Duminica a VI-a dupa Rusalii – Vindecarea slabanogului din Capernaum

Credinta celor milostivi ajuta pe cel bolnav
 
Duminica a VI-a dupa Rusalii (Vindecarea slabanogului din Capernaum) Matei 9, 1-8‘In vremea aceea, intrand in corabie, Iisus a trecut marea inapoi si S-a intors in orasul Sau. Şi iata ca I-au adus pe un slabanog, care zacea in pat. Şi Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: indrazneste fiule; ti se iarta pacatele tale. Atunci, unii dintre carturari au zis in sinea lor: Acesta savarseste blasfemie. Dar Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: pentru ce cugetati cele rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: ti se iarta pacatele tale, sau a zice: scoala-te si umbla? Ca sa stiti insa ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele; atunci a zis slabanogului: scoala-te, ia-ti patul tau si du-te la casa ta. Şi, sculandu-se el, si-a luat patul si s-a dus la casa sa. Iar multimile, vazand aceasta, se minunau si slaveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor.’
†  DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Evanghelia Duminicii a VI-a dupa Rusalii evidentiaza in mod deosebit puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos de-a vindeca pe cei bolnavi. El vindeca pe un om paralizat, numit slabanog in limbajul Evangheliei, insa, inainte de a-l vindeca, ii spune: ‘Indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale’ (Matei 9,2). Domnul Iisus Hristos vindeca mai intai sufletul de pacate zicand: ‘ti se iarta pacatele tale!’, iar dupa aceea, putin mai tarziu, ii spune bolnavului paralizat: ‘Scoala-te, ia-ti patul tau si du-te la casa ta’ (Matei 9,6). Iudeii se obisnuisera deja cu minunile Mantuitorului Iisus Hristos, Care ‘vindeca orice boala si orice neputinta in popor’ (cf. Matei 9,35). Insa unii dintre carturarii iudeilor erau foarte contrariati in cugetul lor cand au auzit ca omul Iisus din Nazaret spune celui bolnav: ‘ti se iarta pacatele tale’, deoarece in credinta iudaica numai Dumnezeu poate ierta pacatele oamenilor. Dar Mantuitorul Iisus Hristos, cunoscand gandurile lor, le-a zis: ‘De ce cugetati cele rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: ti se iarta pacatele tale, sau a zice: scoala-te si umbla?’ (Matei 9,5). Şi apoi adauga: ‘ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele’ (Matei 9,6). Iisus Se numeste pe Sine Fiul Omului, dar puterea de a ierta pacatele Il arata ca este Dumnezeu. Deci, Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, Care S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor, a coborat pe pamant ca pe oamenii muritori sa-i inalte la cer, la viata vesnica. Evanghelia se incheie cu aceste cuvinte pline de semnificatie duhovniceasca: ‘Multimile se minunau si slaveau pe Dumnezeu Care a dat o putere ca aceasta oamenilor‘ (Matei 9,8). Adica a dat oamenilor puterea de-a vindeca unita cu puterea de-a ierta pacatele. De fapt, puterea insasi de a ierta pacatele este o putere de vindecare si de mantuire. Iisus Hristos Domnul a daruit mai tarziu aceasta putere de iertare vindecatoare de suflet ucenicilor Sai, zicand: ‘Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer‘ (Matei 18, 18), dupa ce le-a daruit mai intai puterea de-a vindeca pe cei bolnavi (cf. Matei 10, 1: ‘Chemand la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta‘). Deci, puterea dumnezeiasca de a ierta pacatele a fost daruita de Hristos Domnul ucenicilor Sai, iar prin ei, Bisericii Sale. Astfel in Biserica primim iertarea pacatelor, prin Sfanta Taina a Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii, iar vindecarea de boli se daruieste mai ales prin Sfanta Taina a Maslului sau a Ungerii bolnavilor.Boala trupului, o pedagogie divina vindecatoare de sufletAceasta Evanghelie ne mai arata insa si faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos a inteles pocainta tainica a pacatosului bolnav. Oamenii pacatuiesc foarte des, dar nu se pocaiesc de pacate foarte des, sau nu se pocaiesc des de bunavoie, din initiativa proprie. Insa Dumnezeu, in pedagogia Lui iubitoare de oameni si vindecatoare de suflete, ingaduie ca pentru o vreme oamenii sa fie lipsiti de libertate, de sanatate, de bunuri materiale, de onoruri sociale, de prezenta celor dragi sau de alte bucurii obisnuite. De aceea, uneori trecem prin necazuri, prin boli, prin incercari, care tainic ne indeamna sa ne pocaim si sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin rugaciune si fapte bune, pentru ca El este izvorul vietii, al vindecarii, al eliberarii si al mantuirii. Cuvantul ‘mantuire’, in limba greaca (sotiria) si in limba latina (salus), inseamna insanatosire, eliberare sau salvare dintr-o situatie grea. Deci Iisus Hristos este Mantuitorul in intelesul de Salvator sau Izbavitor al nostru din starea de pacat, de boala si de moarte. De aceea, in Sfanta si Marea Vineri, cantam dupa slujba numita Prohodul Domnului, la procesiunea cu Sfantul Epitaf: ‘Mergi la cer si te aseaza, langa Tatal Creator, Tu ce lasi in lume pace, Iisuse Salvator!Iisus, Duhovnicul si Doctorul desavarsitSfanta Evanghelie ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos cunoaste nu numai starea fizica a trupului, ci si starea spirituala a sufletului omului. El cunoaste chiar si gandurile ascunse ale celor care ‘cugeta cele rele in inimile lor‘ judecand pe altii. Iisus Domnul cunoaste nu numai boala slabanogului adus la El pentru a fi vindecat, ci si pocainta acestuia. El nu i-ar fi spus bolnavului: ‘indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale‘ daca nu ar fi cunoscut ca suferinta cauzata de boala a trezit in acest bolnav pocainta, iar pocainta i-a intaritcredinta lui ca numai Iisus il poate vindeca. Mantuitorul Iisus Hristos numeste pe cineva fiu sau fiicanumai cand omul respectiv are credinta in El si in puterea Lui dumnezeiasca vindecatoare. Asadar, Domnul Hristos, unicul Duhovnic si unicul Doctor desavarsit, cunoscator nu numai al bolii trupului, ci si al bolii sufletului, nu numai al pacatelor omului, ci si al pocaintei lui, iarta pe cel ce vine la El cu credinta si-l considera fiu duhovnicesc, aratandu-i astfel iubirea parinteasca milostiva a lui Dumnezeu. Totusi, Iisus nu spune care sunt pacatele slabanogului, pe care El le iarta, ci pastreaza in taina felul pacatelor savarsite de cel iertat. Iisus nu spune ce pacate a savarsit cel care era paralizat, ci spune doar atat: ‘indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale‘. Hristos Duhovnicul si Doctorul nu divulga felul pacatului, pentru ca sa nu umileasca pe cel pacatos. El pastreaza taina greselilor celui suferind, pentru ca acesta a venit la El in stare de smerenie, pocainta si speranta. Hristos Domnul nu diminueaza demnitatea persoanei umane intristate, ci o salveaza si o inalta, dupa ce aceasta a fost ranita de pacat si de suferinta bolii.In cazul bolnavului din Capernaum, boala sa trupeasca vazuta, adica paralizia, era semnul unei boli sufletesti nevazute, si anume o robie a pacatului, o ‘legatura nedezlegata‘ a sufletului. Insa, prin pocainta, care in acest caz era una tainica, stiuta numai de Hristos-Dumnezeu si de cel suferind, omul suferind dorea mult sa poata schimba starea sa de boala in stare de sanatate, venind cu speranta la Iisus Mantuitorul, Salvatorul, Duhovnicul si Doctorul sufletelor si al trupurilor. Numai dupa ce i-a iertat pacatele slabanogului, Mantuitorul ii spune acestuia: ‘Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta!‘ Intelesul adanc al acestor cuvinte simple ale lui Iisus ar fi urmatorul: dupa ce mai intai te-am vindecat sufleteste, acum te vindec si trupeste; de acum vei fi din nou om sanatos intre oameni, pentru ca te-a miluit Dumnezeu-Omul, Care ti-a iertat sufletul si l-a inaltat la demnitatea de fiu duhovnicesc al Sau, dupa har, iar apoi ti-a vindecat si trupul, daruindu-ti libertatea de actiune, miscare si comuniune cu cei din casa.Evanghelia ne mai spune ca Mantuitorul Iisus Hristos cunoaste daca folosim sau nu incercarile, necazurile sau bolile ca fiind prilej de pocainta si apropiere de Dumnezeu ori, dimpotriva, acestea devin pentru noi prilej de cartire si razvratire fata de El. Acest bolnav paralizat din Capernaum este un om care s-a smerit prin suferinta, s-a pocait de pacate si a devenit un om credincios, intrucat nu mai conta pe nimeni si nimic, decat pe mila lui Dumnezeu. Probabil ca incercase el, la multi doctori, sa se vindece de boala trupului, dar nu a reusit, deoarece avea nevoie mai intai de vindecarea sufletului. De aceea, tainic il astepta Iisus Duhovnicul si Doctorul sa vina la El. Milostiv si discret, Iisus Mantuitorul iarta si vindeca, ridica pe cel cazut si schimba viata lui, daruindu-i sanatate si bucurie.Credinta celor ce ajuta pe cel bolnav contribuie la vindecarea acestuiaDesi textul ei este scurt, Evanghelia de azi mai evidentiaza inca un sens duhovnicesc, foarte folositor pentru viata credinciosilor din Biserica. Evanghelia spune ca Iisus, ‘vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale‘ (Matei 9,2). Evanghelia nu spune: ‘Iisus vazand credinta lui‘, ci ‘vazand credinta lor‘. Desigur, avea si bolnavul credinta, de aceea Iisus l-a numit ‘fiu‘, dar Evanghelia ne arata ca Iisus a vazut mai intai credinta puternica a celor care l-au adus pe cel bolnav la El, si de aceea i-a zis celui bolnav: ‘indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale‘, iar putin mai tarziu i-a zis: ‘Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta‘. Asadar, vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos pretuieste mult credinta celor care ajuta pe cel bolnav, fiind credinta unita cu iubire milostiva si multa smerenie. Prin urmare, invatam ca Dumnezeu pretuieste mult credinta celor din familia bolnavului, credinta prietenilor lui, credinta celor care il ajuta pe cel neputincios, credinta tuturor celor milostivi si solidari cu cel aflat in suferinta. La credinta milostiva si smerita a acestora raspunde Dumnezeu cu iubirea Sa milostiva si vindecatoare, datatoare de iertare si sanatate, de viata si bucurie.Intr-un inteles duhovnicesc, cei ce au ajutat pe cel bolnav sa vina la Iisus reprezinta Biserica, adica pe toti slujitorii si credinciosii ei care ajuta pe cei bolnavi. Vazand credinta Bisericii Sale, Hristos-Dumnezeu daruieste vindecare sau alinare multor bolnavi care nu se mai pot ruga pentru ei insisi sau nu mai pot veni singuri la biserica, ci sunt adusi de altii, sau zac in pat acasa ori in spital. De aceea, la slujbele Bisericii sunt pomeniti zilnic cei bolnavi, iar in aproape toate spitalele din Romania se afla capele sau paraclise, pentru ca sa se roage aici preotul de caritate impreuna cu cei bolnavi, precum si cei care vin sa ii viziteze pe cei bolnavi. Evanghelia de azi si rugaciunea Bisericii pentru cei bolnavi, inspirata de aceasta Evanghelie, ne arata caavem nevoie nu doar de credinta si rugaciunea noastra proprie, ci si de credinta si rugaciunea altora pentru noi. De aceea, trebuie sa ne facem cat mai multi prieteni rugatori pentru noi si sa dam pomelnice la biserici si manastiri pentru ca preotii care slujesc aici sa se roage pentru sanatatea si mantuirea noastra. De asemenea, trebuie sa-i invatam pe copii si pe tineri sa se roage pentru sanatatea si mantuirea parintilor, fratilor, profesorilor si colegilor lor, pentru bolnavi si saraci, pentru orfani si batrani, pentru toti oamenii neajutorati. Cand invatam sa ne rugam si sa lucram nu numai pentru noi insine, ci si pentru sanatatea si mantuirea altora, atunci avem de fapt o cultura sanatoasa a sufletului romanesc.Sa fim solidari cu cei aflati in suferintaCand vedem ca cineva bolnav fiind sufera mult, trebuie sa ne gandim ca si noi am putea fi candva intr-o situatie asemanatoare. Prin urmare, trebuie sa aratam iubire crestina celor suferinzi, sa-i ajutam, nu sa-i judecam. In fata suferintei altora sa ne intarim in credinta si sa sporim in iubire milostiva, rugandu-ne cu smerenie si speranta pentru vindecarea lor. De fapt, din credinta tare si iubire milostiva s-au infiintat primele institutii de caritate sau filantropie crestina. Astfel s-au nascut primele bolnite in manastiri, s-au creat primele spitale si primele farmacii, s-au construit primele case de ajutorare a orfanilor, batranilor, bolnavilor, saracilor si pelerinilor. Toate acestea sunt rodiri ale Evangheliei iubirii lui Hristos pentru oameni in lucrarea sociala a Bisericii si apoi a statelor crestine. Dumnezeu ingaduie uneori incercari, intre care si bolile, ca noi sa fim mai milostivi, mai ajutatori, mai solidari si mai sensibili la suferintele altora. Cand dam o mana de ajutor celor bolnavi, saraci si singuri, devenim si noi milostivi si iubitori de oameni ca Hristos Domnul. De fapt, daca lucreaza in noi Duhul lui Hristos, devenim mainile iubirii lui Hristos, Care, prin noi si prin alti oameni, ii ajuta pe cei suferinzi si pe cei neajutorati. Astfel lucrand, noi traim adevarul ca Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, care prin lucrarea ei filantropica arata in lume iubirea milostiva a lui Hristos pentru oameni.In aceasta Duminica, a vindecarii slabanogului din Capernaum, ne gandim si la multimea medicilor competenti si constiinciosi, milostivi si generosi fata de pacientii lor, la multimea asistentilor si asistentelor medicale, la intreg personalul care in spitale si in centre de tratament ajuta pe cei bolnavi, unind stiinta medicala cu bunatatea lor sufleteasca, pentru a alina suferinta si a cultiva speranta si bucuria celor bolnavi.Tuturor acestora sa le aratam multa pretuire si sa rugam pe Dumnezeu sa-i binecuvinteze, dimpreuna cu toti preotii duhovnici care aduc pe cei bolnavi la Hristos, pentru vindecare sufleteasca si trupeasca, spre slava lui Dumnezeu si bucuria Bisericii. Amin
(Sursa: Ziarul Lumina de Duminica,4 iulie 2010)

Duminica a V-a dupa Rusalii – Vindecarea a doi demonizati

Bunatatea lui Hristos elibereaza oamenii de rautatea demonilor
Duminica a V-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi demonizati)
 
Matei 8, 28-34; 9,1‘In vremea aceea, cand a trecut Iisus dincolo, in tinutul Gherghesenilor, iata ca l-au intampinat doi indraciti, care ieseau din morminte, foarte furiosi, incat nimeni nu putea sa treaca pe drumul acela. Şi iata au inceput sa strige si sa zica: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Şi era departe de ei o turma mare de porci la pascut. Iar diavolii il rugau, zicand: daca ne scoti afara, da-ne voie sa ne ducem in turma de porci. Atunci EL le-a zis: duceti-va! Iar ei iesind s-au dus in turma de porci; si indata toata turma de porci s-a aruncat de pe tarm in mare si s-a inecat in apa. Atunci pazitorii au fugit si, ducandu-se in oras, au povestit tot ce se petrecuse si cele intamplate cu cei indraciti. Indata tot orasul a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa plece din tinutul lor. Şi intrand in corabie, Iisus a trecut dincoace si a venit in orasul Sau.’
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii ne arata puterea vindecatoare a Domnului nostru Iisus Hristos si, in acelasi timp, dorinta Sa de a elibera pe oameni de puterea duhurilor rele. Mantuitorul Iisus Hristos a fost intampinat in tinutul Gherghesenilor de doi indraciti care erau foarte rai, furiosi, ne spune Sfanta Evanghelie. Acestia locuiau in morminte, aratandu-se astfel ca oamenii demonizati se afla intr-o stare de moarte spirituala. Cei doi indraciti sau demonizati erau plini de rautate si urau pe ceilalti oameni, purtandu-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei erau cei care se purtau violent cu oamenii, ci duhurile rele care pusesera stapanire pe ei. Evanghelia ne arata ca duhurile rele care ii stapaneau pe acesti oameni se foloseau de vocea lor si ziceau Mantuitorului Iisus Hristos: ‘Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti?’ (Matei 8,29) Prin aceasta vedem ca demonii marturisesc dumnezeirea Mantuitorului Iisus Hristos si, in acelasi timp, se tem de El, se tem de puterea Lui dreapta ca Judecator al lumii la sfarsitul veacurilor, cand satana si toti slujitorii lui vor fi pedepsiti. De aceea, duhurile rele intrebau pe Iisus: ‘Ai venit aici sa ne chinuiesti mai inainte de vreme?’, adica mai inainte de judecata de obste sau judecata universala a lumii. Mantuitorul Iisus Hristos, venind in lume si scotand demonii din oameni, pronunta deja un inceput de judecata inainte de timpul judecatii finale a lumii. El incepea eliberarea lumii de stapanirea diavolului, iar aceasta lucrare a Sa era socotita de demoni ca fiindo judecata inainte de vremea judecatii de la sfarsitul lumii.Iubirea milostiva a lui Hristos pentru oameni este chinuitoare pentru duhurile rele care urasc pe oameniAcesti demoni care au pus stapanire pe doi oameni cunosteau mai mult decat oamenii obisnuiti ce se va intampla in Ziua Judecatii cu cei care savarsesc raul. Dar acum Mantuitorul Iisus Hristos ii judeca si ii chinuieste doar prin prezenta Sa fizica alaturi de oamenii in care se aflau demonii, adica prin contrastul dintre iubirea Lui milostiva si rautatea lor violenta fata de oameni.Iubirea Lui milostiva si smerita ii chinuia pe acesti demoni, care nu iubeau pe oameni, ci ii urau si cautau sa-i impiedice sa traiasca in armonie cu alti oameni. Desi nu i-a certat si nu i-a pedepsit atunci pe demoni, Iisus ii chinuia totusi, adica le provoca suferinta spirituala prin insasi prezenta sfinteniei Lui si a iubirii Lui milostive fata de oamenii chinuiti de demoni. In mod deosebit,Evanghelia ne arata ca Domnul Iisus Hristos nu este indiferent fata de suferinta oamenilor, mai ales fata de suferinta oamenilor pe care nu-i mai ajuta alti oameni. Nimeni dintre oameni nu L-a rugat pe Iisus ca sa-i vindece pe acesti doi indraciti. De ce? Pentru ca populatia cetatii din care proveneau acesti doi oameni chinuiti de demoni nu-i mai considera oameni, ci demoni raufacatori. Din cauza duhurilor rele care se aflau in ei, acestia devenisera foarte furiosi si violenti. Dar tocmai spre acesti doi oameni demonizati de care nimeni nu se mai ingrijea, ci toti se temeau, vine Mantuitorul Iisus Hristos ca sa-i elibereze. In mod intentionat El a trecut prin locul acela unde persoana umana era chinuita, instrainata si inraita, scoasa din firescul ei. Demonii dezorienteaza, instraineaza si dezumanizeaza pe oameni. Insa Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa elibereze pe oameni de rautate si violenta, sa-i faca pasnici, sa-i transforme din raufacatori in binefacatori, ca sa-si redobandeasca demnitatea lor de fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu Cel Bun si Milostiv. In general, Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti ai Bisericii numesc pe demoni ucigasi de oameni, sau vrajmasi ai omului, sau chinuitori de oameni. Hristos Domnul nu vorbeste mult cu demonii, nu le da explicatii, nu le acorda multa importanta, nu le explica lor lucrarea Lui, pentru ca El savarseste orice fapta sau minune din iubire fata de oameni si pentru mantuirea lor.Hristos face din oameni instrainati oameni apropiatiCand vindeca pe cei doi demonizati, Mantuitorul Iisus Hristos ridica ceea ce este cazut in om si elibereaza ceea ce este inrobit in om, adica facultatile sufletesti ale omului creat dupa chipul Persoanelor divine. Desi posedati de demoni, acesti oameni sunt totusi oameni, dar nu mai sunt persoane libere, deoarece ei nu mai folosesc in mod liber, personal, propriile lor facultati mintale si propriile lor simtiri sufletesti, ci altcineva se foloseste de vocea lor, de gandirea lor si de miscarile trupului lor. Ei sunt instrainati de propria lor persoana. Aceasta inseamna ca duhurile rele instraineaza pe om de Dumnezeu, de ceilalti oameni si de el insusi. Mantuitorul Iisus Hristos, ca doctor al sufletelor si al trupurilor, ridica, elibereaza, vindeca si face din oameni instrainati oameni apropiati, le reda sanatatea si demnitatea, precum si bucuria de-a fi in comuniune cu El. In Evanghelia dupa Luca se arata ca unul dintre acesti demonizati, dupa ce a fost vindecat, s-a asezat la picioarele Mantuitorului si I-a cerut sa-l ia cu Sine. Insa Mantuitorul i-a spus: ‘Intoarce-te la casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu’ (Luca 8,39). Ca semn de recunostinta pentru ca a fost vindecat, acesta dorea sa devina un ucenic si un misionar care sa-I urmeze lui Iisus, sa fie pretutindeni alaturi de Cel ce l-a vindecat, dar Iisus l-a sfatuit ca e mai de folos ca el sa fie un marturisitor statornic in regiunea in care locuia, pentru ca lumea care-l cunostea cat de rau era el inainte sa poata vedea cat de bun a devenit acum prin vindecarea daruita lui de Dumnezeu.Valoarea spirituala a omului intrece orice valoare comercialaDemonii, plini de rautate, vazand ca Iisus vrea sa elibereze pe oamenii chinuiti de ei si astfel ei nu mai pot sa faca nici un rau acestora, au cerut lui Iisus sa-i lase sa intre intr-o turma de porci, adica sa faca rau animalelor pe care le aveau in proprietate locuitorii din tinutul Gherghesenilor, regiune care se invecina cu cetatea Gadara.Iisus accepta cererea lor si indata dupa ce demonii au iesit din oameni au intrat in porci, iar turma intreaga de porci s-a aruncat in mare si s-a inecat. In mare graba, cei care pazeau porcii au anuntat pe locuitorii cetatii despre cele intamplate, iar acestia au venit si I-au cerut lui Iisus sa plece din tinuturile lor. Vedem, asadar, ca oamenii din cetate erau mai preocupati de valoarea porcilor, decat de vindecarea concetatenilor suferinzi. In loc sa se bucure ca doi oameni robiti de demoni au fost vindecati si, ca atare, sa arate recunostinta fata de Iisus, acesti locuitori I-au cerut sa plece de la ei. Paguba pricinuita prin inecarea porcilor li s-a parut mult mai mare decat binefacerea vindecarii a doi oameni demonizati, care fusesera multa vreme si pentru ei o primejdie permanenta din cauza violentei lor.De ce a permis Iisus ca demonii sa intre in turma de porci? Mantuitorul Iisus Hristos, printr-o pedagogie divina, a ingaduit ca demonii din oamenii posedati sa intre in turma de porci tocmai pentru a mustra, printr-o paguba materiala, pe locuitorii din tinutul Gherghesenilor.Permitand demonilor sa intre in turma de porci, Iisus i-a certat pe locuitorii acestui tinut pentru ca ei, din lacomie de bani, incalcau Legea lui Moise care nu le permitea sa creasca porci. Deci, ei cresteau porci nu pentru mancare, ci pentru vanzare sau comert, nu pentru a se hrani, ci pentru a se imbogati. Dorinta lor de castig material devenise mai puternica decat evlavia lor in implinirea Legii. Dorinta lor de castig devenise un idol, din pricina duhului lacomiei care-i stapanea. Astfel Iisus a vindecat pe cei doi oameni stapaniti de duhurile rele violente si apoi a mustrat, printr-o paguba materiala,pe locuitorii acelui tinut lacomi de castig ilegal, dorind astfel sa-i vindece si pe ei de un alt duh rau sau necurat, si anume duhul lacomiei, care-i facea insensibili la suferinta altora. Adesea pagubele materiale sunt ingaduite de Dumnezeu pentru a ne indrepta viata spirituala, intrucat ne-am legat prea mult de cele materiale.Demonii dezbina pe oameni, iar Dumnezeu ii adunaDin Evanghelia de azi vedem ca Mantuitorul Hristos invata pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci si prin ceea ce face. In fiecare gest al Lui, in fiecare fapta a Lui exista o multime de intelesuri duhovnicesti, o multime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru. Evanghelia aceasta, a Duminicii a V-a dupa Rusalii, este tulburatoare, pentru ca ne arata atitudinea demonilor fata de oameni si a oamenilor unii fata de altii. Vedem cum demonii care chinuiesc pe oameni ii folosesc pe acestia ca sa chinuiasca si ei pe alti oameni.Insa Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca El doreste vindecarea oamenilor, eliberarea lor si adunarea lor in comuniune de iubire cu Dumnezeu si intreolalta.Lucrarea Mantuitorului Iisus Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continua in Biserica Sa, in trupul Sau tainic, ca lucrare de vindecare a oamenilor, de eliberare a lor de pacate si de revenire de la instrainarea de Dumnezeu, de oameni si de ei insisi, la iubirea de Dumnezeu si de semeni. Rugaciunea zilnica a credinciosului si puterea semnului Sfintei Cruci pe care-l foloseste des alunga puterea duhurilor rele. De ce Sfanta Cruce are o putere mare in ea? Asa cum spune Sfantul Apostol Pavel in I Corinteni 1,18: ‘Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu’. Cu alte cuvinte, puterea Crucii este puterea iubirii smerite a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.Smerenia iubirii atotputernice a lui Hristos Cel rastignit si inviat ii infricoseaza pe demoni, deoarece ei nu au smerenie si nici iubire fata de Dumnezeu. De fapt, din mandrie si neascultare de Dumnezeu au cazut unii ingeri si au devenit demoni sau duhuri rele. In acest sens, lucrarea de vindecare a sufletului de pacate si patimi cuprinde in ea o lupta duhovniceasca intre Duhul lui Hristos primit de crestin la Botez si duhurile rele, care urasc pe omul credincios. Din acest motiv, rugaciunile incepatoare ale Bisericii Ortodoxe au in frunte rugaciunea Imparate Ceresc. Prin ea se cere ca Duhul Sfant sa locuiasca in noi si sa ne curateasca de toata intinaciunea si sa ne mantuiasca, adica sa ne uneasca prin har cu Dumnezeu. Primind lumina Evangheliei de astazi, ne umplem de speranta, de incredere multa in ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca, daca-L iubim pe Hristos, nu ne temem de demoni. In ‘programul duhovnicesc’ de la Botez se spune: ‘Te lepezi de Satana, de toate lucrarile lui si de toti slujitorii lui?’ Raspunsul este: ‘Ma lepad de Satana, de toate lucrarile lui si de toti slujitorii lui.’ ‘Te unesti cu Hristos si slujesti Lui ca unui Domn si Imparat? Ma unesc cu Hristos si slujesc Lui ca unui Domn si Imparat.’Daca in timpul vietii noastre ne unim cat mai des cu Dumnezeu prin rugaciune, prin ascultarea Evangheliei, prin implinirea poruncilor Lui si mai ales prin impartasirea cu Sfintele Taine, atunci ne intarim mai mult spiritual si nu mai avem teama de duhurile rele, tocmai pentru ca ne unim cu Hristos, Mantuitorul nostru. Insa cand ne indepartam de Hristos, cand rugaciunea slabeste, cand credinta se raceste, cand dragostea noastra fata de Dumnezeu si fata de aproapele scade, atunci ne aflam in primejdie. Eliberarea omului de duhurile rele se savarseste prin credinta puternica, rugaciune fierbinte si mult post, dar mai ales prin Sfanta Taina a Maslului sau a Ungerii bolnavilor si prin citirea de catre preot a Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare si ale Sfantului Ioan Gura de Aur, care sunt rugaciuni de alungare a duhurilor rele si necurate din oamenii chinuiti de acestea, dar si rugaciuni de prevenire a ispitelor ce vin de la demoni.Hristos Domnul sa ne daruiasca tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la demoni, dar si puterea de a fi milostivi, de a ne ruga si pentru altii, indeosebi pentru cei ce nu se mai pot ruga pentru ei insisi, aratand astfel iubirea si lucrarea Mantuitorului Iisus Hristos in viata noastra, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin.
(Sursa: ziarul Lumina de Duminica, 27 iunie 2010)

Parohia Mărcuța – Seară Cultural-Duhovnicească “Sub privirea lui Eminescu” – 23 iulie 2016 orele 18:30

Sâmbătă 23 iulie 2016 începând cu ora 18:30, iubitorii de poezie și muzică folk sunt așteptați în incinta parohiei Mărcuța – str. Biserica Mărcuța nr.8 sector 2 pentru a se bucura de prezența:

 

  • doamnei cantautor Maria GHEORGHIU, care va susține un concert extraordinar
  • domnilor poeți
    • Adrian SUCIU
    • Ciprian CHIRVASIU
    • Marius DUMITRESCU
    • Alina NAIU; 
    • Valeriu Mircea POPA
    • Tudor VOICU
    • Lucian VASILESCU.

Pentru alte detalii puteți contacta pe Pr. Ion Adrian Mirică -organizator  Parohia Mărcuţa – Tel.  0721534729.

Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului

Predica Patriarhului Daniel. Rugăciunea pentru alţii – izvor de iubire milostivă. Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului

 “În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut! Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.” (Matei 8,5-13)
Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii ne arată în mod deosebit importanţa rugăciunii pentru alţii, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot să se deplaseze şi nici nu mai pot exprima suferinţa lor grea şi copleşitoare.
Prin credinţă, omul Îl recunoaşte pe Iisus Hristos ca fiind Fiul veşnic al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, Care S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om din iubire pentru oameni şi mântuirea lor. Rugăciunea însoţeşte credinţa şi prin ea omul cere ajutorul lui Dumnezeu, ca să primească de la El eliberarea de patimi, curăţirea de păcate, vindecarea de boli şi izbăvirea din necazuri. Prin rugăciune omul îşi deschide sufletul şi întreaga fiinţă lucrării harului lui Dumnezeu până la unirea desăvârşită cu El; se aşază în faţa lui Dumnezeu şi vorbeşte cu El, adică intră în legătură personală cu Dumnezeu, aflat în el prin harul Său.
“În rugăciune se înfăptuieşte legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în stare de rugăciune, Dumnezeu nu mai e doar o temă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui. Creştinul în momentele de rugăciune nu e singur, chiar dacă nu e cu nimeni dintre oameni în legătură, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine zis, e în dialog cu Dumnezeu, căci nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte către el, răspunzând cu făgăduinţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia.”
În Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, avem multe exemple de rugăciuni pentru alţii sau rugăciuni de mijlocire. Proorocul Ieremia exprimă acest îndemn astfel: “Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” , iar Proorocul Samuel spune: “Nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi” . Mântuitorul Iisus Hristos îi spune Sfântului Apostol Petru: “Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine, să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi” . Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: “Neîncetat fac pomenire despre voi”; şi pe coloseni îi încredinţează: “…nu încetăm să ne rugăm pentru voi…” sau: “Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi…” iar pe tesaloniceni îi îndeamnă: “Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi” . Apostolul Iacob scrie: “Şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” .

Mântuitorul Iisus Hristos învaţă că ucenicii Lui, adică cei care-L vor urma, sunt recunoscuţi după împlinirea poruncii iubirii aproapelui: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Iar dragostea desăvârşită se arată în rugăciunea pe care unii o fac pentru ceilalţi sau referindu-se la ceilalţi. Vedem acest adevăr şi în rugăciunea Tatăl nostru când spunem “şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, adică ne raportăm şi la ceilalţi.
Exemplu desăvârşit de rugăciune pentru alţii este rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce când cere Tatălui Ceresc să ierte păcatul celor care-L răstigneau: “Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Prin aceasta, Domnul Hristos împlineşte propria Sa poruncă: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44).

Milostivirea omului faţă de aproapele îl face asemenea cu Dumnezeu
Din Evanghelia de astăzi învăţăm că fiecare om care se apropie de Iisus Hristos, în stare de credinţă, smerenie şi rugăciune, va fi ascultat de El, mai ales când acesta se roagă pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înşişi. Un astfel de om milostiv şi rugător va simţi bucuria pe care a primit-o în suflet sutaşul credincios şi smerit atunci când Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: “Du-te, fie ţie după cum ai crezut!” .
Referitor la rugăciunile unora pentru alţii, părintele Dumitru Stăniloae spune: “În rugăciunile ce le facem unii pentru alţii nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci şi unii cu alţii în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circulă atunci în noi. Aşa circulă puterea lui Dumnezeu în noi toţi care ne rugăm împreună şi unii pentru alţii în vremea Sfintei Liturghii. Şi prin însuşi acest fapt rugăciunea este o valoare şi o mângâiere prin ea însăşi. E o bucurie şi e o mângâiere să putem zice unii către alţii ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: “Sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim” . Propriu-zis, cei ce au pe alţii în inima lor şi prin aceasta Îl au pe Dumnezeu Însuşi nu mai mor sau, chiar dacă mor, ei sunt vii în vecii vecilor. Şi aceasta este Biserica, ca unitate în Dumnezeu: prezenţa unora în inimile celorlalţi. Această unitate e înfăptuită şi trăită mai ales în rugăciunile unora pentru alţii”.
Există situaţii în viaţa omului când el nu se mai poate ruga pentru sine însuşi: fie că nu mai are luciditatea minţii pentru a formula o rugăciune, fie că e copleşit de prea multă suferinţă. În astfel de situaţii, este o mare binecuvântare să ai mamă credincioasă sau tată credincios, soţie credincioasă sau soţ credincios, copii credincioşi sau prieteni credincioşi, care se roagă stăruitor pentru tine.
Având dragoste smerită şi milostivă pentru semenii lor, oamenii cu adevărat credincioşi se fac glasul durerii celor care nu îşi mai pot exprima suferinţa, se fac rugători pentru sănătatea şi mântuirea semenilor lor. În acest sens, putem spune că Biserica a învăţat mult de la sutaşul din Evanghelia de astăzi şi de la alţii asemenea lui. În această privinţă, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru toţi bolnavii, pentru toţi cei suferinzi, pentru cei care ştiu să se roage şi pentru cei ce nu ştiu să se roage, pentru cei care pot şi pentru cei ce nu mai pot să se roage ei înşişi, pentru cei care pot să vină la biserică, şi pentru cei ce nu mai pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în case de bătrâni. Întrucât rugăciunea pentru alţii este vindecătoare de suferinţă şi singurătate, Biserica se roagă în toate slujbele ei pentru cei bolnavi şi cheamă la ajutorarea bolnavilor.
Valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang şi stare a vieţii
Bunătatea milostivă a acestui sutaş roman faţă de servitorul lui, solidaritatea lui cu omul aflat în suferinţă, ne arată că dincolo de ranguri diferite, de funcţii diferite în societate, şi stări ale vieţii, ceea ce contează în primul rând este demnitatea umană, valoarea fiecărui om în faţa lui Dumnezeu, chiar şi atunci când omul nu mai poate fi eficient, când nu mai este activ sau productiv din cauza bolii ori a vârstei prea înaintate.
În faţa bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutaşul nu poate face nimic, întrucât nu are capacitatea de a schimba starea de boală a servitorului său într-una de sănătate deplină. De aceea, el merge la Iisus, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Vindecătorul Care face minuni. Văzând grija stăpânului faţă de sluga sa – nu este vorba aici despre grija unei slugi faţă de stăpânul său, ci de grija stăpânului faţă de slugă –, Mântuitorul îi spune: “Voi veni şi îl voi vindeca” (Matei 8, 7). La bunătatea sutaşului răspunde şi Hristos Domnul cu bunătate, mai ales că sutaşul nu-i cerea ceva pentru el însuşi, ci pentru altcineva, care nu îi era rudă şi nici superior, ci un simplu subordonat. Însă când sutaşul aude că Mântuitorul Iisus Hristos are intenţia să vină în casa lui, Îi spune îndată: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” (Matei 8, 8), adică sub acoperişul casei, al locuinţei în care el locuia de obicei. Probabil şi pentru că sutaşul roman ştia că orice evreu care intră în casa unui păgân trebuie să suporte critica sau vorbirea de rău a celorlalţi evrei, întrucât aceştia considerau că romanii, fiind de altă credinţă, nu merită să fie vizitaţi. Din cuvintele sutaşului se vede că el nu se consideră vrednic de o cinste atât de mare, şi anume ca Iisus Hristos Domnul să intre în casa lui. De aceea, a zis: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Când I-a zis lui Iisus: “Doamne, nu sunt vrednic”, sutaşul L-a mărturisit deja pe Iisus ca fiind Domnul sau Stăpânul vieţii.
Rugăciunea Bisericii reflectă iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii
Evanghelia de astăzi poate fi o prefigurare a rugăciunii Bisericii lui Hristos, care se roagă pentru toţi oamenii aflaţi în boală şi în nevoi. Niciodată Biserica nu se roagă numai pentru sine, ci şi “pentru pacea a toată lumea”, “pentru îmbelşugarea roadelor pământului”, “pentru vremuri cu pace”, pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi, pentru cei în necazuri şi în nevoi etc.. Biserica invocă harul sau ajutorul lui Dumnezeu pentru întreaga lume, deoarece lumea întreagă există prin mila sau iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Din rugăciunea sutaşului credincios pentru sluga lui suferindă vedem puterea rugăciunii fiecărui credincios pentru cei care se află în suferinţă.
Înţelegem, aşadar, că este de mare ajutor şi mult folositoare rugăciunea pentru alţii, nu numai pentru noi înşine; mai ales este folositoare rugăciunea pentru oamenii care se află în suferinţă, “pentru tot sufletul creştin necăjit şi întristat”, cum se spune în rugăciunile noastre de la Litia care însoţeşte Vecernia. Iar Maica Domnului Rugătoarea (Oranta) este icoana Bisericii în stare de rugăciune, pentru că ea este “iubire cu smerenie pentru cei pe care nu îi mai iubeşte nimeni”, cum se spune în rugăciunea finală din Acatistul Bunei Vestiri. Ca atare, Biserica în totalitatea ei trebuie să fie iubire cu smerenie sau iubire smerită şi milostivă, mai ales pentru cei pe care nu îi mai iubeşte nimeni sau nu mai au pe nimeni care să-i ajute.
Trebuie să ne rugăm pentru aproapele nostru nu numai atunci când el se află într-o grea suferinţă sau în felurite necazuri, ci mai ales suntem datori a ne ruga pentru cel de lângă noi şi când acesta se află sub povara grea a patimilor şi ispitelor. Nu este suficient să ajutăm pe cineva doar cu sfatul bun, care uneori poate porni din egoism sau din slava deşartă şi care poate deranja pe cel căruia îi este adresat, ci odată cu sfatul bun, dat cu multă smerenie, trebuie să ne şi rugăm lui Dumnezeu, Care “cunoaşte inimile şi cele dinlăuntru ale omului”, pentru izbăvirea celui care este stăpânit de păcate grele, acestea fiind boli ale sufletului, iar Dumnezeu va schimba în bine mintea şi inima lui, adică modul de-a gândi şi de-a simţi.
Rugăciunea pentru bolnavi trebuie însoţită şi de milostenie faţă de aceştia
Ascultată cu atenţie, Evanghelia de azi ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să îi vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să-i ajutăm pe cei căzuţi în patimi împovărătoare să se ridice din ele, să alinăm suferinţa oamenilor prin prezenţa noastră iubitoare şi rugătoare, milostivă şi ajutătoare lângă ei. Chiar dacă prin rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, în chip miraculos, totuşi aceste rugăciuni ajută mult sufletul lor, alină suferinţa lor şi întăresc iubirea frăţească între cei bolnavi şi cei sănătoşi. La iubirea smerită şi milostivă a celui care se roagă pentru cei ce suferă răspunde Hristos-Domnul prin iubirea Sa smerită şi milostivă, vindecătoare şi dătătoare de bucurie.
În mod deosebit, astăzi, rugăciunea pentru însănătoşirea semenilor noştri se realizează prin slujba Sfântului Maslu, în care preoţii Bisericii, împreună cu familiile celor bolnavi şi comunitatea credincioşilor, se roagă pentru însănătoşirea sufletului şi trupului celor bolnavi. Rugăciunea pentru bolnavi se întăreşte şi mai mult când este însoţită şi de fapte concrete de ajutorare a bolnavului, ca de pildă, îngrijirea lui, cumpărarea de medicamente şi de alimente, vizitarea bolnavilor acasă sau la spital, ajutorarea familiilor celor bolnavi, iar în mod deosebit, ajutorarea bolnavilor pentru a redescoperi importanţa rugăciunii, a Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Astfel, dorinţa de vindecare a bolii devine şi dorinţă de mântuire, de refacere a legăturii omului cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa. Credinţa puternică unită cu rugăciunea schimbă sau previne situaţii grave, păcate grele şi readuce viaţa la starea ei sănătoasă.
Pentru a înţelege importanţa rugăciunii unora pentru alţii redăm aici mărturia unui preot contemporan: “Grupul de rugăciunea de vinerea se ruga pentru un credincios care trecea printr-o perioadă foarte dureroasă şi periculoasă după o operaţie. Exact când grupul era reunit în rugăciune, pacientul, care dormea, a simţit prezenţa lui Dumnezeu cum nu o mai simţise până atunci. I se părea că un preot este lângă patul său, rugându-se. Visul a fost atât de real, încât, când s-a trezit, era mirat că în cameră nu mai era de fapt nimeni, decât el. Dar prezenţa lui Dumnezeu pe care o simţise atât de clar a rămas cu el şi s-a dovedit benefică pentru acel moment al bolii lui. Mult mai târziu am descoperit, povestind cu el, că prezenţa lui Dumnezeu o simţise exact când grupul de credincioşi se ruga pentru el”.
Sfântul Ioan de Kronstadt îndeamnă la rugăciunea pentru alţii prin aceste cuvinte: “Roagă-te pentru toţi aşa cum te-ai ruga pentru tine, cu aceeaşi sinceritate şi fervoare; priveşte la infirmităţile şi bolile lor ca şi cum ar fi ale tale, la ignoranţa lor spirituală, la păcatele şi poftele lor, ca la ale tale, la tentaţiile lor, la nenorocirile şi întristările lor, ca şi cum ar fi ale propriei tale persoane. O astfel de rugăciune va fi acceptată cu mare bucurie de Tatăl Ceresc, Tatăl tuturor, a Cărui iubire nelimitată îmbrăţişează toate făpturile”.
Rugăciunea pentru alţii este folositoare nu numai acestora, ci şi celor care se roagă pentru ei.
De fapt, când ne rugăm pentru alţii, cultivăm în noi prezenţa iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. O astfel de rugăciune înlocuieşte singurătatea cu solidaritatea sau comuniunea, suferinţa cu speranţa, indiferenţa faţă de viaţa altuia cu grija responsabilă faţă de acesta. Astfel, rugăciunea pentru oamenii aflaţi în boală şi suferinţă ajută şi pe cel care se roagă să cultive sănătatea sufletului său creat după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv: “Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).
Cu alte cuvinte, starea de sănătate spirituală a sufletului este iubirea milostivă, nu egoismul, izolarea sau nepăsarea faţă de suferinţa altuia, deşi acestea se întâlnesc tot mai mult într-o societate în care lăcomia de avere şi de putere îi dezumanizează pe oameni.
În concluzie, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să ajutăm pe cei în suferinţă, prin rugăciune şi fapte bune, iar ajutându-i pe ei, cultivăm sănătatea spirituală a sufletului nostru ca lumină a iubirii milostive, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin.

Duminica a III-a dupa Rusalii- Despre grijile vietii

Duminica a III-a dupa Rusalii – Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesnice  (Despre grijile vietii)  Matei 6, 22-33

‘Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care este in tine, este intuneric, cu cat mai mult va fi intunericul! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe altul va iubi, sau de unul se va tine si de celalalt nu va avea grija; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. Drept aceea va spun voua: sa nu va ingrijiti pentru viata voastra gandind ce veti manca, ori ce veti bea; nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul, decat imbracamintea? Uitati-va la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare, si Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Au nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Şi cine dintre voi, oricat si-ar pune el mintea, poate sa-si adauge la statura sa un cot? Iar de imbracaminte ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, si totusi va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea sa, nu s-a imbracat ca unul dintre ei. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu in acest fel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, o putin credinciosilor? Deci, sa nu duceti grija zicand: ce vom manca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom imbraca! Caci toate acestea le cauta paganii; doar stie Tatal vostru cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea. Ci cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.’

†  DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sfanta Evanghelie din Duminica a III-a dupa Rusalii ne arata sensul adevarat al vietii crestine si modul in care trebuie sa traim viata ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Hristos Domnul incepe cuvantul Sau printr-o remarca, spunand: ‘Luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care este in tine, este intuneric, cu cat mai mult va fi intunericul!’ (Matei 6,22-23). Sfintii Parinti ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind constiinta sau discernamantul, adica putinta omului de a distinge intre sensul adevarat al vietii si multele devieri sau rataciri de la adevar in viata noastra. Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa ne spuna ca daca avem constiinta curata si gandire dreapta, viata noastra se umple de lumina. Insa daca ratiunea sau discernamantul omului sunt intunecate de patimi egoiste si ganduri necurate, atunci viata omului pe pamant devine o existenta intunecata. Mintea, ca ochi sufletesc, este cea care ne conduce in viata, ea ne apropie de Dumnezeu cand Il cautam pe El, sau ne departeaza de Dumnezeu, cand ne atasam in mod excesiv sau exclusiv de lucrurile trecatoare, neglijand chemarea noastra la viata si fericirea vesnica. Cu alte cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos ne indeamna sa avem mai intai grija de suflet si de dobandirea vietii vesnice netrecatoare, iar apoi sa ne ingrijim de mancare, bautura si imbracaminte, adica de cele care sunt necesare vietii biologice.Omul cu adevarat liber este omul duhovnicescIn Evanghelia acestei Duminici, Mantuitorul Iisus Hristos nu ne indeamna la lene, ci ne indeamna la eliberare de tirania grijilor de cele materiale. Cand El spune: nu va ingrijiti de mancare, de bautura si de imbracaminte (cf. Matei 6, 31), aceasta inseamna ca nu trebuie sa reducem viata noastra la aspectul ei biologic, material si trecator. Grija pentru mancare, bautura si imbracaminte nu trebuie sa paralizeze viata noastra printr-o robie obsesiva sau printr-o tiranie patimasa a materiei, ci sa avem mai intai grija de sufletul cel nemuritor, adica, sa cautam viata cea vesnica netrecatoare. Cand ne ingrijim prea mult de cele trecatoare uitam de cele vesnice. Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa ne elibereze de aceasta tiranie a reducerii vietii noastre la aspectul ei material si trecator, ca sa ne daruiasca libertatea de a hrani sufletul nostru cu prezenta iubitoare a lui Dumnezeu in viata noastra. Iar aceasta prezenta iubitoare a lui Dumnezeu in lume este Pronia cereasca sau Providenta divina, adica purtarea de grija a Creatorului fata de fiintele create de El. Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca nu trebuie sa facem din grija pentru mancare, bautura si imbracaminte o preocupare unica, nici una primara si permanenta, ci mai intai de toate trebuie sa ne gandim la dreptatea si iubirea lui Dumnezeu, care se vad chiar si in purtarea Lui de grija fata de pasarile cerului si crinii campului. De ce? Pentru a intelege din aceasta purtare de grija a lui Dumnezeu pentru fiinte mai neinsemnate cum ar fi pasarile din vazduh sau florile trecatoare ale campului, grija Lui mult mai mare pentru persoana umana, creata dupa chipul Lui si chemata la asemanarea cu El si la comuniune de viata eterna cu El.Hrana spirituala a sufletului si imbracarea lui cu virtuti sunt prioritati ale vietii crestineIn Evanghelia care se citeste astazi, Mantuitorul ne spune ca trebuie sa dam prioritate sau intaietate vietii spirituale si libertatii noastre sufletesti pentru a nu fi inrobiti de cele materiale, de mancare excesiva si de moda hainelor scumpe, ci sa ne ingrijim mai intai cum se prezinta sufletul nostru in fata lui Dumnezeu prin imbracamintea spirituala pe care i-o dam, avand mintea si inima luminate de rugaciune si de fapte bune. Haina sufletului se lumineaza prin rugaciune fierbinte si viata sfanta traita in curatie si fapte bune. Haina sfinteniei este haina cea mai de pret a sufletului crestin. Iar bucuriile trecatoare se vor subordona acestei stari. Toate cele materiale sunt secundare, ele se pot adauga la cele spirituale, dar nu sa se substituie acestora. Mancarea, bautura si imbracamintea trupului nu trebuie sa devina mai importante decat legatura sau comuniunea cu Dumnezeu, decat rugaciunea si sfintenia vietii. Aceasta este lumina Evangheliei de astazi care straluceste din cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos consemnate in Sfanta Evanghelie de la Matei.La o prima vedere, superficiala si pripita, Evanghelia Duminicii a III-a dupa Rusalii da impresia ca Mantuitorul Hristos ne-ar incuraja la pasivitate, la un fel de nepasare privind mancarea, bautura si imbracamintea. Dar, de fapt, Hristos Domnul ne lumineaza intreg textul Evangheliei de astazi prin ultimele cuvinte ale acestei lecturi: ‘Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua’ (Matei 6, 33). Acest mai intai este foarte important. Mai intai sa cautam viata vesnica, mai intai sa cautam legatura noastra sfanta, plina de iubire si bucurie cu Dumnezeu Cel sfant, nelimitat si netrecator. Hainele pe care le purtam sunt trecatoare, se uzeaza, se rup si se pierd, iar hrana pe care noi o consumam cu lacomie sau o cautam uneori cu foarte multa preocupare, cu prea multa grija, fie ca sa supravietuim, fie ca sa vietuim in desfatari, este si ea trecatoare, perisabila. A cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu inseamna a ne hrani mai intai cu cele spirituale. Ne hranim mai intai ‘cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu’, deci asimiland in sufletul nostru rational cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi, dar si hranind sufletul cu Sfintele Taine, pentru a spori legatura noastra spirituala cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei vesnice. Imbracamintea trupului este una trecatoare, dar imbracamintea sau imbracarea sufletului si trupului cu virtuti, ca bunatatea, curatia, smerenia, pocainta si toata fapta cea buna devine vesmant luminos de virtuti. Iar aceasta imbracare a sufletului si a trupului in lumina harica si in virtuti incepe la Botez. De aceea, la slujba Botezului noi cerem: ‘da-mi mie haina luminoasa’. Haina luminoasa a Botezului, a prezentei Duhului Sfant in om, care imbraca sufletul si trupul celui botezat, trebuie mereu curatita de pacate si mereu facuta mai stralucitoare prin savarsirea faptelor bune, ca rodire a dreptei credinte in viata crestinului.Ce este imparatia lui Dumnezeu?Intrucat Mantuitorul Hristos ne invata ca Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa fie preocuparea prima si esentiala a vietii noastre, Biserica a pus in practica aceasta invatatura din Evanghelie si prin faptul ca atat inainte de mancare, cat si dupa mancare rostim o rugaciune. De pilda, inainte de masa de pranz rostim rugaciunea ‘Tatal nostru’, in care mai intai cerem: ‘Vie imparatia Ta, faca-Se voia Ta, precum in cer asa si pre pamant’ (Matei 6, 10), iar apoi zicem: ‘painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi’ (Matei 6, 11). In rugaciunea rostita dupa masa de pranz cerem ‘si nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Imparatie’. Vedem aici legatura dintre rugaciune ca hrana spirituala pentru suflet si mancare ca hrana materiala pentru trup.Ce este imparatia lui Dumnezeu pe care noi trebuie sa o cautam permanent si cu prioritate? Imparatia lui Dumnezeu este comuniunea de viata si iubire vesnica a Preasfintei Treimi cu sfintii ingeri si cu oamenii sfinti care implinesc in viata lor voia lui Dumnezeu. De aceea, cand incepe celebrarea Sfintei Liturghii, in timpul careia cautam in modul cel mai intens Imparatia lui Dumnezeu, preotul zice: ‘Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in veci vecilor’. In Biserica pregustam bucuria Imparatiei Preasfintei TreimiAproape toate Sfintele Taine din Biserica Ortodoxa, cu exceptia Tainei Spovedaniei (care este, de fapt, pregatire pentru Sfanta Liturghie), incep cu aceasta binecuvantare a Imparatiei Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. De ce? Deoarece noi, fiind botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, cerem permanent harul Preasfintei Treimi si ne bucuram de iubirea Preasfintei Treimi, aratata noua in si prin Iisus Hristos. Iar pregustarea luminii Imparatiei Preasfintei Treimi se traieste in Biserica, pentru ca Biserica este plina de prezenta harica a Preasfintei Treimi in toate lucrarile ei sfinte: slujbe, sarbatori, Sfinte Taine si ierurgii.In Epistola catre Coloseni, Sfantul Apostol Pavel ne aduce o lamurire in plus privind Imparatia lui Dumnezeu, si anume ca Imparatia lui Dumnezeu Tatal este Imparatia ‘Fiului iubirii Sale’ (cf. Coloseni 1, 13). Ea este Imparatia in care se arata iubirea Tatalui fata de Fiul, confirmata de Duhul Sfant, precum si iubirea Tatalui fata de toti cei care au fost infiati, prin Duhul Sfant si apa Botezului, in Dumnezeu Fiul, si au devenit frati intru Hristos, fii ai Tatalui ceresc, pe baza credintei lor in Dumnezeu Fiul intrupat. Deci, cand vorbim despre Imparatia lui Dumnezeu, intelegem ca ea este Imparatia Fiului iubirii Sale. Ca atare, in iubirea Lui fata de Fiul Sau Cel vesnic, Dumnezeu Tatal ne cheama si pe noi, oamenii, ca sa fim partasi la viata si fericirea vesnica.Cautarea Imparatiei Preasfintei Treimi se arata prin pocainta, prin marturisirea dreptei credinte, prin rugaciunea fierbinte si viata curata. De aceea, cand incepem rugaciunile noastre invocam mai intai pe Duhul Sfant, Imparatul ceresc, ca sa ne curateasca de toata intinaciunea. Iar a doua rugaciune incepatoare, rostita dupa Imparate ceresc, este rugaciunea Preasfanta Treime, miluieste-ne pre noi, precedata de invocarea treimica Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. Apoi rostim rugaciunea Tatal nostru, pentru a arata ca iubirea Preasfintei Treimi isi are izvorul in Dumnezeu Tatal, din Care Se naste vesnic Fiul si purcede vesnic Duhul Sfant, Ei impartasindu-se vesnic de iubirea Tatalui. Iar noi oamenii suntem chemati, prin harul Sfintei Treimi de la Botez, sa intram in aceasta iubire vesnica a Preasfintei Treimi.Acum, pe pamant, Imparatia lui Dumnezeu sau a Preasfintei Treimi este tainic prezenta in Biserica si este simbolizata iconic de Sfantul Altar, de unde primim Sfintele Taine ca arvuna a vietii ceresti vesnice. Insa dupa invierea trupurilor din stricaciune si dupa schimbarea cerului si pamantului de acum in cer nou si pamant nou, vom primi nu doar arvuna Imparatiei lui Dumnezeu, ci plinatatea ei. De aceea, cand ne impartasim cu Sfanta Euharistie, ne rugam lui Hristos, zicand: ‘da-ne noua sa ne impartasim mai cu adevarat (mai deplin) in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale’.Sa ne ajute Hristos Domnul sa traim ca oameni duhovnicesti liberi care cauta mai intai de toate Imparatia lui Dumnezeu prin rugaciune si prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi si spre mantuirea noastra. Amin!

(Sursa: Ziarul Lumina de Duminica, 13 iunie 2010).

Duminica a II-a dupa Pogorarea Duhului Sfant (a Sfintilor Romani)

Chemarea Apostolilor pregateste taina Bisericii
Duminica a II-a dupa Pogorarea Duhului Sfant (a Sfintilor Romani)
 
Mt. 4, 18-23‘In vremea aceea, pe cand umbla Iisus pe langa Marea Galileii, a vazut pe doi frati: pe Simon, care dupa aceea a fost numit Petru, si pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari, si le-a zis: veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, lasandu-si mrejele in clipa aceea, au mers dupa Dansul. De acolo, mergand El mai departe, a vazut alti doi frati: pe Iacob al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, carpindu-si mrejele, si i-a chemat. Iar ei, indata lasand corabia si pe Zevedeu, tatal lor, au mers dupa Dansul. Şi a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind orice boala si orice neputinta in popor.’
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
 
Evanghelia din Duminica a doua dupa Rusalii ne vorbeste despre chemarea la apostolat a ucenicilorMantuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este randuita sa se citeasca in aceasta zi sfanta si semnificativa pentru noi, romanii, deoarece Duminica imediat urmatoare dupa Duminica Tuturor Sfintilor a fost randuita de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in anul 1992, sa fie numita si Duminica Sfintilor Romani.Chemarea la apostolat a ucenicilor este o lucrare sfanta. Dupa ce am vazut la Rusalii ca prin Pogorarea Duhului Sfant s-a constituit Biserica apostolica a Domnului Iisus Hristos si s-au botezat trei mii de persoane, la Duminica Tuturor Sfintilor am vazut ca scopul venirii Sfantului Duh in lume este constituirea Bisericii lui Hristos si sfintirea oamenilor. Duminica Tuturor Sfintilor a aratat ca Dumnezeu Fiul S-a facut om ca pe oameni sa-i infieze si sa-i indumnezeiasca prin har. El a luat ‘firea noastra cea stricata prin pacat’ s-o curete, sa o sfinteasca si sa o inalte in slava Preasfintei Treimi. Chemarea Apostolilor Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos este o etapa a unui plan de mantuire a lumii pe care Dumnezeu il are si vrea ca acest plan sa devina o impreuna-lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii. Prin chemarea Apostolilor se vede ca Hristos Domnul pregateste taina Bisericii. Mai intai El cheama un grup restrans de doisprezece persoane care simbolizau si cele doisprezece semintii ale poporului ales, iar apoi acesti apostoli vor forma nucleul conducator al lui Hristos. Biserica este viata lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat la ceruri impartasita oamenilorIn aceasta duminica, Sfanta Evanghelie ne arata primii pasi facuti de Mantuitorul Iisus Hristos pentru intemeierea Bisericii. Desigur, taina Bisericii incepe odata cu intruparea sau inomenirea Mantuitorului Iisus Hristos, cand firii Lui omenesti se comunica si se impartaseste viata Sa dumnezeiasca. Dar ceea ce se realizeaza in Mantuitorul Iisus Hristos ca impartasire a vietii dumnezeiesti naturii Sale omenesti se extinde prin lucrarea Sfantului Duh in oamenii care cred in El. Aceasta extindere a vietii lui Hristos in oameni este taina Bisericii. Biserica se intemeiaza pe invatatura Mantuitorului Iisus Hristos si pe legatura vie a oamenilor cu El. Insa Biserica nu este intemeiata doar pe invatatura Mantuitorului Hristos, ci mai intai pe Persoana Lui. De aceea s-a spus ca ‘Hristos este piatra cea din capul unghiului’ (Efeseni 2, 20), adica temelia Bisericii Sale. Deci Biserica este viata lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat la ceruri, impartasita oamenilor care cred in El si Il iubesc pe El aratand aceasta iubire prin rugaciune si prin fapte bune. Asadar, Biserica nu este o simpla institutie umana din lumea aceasta, infiintata prin acordul mai multor oameni, cum se infiinteaza o societate, o asociatie sau un club, ci Biserica este initiativa lui Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor si viata dumnezeiasca impartasita oamenilor prin harul Preasfintei Treimi. In acest sens, Biserica traieste din harul Domnului nostru Iisus Hristos prin care se arata dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh, cum se vede in binecuvantarea pe care Sfantul Apostol Pavel o adreseaza corintenilor (Cf. II Cor. 13,13). In Biserica noi traim din harul Mantuitorului Iisus Hristos, din dragostea lui Dumnezeu Tatal si din impartasirea Sfantului Duh. Aceasta viata sfanta deodata dumnezeiasca si omeneasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos este viata Bisericii. Dincolo de programe, dincolo de organizarea activitatii misionare a Bisericii, dincolo de tot ceea ce este institutie, esentiala si primordiala in viata Bisericii este legatura oamenilor cu Preasfanta Treime, descoperita noua de Mantuitorul Iisus Hristos si comunicata noua prin Duhul Sfant. ‘Cine este Cel ce cheama la Sine oameni si le schimba viata?’Mai intai, Mantuitorul Iisus Hristos Se boteaza de catre Ioan Botezatorul in Iordan, iar odata cu botezul Sau se descopera taina Sfintei Treimi. Apoi Hristos Domnul incepe sa Isi aleaga ucenicii, ii cheama. Evanghelia de astazi ne arata cum ii cheama. Nu intelegem la inceput de ce ei lasa toate si Il urmeaza. El nu le promite nici averi, nici bani, nici ranguri mari, nici o viata usoara si comoda, ci doar le spune: ‘Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni’ (Cf. Matei 4, 19). Nu stim cat de mult au inteles pescarii Petru si Andrei, Iacob si Ioan, pe care ii mentioneaza Evanghelia de astazi, ca au fost printre primii chemati de catre Mantuitorul Iisus Hristos sa-I fie ucenici. Vedem insa ca, fara sa-si mai faca vreun calcul, fara sa mai puna vreo intrebare, fara sa negocieze, fara sa puna vreo conditie, au lasat toate ale lor si au urmat Lui, Domnului. In mod surprinzator vedem ca Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, erau in barca, reparau mrejele lor. Ei erau cu tatal lor, pe care l-au lasat singur, ceea ce pare un lucru neobisnuit, si L-au urmat pe Iisus. Cine este acest Iisus din Nazaret Care cheama ucenici si Care schimba vieti? Cine este Acesta Care schimba, cu programul sau planul Lui, orice program al zilei si al vietii oamenilor? Nu intelegeau toate acestea cei care fusesera chemati. Atunci se pune intrebarea cum de au raspuns atat de irezistibil la chemarea Sa? Exista un raspuns, si anume puterea dumnezeiasca a iubirii nesfarsite a lui Dumnezeu care Se afla in Hristos Domnul i-a facut sa raspunda imediat, fara conditii, fara intrebare, fara targuiala sau negociere, fara ezitare. Ii chema Cuvantul Vietii, Cel care le-a dat viata, Cel ce i-a dat viata omului, Cel ce a chemat din nefiinta la fiinta intreg universul, Cel ce ne cheama pe noi la viata vesnica. Iata de ce ei L-au urmat neconditionat. Mai tarziu, cand s-a vorbit despre Euharistie, iar Mantuitorul a spus ca cine nu mananca Trupul Sau si nu bea sangele Sau nu se poate mantui si nu va primi viata vesnica (Cf. Ioan 6, 53), unii din ucenicii cei multi ai Mantuitorului, nu cei doisprezece, au spus: ‘este greu de inteles cuvantul acesta’ (Ioan 6, 60) si au plecat, L-au parasit. Nu L-au mai urmat pe Iisus. Dar Iisus a intrebat pe cei doisprezece: ‘Voi nu plecati?’ Atunci Sfantul Apostol Petru a spus: ‘La cine ne vom duce Doamne? Tu ai cuvintele vietii vesnice’ (Ioan 6, 68). In acel moment s-a vazut ce simteau cei doisprezece ucenici cand El i-a chemat. Au simtit de fapt ca El are cuvintele vietii vesnice. Puterea vietii vesnice care este in Hristos, El fiind Izvorul vietii vesnice, aceasta explica raspunsul imediat, fara conditie si fara ezitare, a celor chemati. Mai tarziu, Mantuitorul Iisus Hristos a spus surorilor lui Lazar, prietenul Sau: ‘Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine va trai, chiar daca va muri’ (Ioan 11, 25). Va trai vesnic cu sufletul, chiar daca va muri cu trupul. Hristos fiind Cuvantul vietii Care are in El cuvintele vietii vesnice si Painea cea cereasca, coborata din ceruri ca hrana pentru oameni ca ei sa dobandeasca viata vesnica, si fiind tot El Invierea si viata, de aceea a fost urmat fara ezitare de catre ucenicii Sai chemati la apostolat, la o misiune sfanta. Predica Evangheliei Domnului era insotita de faptele milostivirii SaleEvanghelia ne mai spune ca Iisus, dupa ce a ales cativa ucenici, i-a luat cu El si a inceput a binevesti Evanghelia Imparatiei, nu a unei imparatii lumesti, pamantesti, trecatoare, ci Evanghelia Imparatiei Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Evanghelia Imparatiei iubirii si slavei vesnice a lui Dumnezeu, iar deodata cu predicarea Evangheliei vietii vesnice, a iubirii si slavei vesnice ale lui Dumnezeu, El vindeca orice boala si orice neputinta din popor. Predica Sa a inceput astfel: ‘Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor’ (Matei 4, 17), adica schimbati-va felul de a fi si de a gandi, de a trai si de a faptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, devenind Om printre oameni ca pe oameni sa-i apropie de Dumnezeu. Deci predica aceasta a lui Iisus, ca predica a pocaintei, a innoirii vietii, a schimbarii, a sfintirii vietii este insotita de fapte minunate, de vindecari, de izbaviri din stari grele. ‘El vindeca orice boala si orice neputinta din popor’ (Matei 4, 23). Prin aceasta Hristos a aratat cu fapta ceea ce spunea prin cuvantul Sau vorbit in predica, si anume: Imparatia Cerurilor este viata noua si Hristos Domnul vindeca orice boala si orice neputinta din popor ca sa arate ca Imparatia pe care o binevesteste El prin Evanghelie este Imparatia vietii, iubirii si fericirii care vin de la Dumnezeu. Iubirea Lui s-a aratat datatoare de viata, de sanatate. Iubirea Lui ridica pe oameni din pacat prin predica Evangheliei si prin pocainta, ii ridica din suferinta si din boala prin tamaduiri minunate pe care le savarseste in popor. Iata deci cum Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca la cuvantul bun, de speranta, de mantuire, sa adaugam fapta cea buna de ajutorare a semenilor nostri, de alinare a suferintei si singuratatii lor, de ridicare a lor din starea de umilinta in starea de demnitate, de schimbare a starii lor de intristare cu o stare de bucurie si de multumire adusa lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primesc.Aceasta Evanghelie a Imparatiei care este insotita de faptele tamaduirii sufletesti si trupesti a fost ascultata, traita si implinita mai ales de sfintii lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate locurile.Cea dintai rodire a prezentei Duhului Sfant in om este sfintirea omuluiIn calendarul ortodox se afla in fiecare zi unul sau mai multi sfinti, dar in realitate exista mai multi sfinti decat a inscris Biserica in calendar, pentru ca sunt multi sfinti necunoscuti inca noua, dar cunoscuti de Dumnezeu. Iar pentru a arata deodata si unitatea tuturor sfintilor, nu numai pomenirea lor in zile diferite din calendar, Biserica a instituit Duminica Tuturor Sfintilor, sau sarbatoarea comuniunii tuturor sfintilor. Cea mai frumoasa podoaba a Bisericii sunt sfintii ei, cele mai frumoase daruri ale Bisericii au rodit in sfintii ei. Aceasta frumusete a lucrarii harului Preasfintei Treimi in oameni se vede in primul rand in Duminica Tuturor Sfintilor din toate timpurile, din toate locurile, din toate categoriile, de toate varstele. Iar dupa modelul Duminicii Tuturor Sfintilor, facem azi pomenirea tuturor sfintilor romani.Crestinismul romanesc are radacini adanci in sufletul poporului nostruAstazi, in Duminica Sfintilor Romani, ne aducem aminte si de modul cum Evanghelia lui Hristos a fost propovaduita pe pamantul tarii noastre chiar de insusi Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat, despre care citim in Evanghelia de astazi ca Mantuitorul Iisus Hristos i-a chemat pe el si pe fratele sau, Petru, ca sa devina apostoli si ucenici ai Lui. Dupa predica Sfantului Apostol Andrei si a ucenicilor sai in sud-estul tarii noastre, in Dobrogea de astazi, s-a raspandit crestinismul, iar poporul roman s-a crestinat lent, dar profund. Noi nu am fost crestinati intr-un anumit an, la comanda cneazului, regelui, imparatului sau domnitorului. Noi, romanii, nu avem un an al crestinarii noastre, pentru ca la noi crestinarea nu s-a facut de sus in jos, ci de jos in sus, incepand cu oamenii simpli, cu soldatii crestini din legiunile romane venite in Dacia, cu negustorii, iar apoi cu monahi si cu cetatenii din orasele mai mari. Intrucat a fost lent, dar profund in raspandirea sa, crestinismul la romani a dovedit ca este un crestinism cu radacini adanci in sufletul poporului roman si a rezistat in timpul invaziilor popoarelor migratoare: gotii, hunii, gepiziii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, turcii si tatarii, astfel incat a ramas acelasi crestinism ortodox latin rasaritean al tarii noastre si dupa invaziile popoarelor migratoare. Prin sfintii nostri straromani si romani, cunoscuti si necunoscuti, Crucea lui Hristos a devenit lumina botezului si vietii poporului roman. De aceea, noi, romanii, suntem in acelasi timp un popor jertfelnic si un popor care crede puternic in inviere, in puterea invierii lui Hristos ca putere tamaduitoare si de viata datatoare. Credinta poporului roman crestinat prin predica apostolica si prin misionari rasariteni a rodit duhovniceste si in cultura noastra crestina, in civilizatia noastra, dar mai ales in multimea sfintilor martiri, a sfintilor cuviosi si cuvioase din manastiri, in multimea ierarhilor sfinti, a domnitorilor sfinti, aparatori ai credintei, dar si in multimea mamelor si tatilor cunoscuti si necunoscuti pe nume, care au postit si s-au rugat, care au marturisit credinta in vremuri grele, care au construit biserici si manastiri, crescand copiii lor in iubirea lui Hristos si in iubirea de Biserica si de neam.Pentru a cinsti in mod deosebit sfintii unei Biserici nationale s-a convenit in diferite Biserici Ortodoxe sa fie instituita o zi speciala de praznuire a sfintilor nationali.Biserica Ortodoxa Rusa, cu mult timp inaintea Bisericii Ortodoxe Romane, a instituit sarbatoarea tuturor sfintilor rusi.Sfintii Romani, mijlocitori in fata Preasfintei Treimi pentru poporul drept-credinciosSfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din 19-20 iunie 1992, dupa ce a mai trecut in randul sfintilor o multime de oameni duhovnicesti, de la calugari simpli si tarani pana la domnitorul Ştefan cel Mare, binecredinciosul voievod martir Constantin Brancoveanu, cuviosi si cuvioase, s-a considerat ca este potrivit ca sa avem si o Duminica a Sfintilor Romani, iar aceasta sa fie Duminica a doua dupa Rusalii, adica Duminica imediat urmatoare Duminicii Tuturor Sfintilor.Astazi, prin sfintii romani, noi avem mai multi mijlocitori in fata Preasfintei Treimi si rugatori pentru poporul roman, ca el sa-si pastreze credinta ortodoxa, sa transmita generatiilor tinere credinta dreapta, singura prin care primim mantuirea, si sa-si inalte demnitatea sa ca neam de voievozi, de cuviosi, de martiri, de crestini sfinti care cresc copiii in credinta, care transmit credinta, care zidesc biserici si altare sfinte, care ajuta pe batrani, pe bolnavi si pe cei saraci, prin opera filantropica.In fiecare luna din an, in calendarul Bisericii noastre se afla insa si cate unul sau mai multi sfinti romani. Nu exista nici o luna in calendarul Bisericii noastre in care sa nu fie pomenit si cate un sfant roman.Astazi insa sunt pomeniti toti sfintii romani impreuna, cei canonizati, adica trecuti in calendar, si cei care inca nu sunt trecuti, dar pe care Dumnezeu singur ii cunoaste ca sunt sfinti. De aceea trebuie sa multumim astazi lui Dumnezeu pentru darurile Duhului Sfant revarsate in toti sfintii Bisericii Ortodoxe Universale in general, dar in special revarsate in sfintii din poporul roman, daruri ale Duhului Sfant pe care insa ei le-au cultivat prin credinta si nevointa, prin rugaciune si fapte bune spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!
(Sursa: Ziarul Lumina, 6 iunie 2010)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților)

Sfinții, lucrarea Duhului Sfânt în lume

Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților)

Matei 10, 32-35, 37-38, 19, 27-30

‘Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cine nu își va lua crucea sa și nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine. Atunci, răspunzând, Petru a zis către Dânsul: iată noi am lăsat toate și am urmat Ție; oare ce vom avea noi? Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă spun vouă că voi, cei care M-ați urmat pe Mine, la nașterea din nou a lumii, când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau țarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi și viața veșnică va moșteni. Dar mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă vor fi întâi.’

PreFericitul DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica Tuturor Sfinților urmează în calendar imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, care completează sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că prin Pogorârea Duhului Sfânt se împlinește sau se finalizează iconomia Fiului, adică planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, realizat în Fiul Său, pentru că prin lucrarea Duhului Sfânt noi, oamenii, dobândim înfierea, adică primim harul care ne înfiază prin Botez în Fiul, spre a deveni fii duhovnicești, după har, ai lui Dumnezeu Tatăl, după cum Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, după natură.

Această duminică, prăznuită după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, se numește în calendarul nostru Duminica Tuturor Sfinților. În acest sens, Biserica Ortodoxă se deosebește de Bisericile occidentale care pomenesc pe toți sfinții și pe toți morții la începutul lunii noiembrie (1 și 2).

Numai prin lucrarea Sfântului Duh oamenii pot deveni sfinți

Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Tuturor Sfinților în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh pentru a arăta că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfințirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinților imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh nu înțelegem nici lucrarea Duhului Sfânt în lume și nici rostul Bisericii lui Hristos, și anumesfințirea oamenilor.

Deci, această Duminică a Tuturor Sfinților ne arată că Duhul Sfânt vine în lume pentru a constitui Biserica instituită de Hristos și pentru a lucra sfințirea oamenilor prin Tainele Bisericii. Duhul Sfânt face din oamenii credincioși sfinți. De aceea, se spune în prochimenul Apostolului de astăzi: ‘Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi’ (Psalmul 67, 36). Duhul Sfânt dăruiește omului ajutor de a dezvolta chipul lui Dumnezeu din el, spre asemănarea cu Dumnezeu. Prin harul Duhului Sfânt, omul se îndreaptă mereu spre Dumnezeu Tatăl și are conștiința harică de fiu sau fiică duhovnicească în Iisus Hristos Domnul. Așadar, Pogorârea Duhului Sfânt are ca scop ridicarea oamenilor, luminarea lor, sfințirea lor după chipul Fiului, pentru a-i prezenta lui Dumnezeu Tatăl ca flori și roade ale credinței, ca ființe euharistice, recunoscătoare sau mulțumitoare.

Frumusețea sfințeniei constă în comuniune și în dăruire de sine iubitoare

În al doilea rând, Duminica Tuturor Sfinților ne arată rostul Bisericii. Biserica este una, sfântă, sobornicească și apostolească. Unitatea Bisericii nu se desparte de sfințenia ei, deoarece și în Dumnezeu unitatea și sfințenia sunt nedespărțite.Însă Dumnezeu este Unul nu ca singurătate eternă, ci este Unul ca și comuniune indestructibilă de viață și iubire veșnică. Iar slava Sfintei Treimi este frumusețea iubirii Sale milostive, smerite și dătătoare de bucurie veșnică. Însă Dumnezeu împărtășește sfințenia Sa oamenilor pe măsura credinței și iubirii lor.

Iată de ce Ortodoxia a rânduit ca această Duminică a Tuturor Sfinților să fie duminica în care se arată rodul lucrării Duhului Sfânt în Biserică și prin Biserică.

Această duminică ne arată taina unității Bisericii în sfințenie. Sfințenia nu se trăiește niciodată în izolare, în egoism, în autosuficiență. Chiar părinții din pustie cei mai îndepărtați de orașe sau sate aveau conștiința comuniunii lor cu Sfânta Biserică. De aceea, chiar și aceia dintre ei care au ajuns la o sfințenie deosebită și au văzut lumina cea necreată încă din lumea aceasta, adică lumina Împărăției cerurilor, totuși, înainte de moarte, au cerut să se împărtășească, pentru a arăta că fac parte din Sfânta Biserică a lui Hristos. În înțelepciunea ei, Biserica a voit să arate că, deși în fiecare zi vedem unul sau mai mulți sfinți pomeniți în calendar, totuși, acești sfinți nu pot fi niciodată înțeleși în chip individualist, egoist, separat, fragmentar, izolat sau trunchiat, și, ca atare, a fixat această Duminică a Tuturor Sfinților, care este, de fapt, Duminica dedicată comuniunii sfinților; toți sfinții laolaltă înseamnă comuniunea sfinților, părtășia lor comună în preaslăvirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este minunat în frumusețea și unitatea sfinților diferiți, diferiți ca vârstă, diferiți ca epocă și loc în care au trăit, diferiți ca neam, diferiți ca gen, diferiți ca rang în societate, de la împărați până la simpli țărani și de la oameni vestiți până la simpli anonimi. Toate cetele de sfinți în unitatea și frumusețea comuniunii lor în jurul Preasfintei Treimi, având în fruntea lor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Această frumusețe a Duminicii Tuturor Sfinților este, de fapt, frumusețea unității Bisericii, unitatea și diversitatea darurilor Duhului Sfânt. El dăruiește o mulțime de daruri la Botezcredinciosului, iar înmulțirea darurilor diferite oferite de Duhul Sfânt înseamnă înmulțirea sfințeniei sau creșterea întru sfințenie.

Duminica Tuturor Sfinților are un caracter profetic și anticipează comuniunea din Împărăția lui Dumnezeu

Un alt motiv pentru care Biserica a fixat această sărbătoare numită Duminica Tuturor Sfinților este acela al sfinților cunoscuți și necunoscuți. Biserica are foarte mulți sfinți în calendarul ei, dar mai ales în sinaxarul ei, care este mai bogat decât calendarul. Totuși, mai există o mulțime de sfinți care nu sunt în mod oficial canonizați, iar aceștia sunt sfinții încă necunoscuți sau încă nerecunoscuți ca atare în mod oficial. În acest sens, vedem cazul proorocului Ilie, când zice către Dumnezeu: ‘Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia și sufletul meu’ (3 Regi, 19,10). Însă Dumnezeu îi spune: ‘Mi-am oprit dintre israeliți șapte mii de bărbați; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal și buzele tuturor acestora nu l-au sărutat’ (3 Regi, 19, 18). Deci, totdeauna există mai mulți sfinți decât a canonizat Biserica, dar Dumnezeu va arăta slava acestor sfinți când vrea El, în lumea aceasta sau la a doua Sa venire, despre care a vorbit Evanghelia de astăzi, când spune că aceștia se vor arăta la nașterea din nou a lumii. Atunci se vor arăta toți sfinții, cunoscuți de noi și necunoscuți de noi. De aceea, Duminica Tuturor Sfinților are și un caracter profetic, de anticipare sau prevestire a comuniunii din Împărăția lui Dumnezeu, de pregustare a frumuseții și bucuriei comuniunii tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți.

Însutitul din Evanghelie înseamnă bucuria și pacea comuniunii cu Hristos

În Evanghelia Duminicii Tuturor Sfinților, Mântuitorul Iisus Hristos spune că‘oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine pentru numele Meu, însutit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică’ (Matei 19, 29). La ce se referă acest însutit mai mult decât ceea ce au lăsat oamenii pentru Hristos? Se referă la bucuria și pacea vieții veșnice primite în arvună încă din lumea aceasta, ca iertare a păcatelor, ca binecuvântare și sfințire a vieții la care se adaugă apoi în plinătate viața veșnică. Viața veșnică aici înseamnă viața trăită în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și cu sfinții lui Dumnezeu, înseamnă viața în Împărăția iubirii sfinte și nesfârșite a Preasfintei Treimi.

Cea mai mare bogăție o purtăm în suflete, nu în hambare, bănci sau buzunare

O mulțime de oameni în istoria Bisericii au lăsat averi și familie și s-au retras în pustie. Au trăit hrănindu-se cu rădăcini sau poame, răbdând frigul sau arșița soarelui. Și, totuși, erau bucuroși, erau fericiți. Iar lumea din orașe venea să-i caute în pustie sau în crăpăturile și peșterile munților. O mulțime de sihaștri, care au fugit de lume, au atras însă mulți oameni după ei. De ce? Pentru că au dobândit pacea și bucuria Duhului Sfânt sau prezența lui Hristos în ei prin Duhul Sfânt. Acesta este înțelesul adânc al cuvântului însutit. Cine urmează pe Hristos, cine crede în El și Îl iubește prin rugăciune și fapte bune, se îmbogățește însutit în Dumnezeu; acesta a renunțat la ceva trecător și a primit pe Cineva netrecător, a dobândit prezența netrecătoare a lui Hristos Cel veșnic în viața lui. De aceea, martirii și cuvioșii, precum și toți credincioșii mireni smeriți, rugători și mărturisitori ai credinței simt bucuria prezenței lui Hristos în viața lor. Această prezență este cea mai mare bogăție, bogăția pe care o purtăm în suflete, adică lumina credinței, iubirea față de Dumnezeu și față de semeni, lumina faptelor bune. Acestea rămân în sufletul nostru și le luăm cu noi ca pe niște comori nepieritoare în Împărăția lui Dumnezeu. Însutitul acesta, care se dăruiește de Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El, este harul lui Dumnezeu în oameni și darurile multe ca rodiri ale Duhului Sfânt în viața lor. Mântuitorul mai spune că, pe lângă darurile însutite, ucenicii vor primi și viața veșnică, adică fără de moarte, și învierea, nemurirea și bucuria veșnică din Împărăția lui Dumnezeu.

Multe daruri ne dăruiește Dumnezeu când credem în El și împlinim voia Lui în viața noastră. Întrucât Dumnezeu ne iubește, să răspundem iubirii Lui prin rugăciune și prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire și bucurie veșnică. Amin!

(Sursa: Ziarul ” Lumina de Duminică”).

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos

Duminica a opta după Paști (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12

‘În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din Betleem, cetatea lui David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar le-au zis aceia: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Și s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăși le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții.’

PreFericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Atât Apostolul, cât și Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în forma unor limbi ca de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie.

Duhul Sfânt nu anulează identitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește

Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adunați laolaltă în Ierusalim (Fapte 2, 2). În limba ebraică același cuvânt ruah înseamnă duh și vânt. Duhul Sfânt vine din cer ca un vuiet mare de vânt și apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în limbi ca de foc. Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos când ei se aflau adunați laolaltă, întrucât El sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adică sfințește persoane adunate în comunitate și pentru comuniune. El sfințește persoane distincte și le pune în comuniune și conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică de viață sfântă cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi și cu persoanele umane care mărturisesc aceeași credință, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârșește și botezul în apă și în Duh al primilor creștini (cf. Fapte 2, 38-41). Cine se botează în apă și în Duh, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, începe o relație și o viață nouă, de comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos.

Duhul Sfânt Se coboară în formă de limbi ca de foc și pentru a arăta că ‘focul’ harului este curățitor de păcate, după cum focul fizic este curățitor de rugină. Când metalele sunt ținute mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăță, iar ele devin incandescente sau luminoase, și nu mai sunt rigide, ci devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaștem noi, curățește duhovnicește pe om de rugina sau zgura păcatului, adică de toată necurăția sufletului și a trupului. În același timp, Sfântul Duh transformă sufletul omului întunecat și opac din cauza păcatului, în suflet bun și luminat. De aceea, Botezul în apă și în Duh Sfânt mai este numit șiSfânta luminare. Totodată, Duhul Sfânt, ca și focul, nu doar curățește sufletul de necurăție, ci și încălzește viața spirituală a sufletului răcit din cauza patimilor egoiste, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinței și în dorința de o viață nouă. Sfinții Părinți ai Bisericii spun că primele semne clare ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia și pocăința, iar lacrimile pocăinței arată că Duhul Sfânt curățește pe om de păcat și în același timp face roditoare credința în el asemenea apei care udă un pământ uscat și-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile fierbinți ale pocăinței se vede legătura duhovnicească dintreEvanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind‘apa cea vie’, și scrierile Sfântului Evanghelist Luca (Faptele Apostolilor), care prezintă pe Duhul Sfânt ca ‘foc’ curățitor, încălzitor și luminător. În lacrimile pocăinței, ‘focul’ regretului sau al căinței, pentru păcatele săvârșite și pentru că am supărat pe Dumnezeu, se transformă în ‘apa cea vie’, adică în lucrarea harului care spală păcatele omului prin pocăință, și devine izvor de sfințenie și de fapte bune.

Duhul Sfânt confirmă și cultivă viața adevărată a creștinului sau comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii

Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată în formă de om, ci El se arată fie ca foc luminător, încălzitor și curățitor, fie ca apă vie care dă viață. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel și nu ia chip de om după cum a luat Fiul lui Dumnezeu? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. El nu concurează pe Fiul și nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă și-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, să devină Viața vieții lor, mai ales prin împărtășirea lor cu Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii (cf. Ioan 6, 54-57). Întrucât Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 2, 10), lucrarea Sa nu este una care se impune din exterior, ci una care se propune din interior, una de intimitate, de modelare a sufletului omului. El nu Se arată în fața omului, ci locuiește tainic sau mistic în sufletul omului, îl inspiră, fără să-l constrângă, pentru ca omul, în mod liber, să gândească și să trăiască asemenea lui Hristos. Deci Duhul Sfânt lucrează tainic sau discret în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl și de a împlini sau nu voia Fiului lui Dumnezeu, a lui Hristos, descoperită sau arătată în Sfânta Sa Evanghelie.Așadar, Duhul Sfânt este Duhul libertății, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, când zice: ‘unde este Duhul Domnului, acolo este libertate’ (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în mod vizibil în fața omului, ca să nu facă presiune asupra acestuia, ci El vine tainic în sufletul omului și-l inspiră să rostească un cuvânt folositor, să împlinească o lucrare bună, și mai ales să cultive prin rugăciune o permanentă legătură de iubire duhovnicească cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni. Duhul Sfânt este în același timp Duhul libertății și Duhul comuniunii sau al unității. El respectă libertatea noastră atât de mult, încât noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: ‘nu stingeți Duhul’ (I Tesaloniceni 5, 19). Concret, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredință, nepăsare și nelucrare. Duhul Sfânt este Duhul comuniunii, deoarece adună laolaltă pe cei înstrăinați sau diferiți unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune diversitatea darurilor din umanitate și din natură (creație). El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cunoască, să le cultive și apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoștință adusă lui Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar dorește să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos Dumnezeu-Omul. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinții Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică dupăPogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinților pe care Duhul Sfânt i-a ajutat ca să devină părtași ai sfințeniei și bunătății lui Hristos Cel Unul Sfânt, Dumnezeu-Omul.

‘Arhitectul Bisericii’ și ‘Plugarul firii omenești’

Prin harul Sfântului Botez, care a fost săvârșit îndată după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli (cf. Fapte 2, 38-41), Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane și popoare diferite. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt ‘Arhitectul Bisericii’, întrucât El zidește din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălășluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s-a binevestit în limba lor maternă ‘focul’ iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ca înnoitor și sfințitor al vieții creștinului, Duhul Sfânt a fost numit și ‘Plugarul firii omenești’ (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului și potolește seceta sufletului arid, prin apa Botezului și prin lacrimile pocăinței, pentru a cultiva apoi virtuțile sfinte ale vieții creștine. De aceea, cântăm adesea în Biserică: prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și întru curăție se înalță(Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuți, luminează pe cei întunecați de păcate și eliberează pe cei robiți de patimi. Deci Duhul Sfânt înnoiește și sfințește viața omului. Roadele lucrării Sale în viața oamenilor sunt aceste virtuți:‘dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția’ (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt luminează mintea omului ca să înțeleagă Sfintele Scripturi și încălzește inima lui ca să se roage mai fierbinte. Când nu știm sau nu putem să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite (cf. Romani 8, 26), și strigă Avva, Părinte (Galateni 4,6) ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât noi, creștinii, suntem botezați în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem fiii Lui, înfiați prin harul Sfântului Duh ca urmare a credinței noastre în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El, prin Botez și prin Pocăință, ne înviază în lumea aceasta din moartea păcatului, iar la învierea cea de obște ne ridică din stricăciune (cf. Iezechiel 37, 5-6). Duhul Sfânt dăruiește viață la toată făptura. El dăruiește viață vegetală și viață animală:‘Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce’ (Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creați după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și botezați în numele Sfintei Treimi, Duhul Sfânt le dăruiește nu numai existența biologică sau viața pământească trecătoare, ci și viața spirituală sau viața cerească netrecătoare, în bucuria și slava Preasfintei Treimi.

Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Mântuitorul Iisus Hristos

Când coboară la Cincizecime peste Sfinții Ucenici și Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin Botezul oamenilor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos, dacă Hristos este Capul și temelia Bisericii? Deoarece în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, firea divină s-a unit cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt (cf. Luca 1, 35), tot prin lucrarea Duhului Sfânt viața divino-umană a lui Hristos, Capul-Bisericii, se împărtășește sau se extinde acum în toți oamenii care cred în Hristos și astfel se constituie Biserica lui Hristos. Prin urmare, taina Bisericii aceasta este: viața lui Hristos Cel Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri, adică în slava Preasfintei Treimi, se dăruiește acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să poată participa la viața și bucuria veșnică din Împărăția lui Dumnezeu. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: ‘Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre’. Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem ‘Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi’, după care rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime. Iar după ce am rostit rugăciuneaPreasfântă Treime, spunem și rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl înfiați de Duhul Sfânt prin harul Botezului care ne unește cu Hristos, Dumnezeu-Fiul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălțarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl, când a înălțat pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi firea Sa umană înnoită și sfințită prin Răstignire, Moarte și Înviere, ca să ne dăruiască nouă oamenilor viața Sa cerească și preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul și Sfințitorul vine în lume ca să constituie Biserica lui Hristos, întemeiată de El prin Întruparea și lucrarea Sa mântuitoare și să sfințească pe cei care cred în Hristos și-L iubesc pe El, ca să-i facă părtași ai vieții Lui preaslăvite în iubirea Preasfintei Treimi.

Să mulțumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa milostivă arătată oamenilor prin Domnul nostru Iisus Hristos și împărtășită nouă prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică! În încheiere, mai observăm că în această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, întrucât ele ne amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimiși de El să bine-vestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la neamuri sau popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim.Prezența acestor multe frunze la sărbătoarea Rusaliilor ne îndeamnă să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să păzească Biserica Sa cea una sfântă alcătuită din persoane și popoare diferite și să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură sau creație, spre slava Preasfintei Treimi și spre dobândirea vieții veșnice. Amin!

(Sursa: Agentia de Stiri Basilica, 12.06.2011)