Duminica a 8-a după Rusalii – Înmulţirea pâinilor – IISUS HRISTOS PANTOCRATOR – PÂINEA LUI DUMNEZEU CEA DE TOATE ZILELE – Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU

C U V Â N T

 la Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor);

Ap. I Corinteni I, 10-17; Ev. Matei XIV, 14-22;

Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma; Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

 IISUS HRISTOS PANTOCRATOR,

PÂINEA LUI DUMNEZEU CEA DE TOATE ZILELE”

Motto:  “Daţile voi mănânce” (Matei, 14, 16)

Pornind de la premiza că orice om este liber să vorbească orice celor ce vor să-l asculte, întâlnim ca şi alte dăţi în istorie, o atitudine de critică la adresa învăţăturii Domnului Iisus Hristos şi o desconsiderare a Bisericii determinate de acuzaţia că ar fi piedici în calea progresului. Aceşti detractori ai zilelor noastre par să afirmă ceea ce au făcut-o şi alţii cu mult mai înaintea lor, aşa cum a fost cazul tânărului evocat, chiar dacă poate că nu s-ar fi cuvenit de la un amvon al bisericii, într-o predică a părintelui Ştefan Slevoacă: „Credincioşii creştini umblă cu capul în nori! Visând la o fericire dincolo de lumea aceasta, ei se ostenesc prea puţin ca să şi-o asigure aici pe pământ… Nu mai e necesară o religie care promite „plăcinte” în cer. Vrem plăcintele aici, cât trăim pe pământ”. Din perspectiva pericopei evanghelice din duminica înmulţirii pâinilor, toate aceste acuzaţii ne fac să ne punem următoarele întrebări: „Aşa să fie? Să se fi învechit cuvântul lui Dumnezeu? Hristos să nu ajute cu nimic la propăşirea şi fericirea ucenicilor Săi? Credinţa să fie nefolositoare şi bună doar de aruncat, ca o haină uzată? O, nu, de o mie de ori, nu! Tocmai contrariul e adevărat!”[1].

RAŢIUNEA EUHARISTICĂ CONTRASTEAZĂ RADICAL CU CEA A OMULUI SECULARIZAT. O aplicare în practică a cuvântului Sfântului Irineu de Lugdunum care spune că „învăţătura (Sfintei Scripturi – n.n.) să fie conformă cu Euharistia[2]. Ce înseamnă practice acest lucru? Înţelegerea faptului că „raţiunea umană credinciosă şi rugătoare este o raţiune deschisă, … o raţiune euharistică sau recunoscătoare faţă de Raţiunea divină care a creat lumea… o raţiune rugătoare care consideră fiecare fiinţă umană ca fiind o icoană sau un chip al lui Hristos”[3], care contrastează radical cu raţiunea individuală autosuficientă a omului secularizat promovat de iluminism începând cu secolul al XVIII-lea. Astfel, deducem că diferenţa esenţială între bizantinism şi secularism determinată de faptul că în cultura bizantină religia era înţeleasă drept o parte a vieţii.

Ioannis Zizioulas – pledând pentru „identificarea dumnezeieştii Euharistii cu Biserica lui Dumnezeu[4] – remarcă în acest sens faptul că „prin cultul său şi, mai ales, prin Euharistie, Biserica primară a trăit sub influenţa unei teocraţii absolute. Întregul său cult este săvârşit pe pământ, dar ia un chip al cultului ceresc, unde stăpâneşte tronul lui Dumnezeu. În consecinţă, toată autoritatea din Biserică este concentrată în persoana lui Iisus Hristos. (…) De aceea, şi unitatea în unul Domn este concentrată în cult şi, în special, în Euharistie. Ca Unul Domn, Hristos este şi singurul conducător, din nou recunoscut astfel mai ales în Euharistie. Tocmai datorită acestei poziţii pe care o deţine în cultul euharistic, Hristos concentrează în Sine toate formele de slujire ce există în Biserică. El este, prin excelenţă, slujitor, preot, apostol, diacon, episcop şi învăţător, cel dintâi întru toate[5].

Grija Sfinţilor Părinţi, sintetizată de Sfântul Ignatie (Teoforul – n.n.) era aceea a existenţei unei singure euharistii, adică a unui singur altar, adică a menţinerii conştiinţei unităţii bisericeşti în Hristos Mântuitorul: ”Aveţi grijă deci să fie o singură Euharistie. Pentru că este un singur Trup al Domnului nostru Iisus Hristos şi un singur potir pentru unirea cu Sângele Său; un singur altar, după cum este un singur episcop, împreună cu presbiteriul şi diaconii[6].

IISUS HRISTOS PANTOCRATOR, „PÂINEA LUI DUMNEZEU CEA DE TOATE ZILELE”. Diac. Prof. Dr. Ioan Caraza îl descrie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos drept „pâinea lui Dumnezeu” Care se coboară din Cer şi care dă viaţă lumii (Ioan 6, 33), sau altfel spus, „Dumnezeu euharistic care binecuvintează cu dreapta Sa trupul Jertfei şi ţinând cu mâna stângă Cartea vieţii în dreptul inimii Sale deschisă prin Jertfa Trupului Său (Apoc. 5, 9)”[7].

Prin jertfa euharistică răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Hristos oamenii „se fac părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Petru, 1, 4), dar şi „cuprinsului viitor al istoriei”[8].  În acest sens, pr. prof. Dumitru Popescu afirmă: „Pe bolta centrală a fiecărui locaş de cult ortodox, fie că este de dimensiuni mai mari sau mai mici, străjuieşte icoana Pantocratorului, ca simbol al prezenţei Sale şi unităţii pe care Biserica şi lumea le are în Hristos, Logos Creator şi Mântuitor. Dacă Biserica răsăriteană păstrează legătura interioară dintre aspectul ei văzut şi nevăzut, iar urmaşii Apostolilor sunt împreună slujitori cu Hristos în Biserică, aceasta se datorează faptului că Hristos este prezent în viaţa Bisericii Sale până la sfârşitul veacurilor.

Datorită constituţiei Sale teandrice, Hristos rămâne unit, după firea dumnezeiască, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar după firea omenească rămâne unit cu oamenii”[9]. Cu alte cuvinte, în icoana Iisus Hristos Pantocrator observăm atributul de Răscumpărător al lui Emanuel Care, în calitate de rămăşiţă (Romani XI, 5), aspect la care face trimitere Sfântul Vasile cel Mare[10], recapitulează în Sine întreaga fire umană căzută în păcat pentru a o putea restaura din interior spre exterior: „Dimpotrivă, în ideea de Atotţiitor e implicată mai mult grija iubitoare a lui Dumnezeu de a readuna (recapitula) în Sine, de a strânge în intimitatea Sa pe cele ce prin reaua folosire a libertăţii au slăbit legătura cu El şi între ele, căzând prin aceasta în nefericire”[11].

CONCLUZIE. Vremurile au luat-o razna din cauza lăcomiei societăţii de consum. Din păcate, societatea contemporană „de consum” este dominată de oameni care cred că pot cumpăra totul cu bani, inclusiv mântuirea. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt considerate nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie de publicitate. Aşa se face că orice mâncăm, odată cu alimentul înghiţim o întreagă ideologie care, chipurile, ar avea scop de reclamă, reamintind însă de şarpele biblic care i-a convins pe Adam şi Eva să guste din pomul cunoştinţei binelui şi răului, câzând în păcatul strămoşesc.

Dacă lumea modernă nu urmărea doar satisfacerea trupurilor, constrângerile financiare şi, implicit, traiul pe datorie puteau fi evitate. Aşa se face că, integrându-se din lăcomie unei logici care a ignorat sfatul Mântuitorului potrivit căruia “nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4), omul contemporan se vede nevoit să-şi salveze sufletul din mrejele propriei sale lăcomii. Dar nu va avea sorţi de izbândă atâta timp cât, societatea contemporană „de consum” este dominată de oameni care cred că pot cumpăra totul cu bani, inclusiv mântuirea.

Condiţia depăşirii acestui stadiu de gândire rudimentară este reprezentată de necesitatea ca în mod onest omul contemporan să se reorienteze axiolgic spre Dumnezeu, astfel încât să integreze toate valorile într-o viziune unitară care să fie subordonată valorii religioase, concepţie originală regăsită la filozoful român Tudor Vianu în lucrarea Filosofia culturii şi teoria valorilor (Editura Nemira, 1998, p. 117).

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Bserica Sf. Pantelimon

[1] Pr. dr. Ştefan SLEVOACĂ, Raze din lumina lui Hristos (Predici), Editura Episcopiei Buzăului, 1996, p.123.

[2] Adrian Lemeni, Adrian Lemeni, Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 166.

[3] Mitropolitul Daniel Ciobotea, Philosophie des lumiers et lumiere de la Philocalie, în Iluminism şi isihasm – Documentele Simpozionului Internaţional Iluminism şi isihasm de la Durău (5-7 septembrie 2001), Colecţia Colloquia trinitas, Trinitas, Iaşi, 2006,p. 53;

[4] Ioannis Zizioulas, Euharistie, Episcop, Biserica, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 185.

[5] Ibidem p. 69.

[6] Ibidem, p. 87.

[7] Diac. Prof. Dr. Ioan Caraza, Importanţa preacinstirii Maicii Domnului pentru mărturisirea lui Dumnezeu, În Hristos, la Sfântul Chiril al Alexandriei, Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2013, p. 99.

[8] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului,în Opere complete, vol. 4, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 490.

[9] pr. Prof. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005,p. 251.

[10] Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Editura Basilica, Bucureşti, 2009, p. 43: „Şi de nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaor sămânţă, am fi fost ca Sodoma şi ne-am fi asemănat Gomorei (Is. 1, 9). Şi totuşi, chiar şi după păcatul împotriva lui Hristos, o rămăşiţă aleasă prin har, a fost mântuită (Romani XI, 5), dar ceilalţi s-au împietrit şi au fost daţi pierzării…”.

[11] Diac. Prof. Dr. Ioan Caraza, Idem, p. 100