Parohia Icoanei – ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU, 28 februarie – 5 martie 2017 PROGRAM DESFASURARE EVENIMENTE

  • Marţi, 28 februarie 2017, ora 18.00 – Conferinţa cu tema „Pocăinţa în textele Canonului Mare”, susţinută de Pr. Prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna  din Sibiu.
  • Miercuri, 1 martie 2017, Icoana Maicii Domnului Iordăniţa, salvată din biserica schitului românesc de la Iordan, va fi adusă de la Ierusalim la Bucureşti şi va fi aşezată spre închinare la biserica Icoanei din București începând cu ora 8.00, unde va rămâne până luni, 6 martie 2017, ora 19.00
  • Joi, 2 martie 2017, ora 18.30 – Conferinţa cu tema „Despre sfintele icoane”, susţinută de părintele Diac. Prof. Adrian Sorin Mihalache de la Universitatea Ioan Cuza din Iaşi.
  • Sâmbătă, 4 martie 2017, la ora 16.00 va fi oficiată slujba Vecerniei, iar de la ora 18.00 va avea loc procesiunea Lumina Ortodoxiei în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi vor purta lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti. Un detaşament  din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniforme de gală, va purta torţe aprinse.
  • Duminică, 5 martie 2017, la ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie pe o scenă instalată în curtea bisericii Icoanei, iar de la ora 13.00, va avea loc procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Grădina Icoanei la care vor participa peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi. Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi.

Vineri, 10 martie 2017, ora 18.00, la Teatrul Metropolis, va fi prezentată piesa de teatru creştin Brâncoveanu, Ivireanul, iubire de Biserică şi neam.

Parohia Vatra Luminoasa, 27 februarie 2017 – Cercul pastoral ICOANA ORTODOXA – FEREASTRA SPRE DUMNEZEU SI TABLOUL RELIGIOS

Descarca fisier pdf: Icoana ortodoxa ca fereastra spre Dumnezeu si tabloul religios

Descarca fisier pdf: Imagini exemplificative

La Biserica Vatra Luminoasă din Protopopiatul Sector II Capitală a avut loc Cercul pastoral intitulat “ICOANA ORTODOXA – FEREASTRA SPRE DUMNEZEU SI TABLOUL RELIGIOS” şi s-a concretizat prin susținerea unui referat cu acelaşi nume, susținut de pr Marcel Stavără de la Parohia Icoanei.
Întâlnirea a fost prezidată de pr protopop Ion Popescu, întâlnire la care au participat toți preoții şi diaconii din protopopiat, urmând ca în a doua parte a întâlnirii să se discute şi probleme administrative.

Parohia Icoanei – Icoana ortodoxă ca fereastră spre Dumnezeu şi tabloul religios, Pr. Marcel Stavara

 

Biserica Ortodoxă afirmă că Adevărul a venit prin Iisus Hristos cu care Se identifică. Dar Adevărul trebuie propovăduit nu numai prin cuvânt, ci şi prin imagine, trebuie arătat lumii. Unul dintre punctele de plecare ale teologiei icoanei este afirmaţia apostolilor de după Înviere: „Am văzut pe Domnul!”(In.20,25), căci prin Înviere Hristos- Domnul transformă şi preschimbă total natura umană asumată, aducând-o la punctul maxim de creştere ontologică prin restaurarea chipului dumnezeiesc din om. Cel mai convingător mod de a cunoaşte pe cineva este „vederea faţă către faţă”, însoţită de cuvântul lui sau despre el. Cuvântul trimite la persoană, însă omul este însetat de imagine şi acordă mai mult credit văzului, imaginii decât auzului. Deoarece „Cuvântul S-a făcut trup”, actul înomenirii Mântuitorului constituie fundamentul biblic al icoanei care arată pe Dumnezeu sub forma persoanei lui Iisus Hristos, Dumnezeul-Om Care uneşte în Sine neamestecat şi nedespărţit cele două naturi, icoanele păstrând identitatea divino-umană a Persoanei lui Hristos.

Hotărârea Sfinţilor Părinţi de a numi prima Duminică din Postul Mare, a Ortodoxiei, în care se proclamă restabilirea cultului sfintelor icoane, descoperă semnificaţia majoră a acestora pentru spiritualitatea răsăriteană. În Ortodoxie dialogul viu al Bisericii cu Hristos se poartă în special prin Sfânta Scriptură (1) prin care Hristos continuă să ne vorbească sau prin care Logosul lui Dumnezeu Se tălmăceşte pe Sine în cuvinte şi lucrează prin ele asupra noastră pentru a ne conduce la starea la care este El. Prin auzirea cuvintelor Lui „Scriptura se face o icoană sonoră a vietii Lui personale divino-umane, iar dacă Dumnezeu este izvorul tuturor cuvintelor înseamnă că este şi „izvorul tuturor imaginilor, este suprema Imagine, dincolo de imagine (2)[1]. Atunci chipul feţei Lui umane, în care se descoperă infinitatea vieţii lui dumnezeieşti, personale, este zugrăvit în icoane tocmai prin posibilitatea pe care Dumnezeu a dat-o la creaţie ca omul sau faţa omenească să fie chipul cel mai adecvat şi expresiv al Imaginii supreme. Astfel Transcendenţa lui Dumnezeu şi comunicarea Lui prin cele văzute se împacă prin faptul că Hristos a restabilit faţa umană în capacitatea ei de chip transparent al lui Dumnezeu.

Icoana a devenit fereastră spre Dumnezeu în etapa nouă a harului prin lucrarea Duhului Sfânt (3). Toate icoanele au fost pictate după Cincizecime, ceea ce înseamnă că Maica Domnului a tâlcuit Apostolilor imaginea în care ţinea pe Pruncul Iisus în braţe, mărturisindu-le şi sentimentele care treceau prin inima ei în acele momente. (4) Abia atunci după „îmbrăcarea cu putere de sus”, evanghelistul Luca a putut s-o picteze pe Maica Domnului cu Pruncul, prin înrâurirea Duhului Sfânt Care vorbeşte despre Hristos şi arată tot spre Acesta.

Icoana ca fereastră spre Transcendentul Care Se coboară, deschide o altă lume: ea dumnezeiască, veşnică şi infinită. Icoana este „întotdeauna înconjurată de o ramă, care este parte din icoană, fie pictată, fie ca o mulură. E asemenea cadrului unei uşi sau al unei ferestre, care leagă lumea aceasta de lumea cealaltă, a Împărăţiei lui Dumnezeu, şi le deschide una către alta, ca să-şi vorbească şi să se cunoască”[2].

Nevoia omului de icoană nu stă în imposibilitatea de a se ruga în lipsa ei. Mă pot ruga şi fără icoană, în călătorie, tot mă aude Dumnezeu, însă icoana mă revendică mai mult prin prezenţa Mântuitorului în icoana Sa. Cine are evlavia să deschidă această fereastră va cunoaşte prin chipul Mântuitorului caracterul personal al lui Dumnezeu. Dumnezeu este Persoană, nu energie sau nebuloasă cosmică. Apoi i se va dezvălui trupul sau natura umană iluminată de har, aşa cum învaţă condacul Ortodoxiei: „Cuvântul Tatălui cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, s-a cuprins întrupându-Se; şi chipul cel întinat, la chipul cel dintâi întrcându-l, cu dumnezeiască podoabă l-a amestecat”. Adică înomenirea Fiului a restabilit chipul lui Dumnezeu în sfinţenia sa originară, unind firea umană cu viaţa Lui dumnezeiască. „Chipul întinat” a fost şi motivul pentru care Vechiul Testament interzicea icoana deoarece „pierderea asemănării cu Dumnezeu prin cădere a întinat chipul lui Dumnezeu din om, iar reprezentarea acestui chip corupt ducea inevitabil la idolatrie. Ca o consecinţă directă, cultul reprezentărilor din Vechiul Testament nu putea fi realizat decât în simboluri, ca năstrapa de aur, toiagul lui Aaron, adică icoana icoanei, pentru că numai ele putea fi imagini ale împlinirii viitoare a făgăduinţei Noului Testament”[3].

Atitudinea oricărui credincios în faţa icoanei este de aşteptare în evlavie ca să ţi se deschidă fereastra dinspre lumea cealaltă. Şi fereastra se deschide deoarece există o legătură ontologică între Hristos şi chipul Lui, adică El Însuşi se interesează de efectul pe care îl produce icoana în sufletul credinciosului. Este vorba despre „trecerea de la icoană la realitatea vie a prototipului ei în care e implicată şi o lucrare a lui Hristos asupra celui ce priveşte icoana Lui, sau a sfinţilor, cu credinţă”[4]. Pentru a putea transcende materia icoanei sau ca fereastra să se deschidă este imperios necesară lucrarea Bisericii de sfinţire a icoanei, ca act de chemare a lui Hristos şi ca atare „sfinţirea pune într-o legătură permanentă pe Hristos sau pe Duhului Lui, sau pe sfântul umplut de Hristos şi de Duhul Lui, cu icoana. Prin sfinţire se face din icoană un loc în care Hristos sau sfântul e obişnuit să fie chemat şi să-şi reînnoiască venirea, prezenţa sau lucrarea”[5]. Astfel pe de o parte icoana arată că materia este sfinţită şi devine un transparent al Dumnezeirii; pe de altă parte deschiderea ferestrei nu e o simplă contemplaţie abstractă, ci permite credinciosului să participe la viaţa dumnezeiască infinită prin atracţia pe care Fiul lui Dumnezeu o lucrează în cel care priveşte icoana.

Fundamentele creştine al Europei sunt evidente. Prin urmare cerinţa unora de a seculariza societatea prin exilarea religiei din spaţiul public în cel privat, născând un proces de privatizare a credinţei, este lipsită de orice temei. Interzicerea simbolurilor religioase în spaţiul public ar însemna, în primă instanţă, golirea marilor muzee occidentale în care se găsesc numeroase picturi cu teme religioase creştine de mare notorietate. Cine a vizitat muzeele importante europene a constatat multitudinea tablourilor religioase, varietatea stilurilor, tehnicile marilor pictori, însă a resimţit şi un sentiment ciudat care l-a urmărit de la intrarea în muzeu până la ieşire: acela că nu s-a putut închina în faţa lor, sufletul nu l-a mişcat să le cinstească, ci numai să le admire. Iar această realitate nu este întâmplătoare ci îşi are rădăcinile în diferite curente culturale, cum ar fi Renaşterea, când icoana occidentală se schimbă în mod radical din cauza unei teologii şi gândirii europene asupra subiectului imaginii.

Perspectiva modernă asupra imaginii este impregnată de spiritul umanist al Renaşterii cu caracteristicile lui: raţionalism, realism, individualism şi naturalism, toate acestea ducând la transformarea icoanei în tablou religios, cu urmările dezastruoase pe plan spiritual ce decurg din acest proces.

Pentru studiul de faţă a fost ales Muzeul Naţional de Artă al României, unde întâlnim icoane ortodoxe (în galeria de Artă veche românească) (5) şi tablouri religioase în galeria de artă modernă europeană (6). În ceea ce ne priveşte trebuie corectată această distincţie – artă veche / artă modernă pentru că „este profund falsă acea tendinţă modernă potrivit căreia, în iconografie, trebuie să vedem o artă veche, o pictură veche, şi este falsă în primul rând fiindcă, dincolo de pictură, în general, este tăgăduită forţa specifică a icoanei. Scopul oricărei picturi este acela de a-l duce pe privitor dincolo de ceea ce îi oferă, la modul senzorial, culorile şi pânza. În ce priveşte icoana, ţelul ei este să poarte conştiinţa privitorului în lumea spirituală, să-i arate „privelişti tainice şi suprafireşti”[6].

Una dintre diferenţele subiectelor articolului este individualismul care acaparează tabloul cu temă religioasă. Aici „artistul care pictează trece în prim-plan; acum el este celebru, iar persoana înfăţişată e doar un pretext. El devine un obiect de artă, pierzându-şi semnificaţia şi funcţia cultică originară, şi totodată dimensiunea personală şi puterea care îi erau proprii, pentru a trece la un statut pur social prin intermediul discursului despre artă, artist şi stilul său”[7]. Treptat, sub spiritul individualist, discursul abstract despre o icoană a înlocuit relaţia concretă cu aceasta într-un cadru comunitar şi eclezial. Urmările acestui individualism se văd astăzi în conceptul de imagine selfie, în care nici măcar opera sau artistul nu mai contează, ci eu, cel care mă aflu în faţa tabloului. Nu mai este Mona Lisa, ci eu întâi, apoi cu îngăduinţa mea, şi Monalisa.

A doua deosebire este naturalismul care mută accentul de pe Dumnezeu pe natură şi îi atribuie acesteia însuşiri proprii numai lui Dumnezeu, astfel că „gândirea Renaşterii face din infinit o proprietate a naturii, îndumnezeind-o în acest mod. Din acest moment nu persoanele sunt cele care exprimă infinitul şi nu ele sunt adevăratul centru al reprezentării, în virtutea legăturii lor cu Dumnezeu, ci acest centru vizual, instituit de perspectiva naturalistă atrage privirea”[8].

Însă realismul este cel care, din dorinţa de a absolutiza lumea, o închide de fapt în orizontul mărginit şi îi fură legătura cu Transcendentul (7). Portretul uman realizat de către un pictor, chinuindu-se a înfăţişa cât mai frumoasă natura umană căzută, se deosebeşte radical de icoana ortodoxă din mai multe motive:

  1. Portretul este reprezentarea unei fiinţe umane obişnuite, icoana este asemănarea unui prototip îndumnezeit, o imagine a trupului nestricăcios, transfigurat în slava dumnezeiască. „Tot ce aminteşte de trupul uman stricăcios este contrar înseşi naturii icoanei, pentru că „trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea (I Cor. 15, 50), iar portretul contemporan al unui sfânt nu poate fi icoană tocmai pentru că nu reflectă starea lui tranfigurată, ci pe cea trupească, obişnuită”[9].
  2. Sfânta Ecaterina (8) – unde este sfinţenia aici? Acest tablou care înfăţişează o frumuseţe care atinge voluptatea sau senzualitatea nu descoperă nimănui lumea suprasensibilă. Ori, icoana nu are ca scop stârnirea emoţiilor credincioşilor, ea nu provoacă emoţii spirituale, ci concentrează totul spre calea transfigurării (9).
  3. Întrebat dacă se poate numi icoană imaginea lui Hristos de pe giulgiul din Torino (10), Andrei Kuraev răspunde negativ „pentru că icoana nu este o fotografie şi nici o ilustraţie. Icoana nu e atât o amintire despre trecut, cât o prevenire despre slava care va veni, despre cosmosul transfigurat. Icoana ni-L prezintă pe Hristos şi pe sfinţii Lui ca şi împărtăşiţi de Împărăţia lui Dumnezeu”[10].
  4. Deosebirea este mărită şi de aspectul eshatologic: tabloul prezintă cine a fost acea persoană (11) – de aceea nu poţi picta un sfânt cu ochelari pentru că aceştia presupun o defecţiune a ochilor, iar în Împărăţia lui Dumnezeu, unde se odihnesc sfinţii, nu este nicio stricăciune sau imperfecţiune, durere, întristare şi suspin. Icoana înfăţişează cine este acum sfântul în Împărăţie. Ea nu-l prezintă pe om aşa cum este, ci cum ar trebui să fie. Tabloul are un punct de vedere orizontal şi istoric, icoana, ca fereastră deschisă spre eternitate, cheamă şi îşi aduce aminte de Împărăţia lui Dumnezeu, întocmai cum la Sfânta Liturghie ne aducem aminte de Cruce, de Mormânt, de Învierea cea de-a treia zi, de Înălţarea la ceruri, de şederea de-a dreapta şi de cea de-a doua şi slăvita iarăşi venire” din viitor. Aspectul eshatologic al icoanei a făcut posibilă icoana Dreptului Judecător (12), în timp ce tabloul cu temă religioasă este o fereastră tencuită în lumea materială, care nu se deschide spre nimic, în care totul este finit şi schimbător.
  5. O ultimă deosebire între cele două priveşte identitatea şi posesiunea icoanei adevărate: tabloul este creat de pictori talentaţi, însă adevăraţii iconografi sunt sfinţii, care redau în icoană ceea ce au văzut şi au trăit. Sfinţii oferă icoana Bisericii, adică nouă, icoana nu este a lor pentru că ei nu se afirmă pe ei înşişi, ci mărturisesc pe Hristos şi de aceea icoana adevărată rămâne nesemnată.

Prin prezenţa harului, sfinţii pătrund în lumea spirituală prin intermediul icoanelor, realitate ce arată două lucruri: în primul rând toate icoanele sunt făcătoare de minuni „dar se venerează ca propriu-zis miraculoase icoanele care s-au manifestat într-un fel sau altul prin minuni şi care au arătat puterea lor într-un chip oarecum palpabil”[11]. În al doilea rând icoana ca fereastră spre Dumnezeu se deschide în măsura participării noastre la Revelaţia lui Hristos, având la bază coborârea lui Hristos către oameni şi transcenderea reală a noastră către Hristos. Numai oamenii vindecaţi sufleteşte văd pe Fiul lui Dumnezeu în icoană. Dacă Biserica ar prezenta icoana în variantă istorică, aşa cum face o fotografie, ar însemna să-L vadă pe Hristos cu ochii mulţimii necredincioase din jurul Lui. Sf. Simeon Noul Teolog comentează versetul : „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (In. 14,9) şi învaţă că acesta se adresa doar celor care credeau în dumnezeirea Lui. „Într-adevăr dacă înţelegem această viziune doar în raport cu aspectul trupesc, atunci şi cei ce L-au răstignit şi L-au scuipat L-au văzut pe Tatăl; atunci nu ar mai exista nicio diferenţă sau preferinţă între necredincioşi şi credincioşi, de vreme ce toţi au atins, sau măcar vor atinge, această mult râvnită stare de fericire”[12]. (13)

Împărăţia lui Dumnezeu este lumină, pace şi bucurie, iar fereastra este deschisă tocmai pentru a aduce lumina în casă. Icoana atenuează lumina dumnezeiască pentru că aceasta ar fi copleşitoare ca pe Tabor, când apostolii au rămas uimiţi şi au exclamat: „bine este să fim aici”, având fereastra spre Împărăţie deschisă. De aceea toţi Părinţii înduhovniciţi recomandă tuturor cât mai puţine cuvinte despre icoane şi cât mai mult timp în genunchi în faţa lor.

[1][1] Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, p. 358.

[2] Jean-Claude LARCHET, Iconarul şi artistul, Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 10-11.

[3] Leonid USPENSKY, Vladimir LOSSKY, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, nota 3, p. 46.

[4] Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 362.

[5] Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Idolul ca chip al naturii divinizate şi icoana ca fereastră spre transcendenţa dumnezeiască, rev. Ortodoxia, 1982, nr. 1, p. 24.

[6] Pavel    FLORENSKI, Iconostasul, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2009, pp. 216-217.

[7] Jean-Claude LARCHET, Iconarul şi artistul, p. 19.

[8] Jean-Claude LARCHET, Iconarul şi artistul, p. 51.

[9] Leonid USPENSKY, Vladimir LOSSKY, Călăuziri în lumea icoanei, pp. 50-51.

[10] Diac. Andrei KURAEV, Răspunsuri către tineri, vol. 2, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, p. 196.

[11] Serghei BULGAKOV, Ortodoxia, Ed. Paideia, Bucureşti, 1997, p. 157.

[12] Sf. SIMEON NOUL TEOLOG, Tratate teologice şi morale, Paris, t. II, pp. 86-87, apud. Leonid USPENSKY, Teologia Icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 117.

Parohia Sf. Dumitru Colentina – Martisoare pentru doamne, 26 februarie 2017

Duminică, 26 februarie 2017, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Departamentul de Tineret de la Parohia Sfântul Dumitru – Colentina, coordonat de diaconul Dragomir Ionuț Ștefănel, a dăruit peste 350 de mărțișoare doamnelor din biserică. Toate aceste mărțișoare au fost realizate manual prin strădania membrilor departamentului care s-au implicat cu drag în confecționarea lor.

Tehnicile utilizate au fost origami, croșetare de broșe precum și decuparea unor medalioane cu sfinți. Credincioșii prezenți în Sfânta Biserică au rămas plăcut impresionați de inițiativa și implicarea tinerilor. Toate acțiunile Departamentului de Tineret se desfășoară cu binecuvântarea părintelui paroh Nicolae Vasile.

                                                                                   Diacon Dragomir Ionuţ Ștefănel,

Președintele Departamentului de Tineret

Parohia Andronache – Expoziția „Icoane din inimi de copii”, 26.02.2017

Duminică, 26 februarie 2017, după terminarea Sf. Liturghii, Biserica Sf. Gheorghe Andronache a găzduit vernisajul expoziției „Icoane din inimi de copii”, în cadrul căreia au fost expuse lucrările realizate de copiii participanți la atelierul de icoane organizat de Parohia Andronache sub coordonarea d-nei prof. Mirela Marin.
Credincioșii au primit, din partea copiilor, mărțișoare realizate de ei la atelierele de creație, precum și ceai și covrigi.
Expoziția, care se înscrie în cadrul Concursului Național de creație „Icoana și Școala mărturisirii”

Recenzie de carte – „Dogmatica Bisericii Ortodoxe”, Sfântul Iustin Popovici, Vol I

La editura Doxologia a apărut primul volum din „Dogmatica Bisericii Ortodoxe” de Sfântul Iustin Popovici, unul dintre cei mai importanți și prolifici teologi ai secolului XX. Publicată în 3 volume într-un interval de 40 de ani (1938 – 1978), „Dogmatica Bisericii Ortodoxe” este considerată capodopera Sfântului Iustin Popovici și unul dintre cele mai importante tratate de teologie dogmatica a secolului trecut.

În primele două volume este tratată învățătura Bisericii Ortodoxe despre Dumnezeu-Treime și hristologia, iar al trei-lea volum abordează problematica ecleziologiei și a pnevmatologiei.

Primul volum, care a apărut acum pentru prima dată tradus în limba română de către Zarko Markovski, după originalul din limba sârbă, este structurat în două mari părți: Ființa lui Dumnezeu și Relația lui Dumnezeu cu creația. Deși Sfântul Iustin a păstrat, mai ales în acest prim volum, planul tratatelor de dogmatică „scolastice” ale secolului al XIX-lea, aborbarea temelor nu este una abstractă, ci este izvorâtă din învățătura Sfinților Părinți. Dogmele, conform înțelesului lor patristic și duhovnicesc, sunt prezentate ca adevăruri veșnice despre Dumnezeu, lume și om, izvorâte din dogma  principală, Însuși Mântuitorul Hristos – Calea , Adevărul și Viața. Astfel, dogmele nu se adresează exclusiv intelectului, ci trimit către o dreaptă viețuire în Hristos.

Consemneaza Diacon Dan Cozea

(Sursa: www.edituradoxologia.ro)

Şedință administrativă privind organizarea evenimentului “Icoana -Fereastră spre Dumnezeu” – Pr. Ciprian Tudor, Parohia Oborul Vechi

Miercuri, 22 februarie,  în sala de şedințe a Primăriei Sector 2 a avut loc şedința administrativă privind programul celei de-a X-a ediții a procesiunii religioase „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”.

La întâlnire au participat Pr Vicar Eparhial Aurel Mihai, Pr. Protopop Ion Popescu, domnul Primar Toader Mugur Mihai și domnul Viceprimar Dan Cristian Popescu şi preoții parohi din Protopopiatul Sector 2.

Predică la Duminica lasatului sec de brânză – a Izgonirii lui Adam din Rai – Pr. Ilie Cleopa

Când posteşti, să faci milostenie, şi când nu posteşti, iarăşi să faci! Noi, creştinii, trebuie să ţinem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav şi slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să se unească cu Hristos. Şi dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul. Dar întâi să aibă grijă de suflet. Se poate întâmpla ca prin Sfânta Împărtăşanie sau prin Sfântul Maslu, sau prin alte rugăciuni, să se facă sănătos chiar şi fără dezlegare de la post.

Fraţi creştini,

Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi milostenia.

Nu fără înţelepciune s-a pus această Evanghelie la începutul Postului Mare, ci cu mare înţelepciune şi cu scop preabun, ca să ne înveţe pe noi când este primit postul nostru, care-i postul cel adevărat, şi de ce anume trebuie însoţit postul nostru, ca să fie bine primit înaintea lui Dumnezeu. Aţi auzit ce zice dumnezeiasca Evanghelie: „De veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, vă va ierta şi vouă greşalele Tatăl vostru care este în cer. Iar de nu veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre”. Iată iubirea de oameni a lui Dumnezeu arătată în Evanghelia de astăzi! El nici nu porunceşte, nici nu legiuieşte, ci face o tocmeală cu oamenii, ca un Părinte preabun cu fiii Săi. E ca şi cum ar zice tatăl către fecior: „Dragul tatii, dacă ai să ierţi pe fraţii tăi, te iert şi eu pe tine, iar dacă nu, nici eu nu te iert”. Deci n-a zis Dumnezeu: „Vă poruncesc să iertaţi pe fraţi!”, sau “Vă dau lege”, sau “Vă ameninţ cu moartea”. Nimic din toate acestea nu vedem în Evanghelia de astăzi.

Cu foarte multă dragoste ne învaţă Prea Bunul Dumnezeu în Evanghelia aceasta cum trebuie să facem spre a fi iertaţi de El. Şi ce ne învaţă? Să iertăm păcatele fraţilor noştri, ca şi Dumnezeu să ne ierte pe noi. Ea este o condiţie a iertării noastre şi una dintre cele şapte cereri din Rugăciunea Domnească. Aţi auzit spunându-se şi acolo: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Deci în măsura în care vom ierta noi pe fratele nostru, să aşteptăm şi noi mila şi iertarea de la Dumnezeu. În această rugăciune ne spune din nou că, de vom ierta greşalele fraţilor noştri, şi Tatăl nostru ne va ierta nouă; iar dacă noi nu iertăm, nici El nu ne iartă. Iar după ce ne-a dat această prea mare învăţătură a nepomenirii răului, adică să nu ţinem mânie şi supărare pe fraţii noştri care ne-au greşit şi să-i iertăm, a adăugat în Evanghelia de astăzi şi o altă învăţătură, zicând: „Şi când postiţi, să nu fiţi ca făţarnicii care, când postesc, îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin vă zic vouă că-şi iau plata lor”.

Predica pe larg aici.

(Sursa: www.doxologia.ro)

Parohia Icoanei – ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU, EDITIA A X-A A MANIFESTARII RELIGIOS-CULTURALE 2017

Descarca programul manifestarii Duminica Ortodoxiei.

În perioada 27 februarie – 5 martie 2017, la Duminica Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paşti), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la biserica Icoanei din Bucureşti va avea loc a X-a ediţie a manifestării religios-culturale intitulată ,,ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, organizată de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Protoieria Sector II Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului 2.

  • Marţi, 28 februarie 2017, ora 18.00, la biserica Icoanei va avea conferinţa cu tema „Pocăinţa în textele Canonului Mare”, susţinută de Pr. Prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna  din Sibiu.
  • Miercuri, 1 martie 2017, Icoana Maicii Domnului Iordăniţa, salvată din biserica schitului românesc de la Iordan, va fi adusă de la Ierusalim la Bucureşti şi va fi aşezată spre închinare la biserica Icoanei din București începând cu ora 8.00, unde va rămâne până luni, 6 martie 2017, ora 19.00
  • Joi, 2 martie 2017, ora 18.30, la biserica Icoanei va avea conferinţa cu tema „Despre sfintele icoane”, susţinută de părintele Diac. Prof. Adrian Sorin Mihalache de la Universitatea Ioan Cuza din Iaşi.
  • Sâmbătă, 4 martie 2017, la ora 16.00 va fi oficiată slujba Vecerniei, iar de la ora 18.00 va avea loc procesiunea Lumina Ortodoxiei în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi vor purta lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti. Un detaşament  din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniforme de gală, va purta torţe aprinse.
  • Duminică, 5 martie 2017, la ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie pe o scenă instalată în curtea bisericii Icoanei, iar de la ora 13.00, va avea loc procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Grădina Icoanei la care vor participa peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi. Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi.

Vineri, 10 martie 2017, ora 18.00, la Teatrul Metropolis, va fi prezentată piesa de teatru creştin Brâncoveanu, Ivireanul, iubire de Biserică şi neam.  

***

Icoana axioniţă a Maicii Domnului, numită „Iordăniţa”,

salvată din biserica schitului românesc de la Iordan

În clădirea Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim se păstrează un odor de mare preţ, şi anume icoana Maicii Domnului „Iordăniţa“, în faţa căreia a slujit odinioară Sfântul Ioan Iacob. Aceasta a fost salvată de Arhiepiscopul Lucian Florea, în timpul slujirii sale ca Rep16807775_1127458180709925_4347738487453207415_nrezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, în anii aceia când schitul de la Iordan fusese închis şi rămas în tăcere, pe malul apei în care Domnul a primit, smerit, Botezul, sub mâna prorocului.  

Multe din rugăciunile şi poeziile pe care le-a compus Sfântul Cuvios Ioan Iacob sunt scrise înaintea la icoanei axioniţă a Maicii Domnului, numită „Iordăniţa”, aşa cum de altfel la ea se rugau mulţi pustnici din Valea Iordanului care se spovedeau la Sfântul Cuvios Ioan Iacob. Când au început bombardamentele în zonă, icoana Iordăniţa a fost scoasă şi adusă la Așezământul Românesc de la Ierusalim, unde se află în prezent așezată într-un baldachin de lemn din pridvor, pentru ca pelerinii care vin în Țara Sfântă să se poată închina Maicii Domnului, cu nădejdea că le ascultă rugăciunile şi le şterge lacrimile, aşa cum le-a şters şi pe cele ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob.

Serviciul de presă al Protoieriei Sector II Capitală

Indemn la cugetare si pocainta: Cine ti-a spus tie ca esti gol? – Parintele Horia Nicolae Prioteasa

Întrebarea Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? reprezintă cea mai profundă cugetare şi chemare la pocăinţă spre asemănarea cu plăcuţii sfinţi ai Mântuitorului Hristos. Dumnezeiasca întrebare are capacitatea de a se ra­mifica şi diversifica în mulţime de întrebări ce ar putea cu­prinde întreaga teologie a Sfinţilor Părinţi şi a răspunde la unele întrebări existenţiale. Iată doar câteva din aceste întrebări folositoare de suflet: Cine ţi-a spus ţie, omule contemporan, cu­prins de nenumăratele griji coti­diene, că lumea aceasta e unică şi că în ea este toată slava omului, că trupul omenesc este ase­me­nea animalelor cu patru pi­cioare sau celorlalte vie­ţui­toare? Cine ţi-a spus ţie că cerul, pă­mântul, marea şi toată creaţia sunt rezultatul unor în­tâmplă­ri neprevăzute, că în­treaga frumuseţe a lumii acesteia a apărut din neant? Cine ţi-a spus ţie că nu este iubire, voinţă, sentiment şi raţiune, că te asemeni cu dobitoacele cele ne­cuvântătoare şi că ai incapaci­ta­tea de a te ridica şi de a striga şi de-a ieşi din temniţa păcatelor ce­lor multe şi grele? Cine ţi-a spus ţie că eşti legat în lanţuri şi-n obezi de mulţimea de păcate şi fărădelegi şi că nu mai poţi primi iertare şi că pentru tine nu este mântuire? Ori cine ţi-a zis ţie că păcatul nu este chiar o nenorocire şi că Dum­nezeu va ierta pe om la sfâr­şitul lui sau al întregii lumi, indiferent câte păcate a săvârşit în întreaga viaţă, amăgind min­tea multor oameni, depăr­tân­du-i tot mai mult de Adevăr şi de fo­loasele lui? Sau cine ţi-a spus ţie că nu este Înviere şi Viaţă, nemurire şi osândă, că lumea se sfârşeşte odată cu lumea şi că dincolo de ea nu mai e nimic, că trupul omenesc se dă descompunerii şi că omul rămâne supus stricăciunii şi nu se va mai ridica niciodată din pământul din care a fost alcătuit?

Cititi aici articolul in intregime.

Parintele Horia Nicolae Prioteasa