii evreieşti a Corturilor, care aminteşte de ieşirea sau egira (fuga) evreilor din Egipt, slujitorul de la Templu mergea la lacul Siloam de unde lua apă care, amestecată apoi cu vin, era aruncată la baza Altarului în amintirea minunii izvorârii apei din stancă de către Moise, pe când poporul rătăcea prin pustie. Acest obicei face trimitere la profeţia mesianică din cartea Isaia: “Veţi scoate apă cu veselie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12, 3).

Biserica, prin botezul creştin – aşa cum a fost prefigurat de izvorul purificator al Siloamului –  îl transformă pe fiecare om dintr-un rătăcitor prin Pustia Necredinţei în veritabil „primitor de Dumnezeu”.În acest sens, Sfântul Grigore al Nyssei, spune:  Deci trecând peste alte opriri din cursul drumului, voi pomeni de minunea săvârşită cu stânca, din a cărei fire întărită şi potrivnică a izvorât apă bună de băut celor însetaţi, învârtoşarea ei topindu-se în apă. Nu e nici o greutate în a vedea un înţeles mai înalt şi în faptul acesta al istoriei ce s-a continuat. De fapt, cel ce a părăsit pe egipteanul mort în apă şi s-a îndulcit prin lemn şi s-a desfătat de izvoarele apostolice şi s-a odihnit sub umbra finicilor se face şi primitor al lui Dumnezeu. Căci piatra, cum spune Apostolul (I Cor., 10, 4), este Hristos, Care este vârtos şi potrivnic pentru cei necredincioşi, dar dacă vine cineva cu toiagul credinţei, Se face bun de băut celor însetaţi şi curge în lăuntrul celor ce-L primesc: “Eu şi Tatăl Meu vom veni, zice, şi Ne vom face locaş în el” (In., 14, 25).( cf. Sfântul GRIGORE AL NYSSEI, Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârşirea prin virtute,Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 1995, p. 110).

Astfel, orice încercare prin care omul trece în viaţă, trebuie văzută  ca un moment de purificare al cărui prag are scopul să-l facă să-şi revină în sine. De aceea nu trebuie comis păcatul cel mare de a pune această transformare purificatoare pe seama spiritului vremii, cum fac necredincioşii, ci doar pe seama lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spiritul vremii este fitilul lumânării pe care, dacă o aprindem direct de Dumnezeu, răspândeşte mireasma cu bun miros a duhului de sfinţenie după care se cuvine cu toţii să alergăm. Astfel, credem că este timpul să facem un apel la sfinţenie pentru ca specificul românesc autentic să dăinuiască şi în vremurile viitoare prin ancorarea sa trainică în tradiţia ortodoxă creştină, aşa cum s-a păstratat în Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură!

Ce lumină oferă lumii Mântuitorul nostru Hristos? Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului (Hanuka) şi era iarnă, iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon” (Ioan 10, 22-23). Între vindecarea orbului de la izvorul Siloam şi Hanuka[1] există o diferenţă care relevă faptul că cuvântul lumină poate avea două înţelesuri diferite. Este vorba de existenţa luminii înşelătoare a fanatismului religios care nu reflectă în niciun fel identitatea Bisericii, ci reprezintă de fapt un construct al capitalismului care ghidat de logica marketingului prin care se dorea să se vândă „creştinism pur” a degenerat până în situaţia paradoxală a comiterii de acţiuni anticreştine în numele apărării dreptei credinţe creştine, după cum observă Daniel Silliman, autorul articolului „Christian fundamentalism is a capitalist construct: The secret history of American religion”, publicat în Religion Dispatches din data de 13 mai 2015. (http://www.salon.com/2015/05/13/christian_fundamentalism_is_a_capitalism_invention_the_secret_history_of_american_religion_partner/ ).

 Sensul creştin al luminii celei adevărate este reflectat de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), la Utrenia duminicală a căreia se cânta „Prin Duhul Sfânt toată făptura se înnoieşte iarăşi dobândind starea cea dintâi“, ţinând cont de spusele Sf. Ap. Pavel potrivit căruia  „Cele vechi au trecut, iată toate au devenit noi” (II Cor. 5, 17). Desigur că situaţia relatată de Daniel Silliman este doar un exemplu, dar aceste tendinţe de manifestare anticreştină în numele dreptei credinţe creştine au fost şi rămân încă o permanenţă în istoria umanităţii. Cu alte cuvinte, fanaticul religios este mult mai secularizat decât se teme el că sunt alţii în jurul lui.

Datoria încreştinării vremurilor în care trăim sau, în cazul în care îi sunt potrivnice, a păstrării demnităţii sale creştine. Contrar părerii lui Georg Hegel care spune că nimeni nu poate fi deasupra vremurilor în care trăieşte pentru că spiritul vremurilor este şi însuşi spiritul său (cf. GLENN ALEXANDER MAGEE, The Hegel Dictionary, Continuum International Publishing Group, 2011, p. 262), profesorul Dumitru Popescu – considerându-l pe omul secularizat drept omul care a îmbrăţişat orbeşte această teorie hegeliană – crede că “marea problemă pe care secularizarea o ridică în faţa creştinismului constă în tendinţa lui de a orienta pe om mai mult faţă de lumea de aici, decât faţă de lumea spirituală” (Pr. Prof. Dr. DUMITRU POPESCU, Teologie şi cultură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993, p. 66).

Din punct de vedere creştin, problema spiritului vremii este de fapt problema timpului în care, după exemplul minunilor săvârşite de Mântuitorul nostru Hristos, îngăduim „să se arate lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3). Cu alte cuvinte, spiritul vremii trebuie să răspândească mireasma sfinţeniei. Când cineva se joacă de-a alchimistul fitilist care urmăreşte să schimbe prin experimente spiritul vremurilor (Zeitgeist) cu scopul de a produce mutaţii sociale la nivelul libertăţii umane, în lume se produc ciocniri violente între oameni. Cine aprinde fitilul revoltelor sau chiar al războaielor când Dumnezeu preferă ca oamenii să fie făcători de pace (Matei 5, 9), adică să medieze conflictele, decât mai degrabă să le creeze? Nimeni altul decât omul secularizat care vrea cu orice preţ să domine vremurile pe care le trăim.

Singura explicaţie plauzibilă pentru ceea ce urmează să se petreacă cu Biserica Mântuitorului nostru Hristos în viitor din cauza puternicului curent de secularizare ce tinde să devină din ce în ce mai dominant şi intolerant peste tot în lume creştinii vor trece din nou printr-o purificare „de 40 de ani”. Pentru a înţelege fenomenul secularizării, ar trebui să ne întoarcem la teoria formulată de Ghenadios Scolarios, prin care explica teologic căderea Constantinopolului (1453) şi apoi să facem, în acelaşi timp, o paralelă cu ideea generală existentă la nivelul oamenilor cu gândire înduhovnicită că, în România, cei 40 de ani de comunism a reprezentat o perioadă de rătăcire prin deşert. Dar, nu toţi se vor purifica prin această încercare, după cum însuşi Sf. Ap. Pavel ne spune: Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos. Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie” (I Cor. 10, 4-5).

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon

[1] Conform Talmudului, obiceiul aprinderii menorei de Hanuka –  care în limba ebraica înseamnă “dedicaţie” şi comemorează eliberarea Ierusalimului prin victoria evreilor Macabei (care se traduce „oameni mai puternici decât barosul”), conduşi de către Iud Macabeul, împotriva grecilor-sirieni în anul 165 î.d.Hr – comemorează un miracol comparabil, păstrând proporţiile, cu minunea Luminii Sfinte care se aprinde de Paşti la mormântul Mântuitorului nostru Hristos. Legenda spune că, atunci când Macabeii au vrut să redeschidă Templul evreiesc, care fusese pre schimbat într-un loc de rugăciune pentru greci şi zeii lor păgâni, în momentul în care au vrut să aprindă Menora au constatat că nu mai ulei decât pentru ca lampa să ardă o singură zi. Cu toate acestea, ea a ars ca prin minune timp de 8 zile, răstimp în care au putut să prepare altă cantitate de ulei necesară. Menora specială destinată acestei sărbători se numeşte Hanukia, de unde şi numele de “Sărbătoare a luminilor” – Hag ha-Urim (în ebraică “ur” sau “or” semnifică lumină).