Parohia Sf. Treime Tei – Zi de hram – Sărbătorirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Sfânta Treime – Tei din București, cu prilejul serbării celui de-al doilea hram, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, prăznuit în data de 01 septembrie 2015.

Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele Alexandru Moțoc, parohul Bisericii Sfânta Treime – Tei, precum și preoții Paul Oprea-Călin și Radu-Constantin Popescu, slujitori la această parohie.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a evidențiat aspecte din viața Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul:

„La începutul secolului al VI-lea, un teolog de origine străromână din Dobrogea, Cuviosul Dionisie, a fost însărcinat de papa Ghelasie al Romei să rânduiască și să catalogheze documentele papale. Acesta s-a văzut nevoit să folosească datarea Imperiului roman, în timpul lui anii fiind numerotați de la începutul domniei împăratului Dioclețian (284 d. Hr.). Cuviosul Dionisie a spus: «Cum să număr eu anii făcând amintirea unui om care a persecutat Biserica, și care s-a arătat a fi atât de crud ? Nu este mai bine să numărăm anii vieții noastre plecând de Cel care ne-a propovăduit Evanghelia?». Atunci călugărul dobrogean a calculat anul în care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, pe care l-a numit anul 1 al erei creștine, și astfel a pus bazele calendarului creștin și al erei creștine. În 2008, când a fost trecut în rândul sfinților, Sfântul Sinod a stabilit ca pomenirea lui să se facă în prima zi a anului bisericesc”, a spus Preasfinția Sa.

Biserica Sfânta Treime – Tei din București a fost ridicată între anii 1898-1899. În perioada 2006-2009, la această parohie au fost edificate: casa parohială, clopotnița, așezământul pentru pregătire școlară, de tip after school, grupuri sanitare, un aghiasmatar s-a refăcut acoperișul sfântului locaș. Noile edificii au fost sfințite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 30 august 2009. Cu acest prilej, Biserica a primit și al doilea hram, Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul.

(Sursa: Agentia de stiri Basilica)