Parohia Sfântul Dumitru – Colentina, Pelerinaj 21 octombrie 2017

Un grup de credinciosi de la Parohia Sfantul Dumitru – Colentina din Protoieria Sector II Capitala, au mers sambata, 21 octombrie, intr-un pelerinaj la patru manastiri din  Arhiepiscopia Bucurestilor. Dupa rugaciunea de binecuvantare pentru ajutor in calatorie, savarsita in biserica parohiala, pelerinii, insotiti de parintele diacon Ionut Stefanel Dragomir au plecat cu un autocar al Agentiei de Pelerinaje BASILICA Travel a Patriarhiei Romane catre sfintele Manastiri.

Primul popas a fost la Manastirea Tiganesti, unde credinciosii au participat la Sfanta Liturghie. Aici, pelerinii au aflat de la maica Hrisantia, ghidul manastirii, despre istoricul manastirii, despre stilurile si tehnicile de pictura bisericeasca si au remarcat lucrarile executate de pictorul Dimitrie Belizarie, considerat un maestru al picturii biseri­cesti, cel care a zugravit in stil neobizantin si Catedrala Patriarhala din Bu­curesti. Apoi credinciosii au vizitat atelierele unde au putut remarca razboaiele de tesatorie aduse din Germania la care maicile lucreaza. De asemenea la muzeu credinciosii au putut vedea icoana Maicii Domnului care se cinsteste in Vinerea saptamanii a cincea din Postul Mare la Denia-Acatist.

Urmatorul popas duhovnicesc a fost la Manastirea Ghighiu, unde pelerinii au aflat informatii despre manastire dar mai ales despre icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca, la care s-au inchinat cu multa evlavie. Tot aici credinciosii au mers si la mormantul parintelui Pantelimon, unul dintre marii duhovnici ai acestei manastiri.

De aici am mers la Manastirea Turnu din Prahova, ctitoria domnitorului Vlad Tepes, unde parintele staret Valentin ne-a spus cateva cuvinte despre manastire, despre cum in urma cu 20 de ani cand s-a reinfiintat manastirea era singurul vietuitor de aici, despre descoperirile arheologice care s-au facut la aceasta manastire care dateaza de la anul 1461.  Pisania pastrata peste veacuri mentionand data sfintirii – 24 iunie 1461 – si  hramul Sfantului Mare Facator de Minuni si Ierarh Nicolae. Parintele ne-a dat sfaturi de intarire in credinta, ne-a binecuvantat si a spus ca ne mai asteapta cand vom mai avea drum prin zona. Asa ne-am despartit, cu bucurie, de parintele si de mica, dar frumoasa Manastire Turnu.

La intoarcerea spre casa am poposit si la Manastirea Pissiota, unde credinciosii s-au putut inchina la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului dar si la un fragment din mostele Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir care este si ocrotitorul Bisericii noastre.

Pelerinajul s-a dovedit un prilej de imbogatire sufleteasca pentru pelerini. Acestia au socializat, si-au impartasit impresii si s-au imprietenit.

Pr. Diacon Ionut-Stefanut Dragomir

Icoana, Biserica și viața duhovnicească

De cand ne nastem si pana trecem in vesnicie icoanele ne sunt repere, calauze luminoase si tacute pe drumul spre Imparatie. Tot crestinul ortodox este inca demult incredintat de ajutorul si de harul lor. Iata de ce impodobim bisericile si chiar casele noastre cu imagini sfinte, primim la Botez o cruciulita si icoana sfantului ocrotitor, mai apoi, asezati in fata Sfantului Altar la cununie, primim in dar icoana sfantului ocrotitor al casniciei noastre, care ne va fi sfetnic bland in momentele grele. Despre cultivarea cu responsabilitate a vocatiei de iconar si despre legatura dintre icoana si viata fiecaruia dintre noi am vorbit cu parintele Nikolai Ozolin, profesor la Institutul „Saint-Serge” din Paris si unul dintre cei mai cunoscuti iconologi ai Ortodoxiei actuale.

Parinte profesor, cum poate iconarul sa dobandeasca si sa-si dezvolte discernamantul duhovnicesc si artistic pentru a reusi sa picteze icoane autentice? 

El trebuie sa faca efortul de a fi un membru constient al Bisericii, printr-o abstinenta continua. Trebuie sa inteleaga faptul ca a fi pictor de icoane in Biserica reprezinta o slujire. El trebuie sa duca o viata crestina. Nu trebuie insa neaparat sa fie calugar, cu toate ca de-a lungul vremii au existat foarte multi pictori de icoane calugari, fapt care nu-i o pura intamplare, caci viata monahala, viata duhovniceasca intensa ajuta pictarii de icoane. Trebuie sa vedem mai simplu acest lucru; nu trebuie sa ai o pasiune speciala. Asa cum cineva este hirotonit diacon sau preot si isi traieste credinta pe cat poate, in ciuda slabiciunilor sale, tot asa si iconograful se straduieste sa-si traiasca vocatia sa eclesiala, slujirea sa. Este important ca iconograful sa inteleaga ca este membru al Bisericii si ca, pictand icoane, el lucreaza pentru Biserica. Lucrarea sa de iconograf este cu adevarat o forma de propovaduire. Exista propovaduire prin cuvinte si propovaduire prin imagini. Sfintii Ioan Damaschin si Teodor Studitul, precum si toti ceilalti apologeti ai icoanelor spun ca propovaduirea prin icoane este o propovaduire tacuta, facuta prin simtul vazului, dar la fel de eficienta ca si cea orala.

Ce trebuie sa aiba iconograful in plus fata de un simplu pictor?
Este evident faptul ca pictorul de icoane este si un artist, caci este pictor. Este de la sine inteles ca el stapaneste intreaga meserie de pictor, cunoasterea tehnicii, stiinta desenului si a tehnicii specifice icoanei. Insa, evident este si faptul ca iconarul nu este un artist printre altii. El este cineva care slujeste Bisericii. Este asadar vorba despre o slujire. Iata de ce nu este o simpla intamplare ca in Biserica Ortodoxa avem printre sfinti si sfinti iconografi. Toti suntem chemati la sfintenie, insa exista, iata, persoane care, prin intermediul slujirii lor de iconografi, au devenit sfinti. Atunci cand vorbim de vocatia pictorului de icoane, trebuie sa utilizam termenul „slujire”. Pictarea icoanelor merita numele de slujire pentru ca, asa cum stim, icoanele sunt imagini care functioneaza in cadrul Sfintei Liturghii, avand un rol specific. In timp ce cantarea liturgica ne atrage introducandu-ne intr-o atmosfera specifica rugaciunii, intr-o muzica a Cerului, icoanele ne introduc nu doar intr-o lume a imaginilor ceresti, ci chiar in lumea cereasca. Continutul lor este revelarea, prin si in Biserica, prin si in Sfanta Liturghie, a unor realitati duhov­nicesti, al caror sens este sa ne conduca spre Domnul si in cadrul carora trebuie sa ne lucram mantuirea. Exista persoane carora le place sa spuna ca icoana constituie una dintre taine. Nu este nevoie sa lansam superlative, caci dupa aceea nu mai exista limite. Icoanele constituie insa cu certitudine o parte fundamentala a vietii Bisericii si a expresiei acesteia in slujba fiecarui credincios.

Icoana ortodoxa si furtuna imagistica moderna

Care este mesajul icoanelor in fata lumii de astazi saturate de imagine?
Este o invitatie la asceza, pentru ca de imagini ne-am saturat. Exista oameni care dorm cu televizorul aprins sau in fata calculatorului. Trebuie ca Biserica sa inceapa sa reactioneze. Trebuie sa incepem sa vorbim despre asta, spre binele nostru in primul rand. Suntem de-a dreptul otraviti. Cineva imi povestea zilele trecute: „Parinte, am incercat sa vad un film, dar dupa doar 10 minute au inceput reclamele si alte mizerii, pe care nu aveam nici un chef sa le privesc. Am renuntat chiar sa mai vad filmul”. Suntem prinsi in capcana! Ne murdaresc ochii si trupul prin lucruri nedemne de rostit, dar care ne impresioneaza in sensul cel mai puternic cu putinta. Cred ca acest fenomen va lua amploare si mai mult, insa noi nu trebuie sa ne dam batuti. Trebuie gasit un mijloc de a face greva! In acest caz putem spune: „Daca este asa, atunci nu ne mai uitam! Nu vrem sa mai stim de voi!” Caci este o violare, o agresiune violenta fata de ceea ce suntem, trup, suflet si duh, minte si vaz; iar noi stim in ce masura vazul ne conduce mintea. Avem de lucru in acest sens si trebuie sa nu intarziem prea mult, caci fenomenul tot va creste si vom sfarsi prin a fi inghititi de el.

Icoana, un ghid catre virtuti

Ce ne transmite icoana in ceea ce priveste dobandirea virtutilor si desavar­sirea duhovniceasca?
Este simplu. Ea ne vorbeste despre oameni care au reusit sa dobandeasca aceste doua lucruri. Aceasta este particularitatea icoanei: ea proclama faptul ca viata noastra duhovniceasca are consecinte si asupra trupului. Atunci cand intalnim persoane sfinte, viata lor ne devine intr-un fel „vizibila”, iar o icoana frumoasa arata tocmai acest lucru.

De unde provine aceasta insistenta de astazi de a scoate sfintele icoane din spatiul public chiar si in tarile ortodoxe? Cine este deranjat de icoane si de ce?
Aceasta insistenta provine de la diavol. Sunt deranjati de icoane acei oameni pe care-i deranjeaza existenta Bisericii. Este simplu. Ei vor sa elimine Biserica din spatiul public, iar icoanele sunt o modalitate a prezentei Bisericii. De aceea se incearca scoaterea icoanelor din scoli, din salile de clasa, din spatiul public… Bolsevicii au facut acest lucru in Rusia, iar acum se continua aici, fara sa fie vorba de bolsevici. Chiar daca nu o declara in mod deschis, ei sunt contra Bisericii si actioneaza foarte eficace in acest sens. Icoanele sunt o modalitate de prezenta a Bisericii in lume. Iata de ce se doreste inlaturarea icoanelor din spatiul public. Exista anumite forte care nu vor sa-si spuna numele, insa trebuie sa stim cine se ascunde in spatele lor.

Constiinta innoitoare in iconografia ortodoxa de azi

Este posibila o innoire iconografica in lumea de astazi?
Ea a inceput deja, inca de la jumatatea secolului XX, si continua in Biserica Ortodoxa cu ajutorul Domnului. Ea va lua amploare, caci imaginea este atat de importanta in lumea de azi. Pentru noi este o sansa, caci si noi suntem convinsi de importanta imaginii. Trebuie sa atestam aceasta cunoastere a imaginilor cu adevarat sfinte, insistand asupra faptului ca ele exista si se adreseaza tuturor oamenilor. Acestia din urma le pot privi si, vazandu-le, pot regasi Biserica si o viata duhovniceasca.

(Sursa: Ziarul Lumina)

Omul şi suferinţa – Pr. Horia Nicolae Prioteasa

Inaintea suferintei raman putine cuvinte de spus. Rostul vorbelor devine vital, daca acestea au suport duhovnicesc. Cel aflat in neputinta trupeasca cu greu poate accepta vorba desarta, banala, lipsita de orice sens.

Omul se descopera pe sine si prin suferinta. Timpul spitalizarii, pozitia orizontala a celui bolnav si incetarea activitatii zilnice face din omul activ un om pasiv, iar daca are credinta statornica, isi cerceteaza propria constiinta spre pocainta mantuitoare.

Rolul suferintei este acela de a cultiva rabdarea. Incercarea prin boala nu trebuie sa aduca deznadejde si despartire de Dumnezeu. Vindecarea poate deveni un proces de lunga durata. Nimeni nu se poate opune incercarii prin suferinta trupeasca. Refuzul reprezinta o modalitate de exprimare a lasitatii si a slabirii duhovnicesti. Chinul bolii trupesti nu este strict necesar mantuirii sufletului, dar poate reprezenta un mod deosebit de indreptare si izbavire.

Suferinta poate fi mantuitoare daca este asumata in duhul smereniei desavarsite. Ea se poate transforma, insa, intr-o povara greu de purtat daca e inteleasa ca pedeapsa asupra omului pacatos, care „merita sa sufere, fiindca mult a gresit“.

Bucuria prin suferinta reprezinta statura duhovniceasca ce poate fi atinsa de orice crestin ortodox care nu se lasa coplesit de efectele bolii si de singuratatea trairii neputintelor trupesti. Pe masura ce credinta devine tot mai puternica prin incercarea unei boli, suferinta se preschimba in mijloc de apropiere de Dumnezeu, intelegand tot mai bine patimirile cele nedrepte pe care Hristos Domnul si Dumnezeul nostru le-a purtat asupra Sa si prin care firea noastra cea bolnavicioasa si firava a fost ridicata, prin Inviere, de la stricaciune la nestricaciune, de la moarte la viata.

Putem cere prin rugaciune “inmultirea incercarilor si a durerilor”, dar, in acelasi timp, dupa modelul rugaciunii de la sfarsitul Acatistului Sfintei Cruci, si nu numai, sporirea puterii si a rabdarii pentru toate cele ce vin asupra noastra.

Privind neputinta semenului, te gandesti la posibilitatea de a fi si tu, sau cei dragi ai tai, in locul lui. Momentul acesta te poate intelepti, gandind in sine permanent la suferinta si moarte, exercitiu ce devine „ceas desteptator“ din noianul grijilor si al greselilor de fiecare zi, sau te poate bloca emotional, gandind ca un om “mic”,dezradacinat de realitatile vietii cotidiene si duhovnicesti.

Impasibilitatea in fata durerii naste propria suferinta egocentrica. Permanentizarea nepasarii fata de aproapele aflat in suferinta face din om un simplu „vas de lut“, ce nu poate fi de nici un folos nimanui.

Hristos Domnul este in fiecare dintre cei suferinzi, devenind Tamaduitorul tuturor neputintelor noastre. Alinarea durerilor nu a avut si nici nu are un timp limitat, ci, prin porunca dumnezeiasca si succesiune apostolica, se manifesta si astazi. Acelasi dar de tamaduire s-a revarsat peste apostoli si ucenici, pentru ca, mai tarziu, sub diferite chipuri de smerenie adanca, toti sfintii sa devina facatori de minuni, iar unii dintre ei doctori fara de arginti.

Sfarsitul vietii prin suferinta pentru Hristos Domnul a motivat si mai mult propovaduirea Evangheliei in toata lumea. Atat durerile provocate de chinuitori, cat si frica de moarte incurajata de acestia nu a insemnat nimic inaintea sfintilor mucenici.

Pe timp de pace, relativ, dar in plin razboi cu propriile noastre neputinte spirituale si patimi pagubitoare, omul trebuie sa se inarmeze cu cele mai cunoscute virtuti: credinta, ce devine lucratoare prin iubire, nadejdea statornica si neclintita in incercari si dragostea sincera, curata si dezinteresata fata de toti semenii.

(Sursa: Ziarul Lumina)

 

LTCOR Sector II Capitala in pelerinaj

Membrii  Ligii Tinerilor Sector Doi, tineri din Protopopiatul Sector II Capitala, cu Inalta binecuvantare a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, au participat la un pelerinaj denumit “Pe urmele marturisitorilor”,  pelerinaj ce s-a desfasurat pe ruta Bucuresti – Pitestiti – Curtea de Arges si a avut ca scop comemorarea aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului .

Tinerii au vizitat Memorialul Pitesti, unde au participat la savarsirea unei Slujbe de pomenire pentru cei care au patimit si au trecut la cele vesnice.

In inchisorile comuniste, au vizitat Manastirea Curtea de Arges si s-au inchinat la moastele Sfintei Mucenite Filofteia.

 Pr. Ciprian Tudor