icoana_parvu_mutu-1_w747_h373_q100

Canonizarea Sfântului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735), 6 august 2017, Mănăstirea Robaia

Ierarhi, preoţi şi credincioşi din întreaga ţară au fost invitaţi să participe duminică, 6 august, la ceremonialul liturgic al proclamării solemne a canonizării Sfântului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735), care a avut loc la Mănăstirea Robaia din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

În ziua de 6 august, de praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Robaia, aflată la 5 km distanţă de comuna Muşăteşti, judeţul Argeş, a avut loc, după săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, ceremonialul liturgic al proclamării solemne a canonizării Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). În cadrul acestei rânduieli bisericeşti a fost citit Tomosul de canonizare, a fost prezentată icoana şi s-a cântat troparul sfântului.

Hotărârea canonizării sau trecerii în rândul sfinţilor a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul a fost aprobată în şedinţa din 4-5 iulie 2017 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Data de sărbătorire anuală a Sfântului Cuvios Pafnutie este în ziua de 7 august.”

(Sursa: Ziarul Lumina)