Parohia Popa Nan – „Mă simt ca acasă aici“, 30 ianuarie 2015

Deschisă în toate zilele săptămânii, căutată de credincioşi şi asaltată de copii mici pentru curtea sa din care şi-au făcut loc de joacă preferat, Biserica Popa Nan îşi păstrează, totuşi, liniştea. Şi buna rânduială, de care se îngrijesc preotul paroh Alexandru Dumitrescu şi părintele Victor Frangulea.

 Ajuns în strada Popa Nan, din sectorul 2, scăpat din hăţişul de troleibuze şi de maşini, înghesuite pe străzi înguste spre care privesc curioase ochiurile de geam ale caselor – mai numeroase decât blocurile în această zonă, cu greu îţi poţi imagina că odată, în anul 1719, pe vremea când tânărul Popa Nan căuta loc bun de înfiinţat o parohie nouă, aici creşteau livezi de duzi, de cireşi, de vişini şi de caişi. Şi totuşi au existat, căci din rodul lor şi din economiile preotului s-a pus temelia unei biserici mici, cu o turlă, învelită cu şindrilă şi îngrădită cu gard de ulucă. Continue reading Parohia Popa Nan – „Mă simt ca acasă aici“, 30 ianuarie 2015

Donează sânge! Salvează o viață! – Centrul de îngrijiri paliative “Sf. Nectarie”

La Centrul de îngrijiri paliative ”Sfântul Nectarie” din București a fost organizată astăzi, 29 ianuarie 2015, o acțiune de donare de sânge. Aceasta a făcut parte din programul ”Tinerii – solidari în fața suferinței” derulat de Arhiepiscopia Bucureștilor și a fost organizată de Liga Tineretului Creştin Ortodox – Filiala Sector 2 Bucureşti, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti.

„Acţiunea aceasta se desfăşoară la nivelul tinerilor deocamdată. Este vorba de Liga Tineretului Creştin Ortodox care abia s-a constituit la nivelul protopopiatului Sectorului 2 al Capitalei şi a cărei primă acţiune a avut rezonanţă. O sută de tineri din cei aproximativ 200 care s-au înscris în ligă s-au angajat să doneze sânge. Vrem ca această campanie să aibă continuitate”, a declarat pentru TRINITAS TV Părintele Ioan Popescu, Protopop al Protoieriei Sector 2 Capitală. Continue reading Donează sânge! Salvează o viață! – Centrul de îngrijiri paliative “Sf. Nectarie”

LTCOR- Filiala Sector 2 Bucureşti „Donează sânge! Salvează o viaţă!”

Miercuri, 28 ianuarie 2015, de la ora 17.00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc (strada Iancu Căpitanu, numărul 24, Sector 2, Bucureşti), Liga Tineretului Creştin Ortodox (LTCOR) – Filiala Sector 2 Bucureşti organizează conferinţa „Donează sânge! Salvează o viaţă!”. Conferinţa va fi susţinută de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi face parte din programul Arhiepiscopiei Bucureştilor Tinerii în Areopag Dialoguri religios – culturale.

Joi, 29 ianuarie 2015, între orele 8.00-13.00,  la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din incinta bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc, Liga Tineretului Creştin Ortodox – Filiala Sector 2 Bucureşti va organiza o acţiune de donare de sânge de către preoţi şi credincioşi din Sectorul 2 al Bucureştilor. Continue reading LTCOR- Filiala Sector 2 Bucureşti „Donează sânge! Salvează o viaţă!”

Parohia Olari – Oameni cu suflet, 27 ianuarie 2015

Dincolo de uşile acestui sfânt locaş, reprezentativ pentru stilul arhitectural românesc al secolului al XVIII-lea, indiferent de momentul zilei, domneşte o atmosferă de rugăciune – întreţinută de credincioşii parohiei, îngenuncheaţi cel mai adesea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – şi o veselie sinceră dată de prezenţa în număr mare a copiilor de toate vârstele. Pentru mulţi dintre micuţii lipsiţi de părinţi, dar şi pentru vârstnicii rămaşi singuri, Biserica Olari este acasă.

În urmă cu şapte ani, când au fost numiţi preoţi slujitori pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ – Olari, parohul Mihai Iordache şi părintele Antoniu Ciocoiu şi-au propus să facă ceva util privind implicarea în societate, pe lângă misiunea pastorală. Astfel, în anul 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apărut iniţiativa construirii Centrului social-educaţional „Adorno“, care a fost finalizat în patru ani de zile, dar a cărui activitate a început cu mult înaintea acestui termen, chiar în biserica aflată, la rândul ei, în şantier pentru lucrări de restaurare, conservare, consolidare. 

Continue reading Parohia Olari – Oameni cu suflet, 27 ianuarie 2015

LTCOR- Pregătirea tinerilor pentru viaţa de familie, 24 ianuarie 2015

Liga Tineretului Creştin Ortodox (LTCOR), filiala Sector 2 Bucureşti, a organizat sâmbătă, 24 ianuarie, la Biserica Icoanei, conferinţa cu tema „Pregătirea tinerilor pentru viaţa de familie“. Aceasta a fost susţinută de pr. prof. dr. Constantin Coman, informează Biroul de presă al LTCOR, filiala Sector 2 Bucureşti. La acest eveniment, care s-a desfăşurat în cadrul programului catehetic „Tineri în Areopag“, au participat peste 200 de tineri, pr. Ioan Popescu, protopopul Protoieriei Sector 2 Capitală, şi diac. Ciprian Tudor, preşedinte LTCOR, filiala Sector 2 Bucureşti. Evenimentul s-a încheiat cu invitaţia părintelui protopop Ioan Popescu către tineri de a fi prezenţi şi a susţine joi, 29 ianuarie, între orele 8:00 şi 13:00, acţiunea umanitară din cadrul campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge! Salvează o viaţă!“. Acţiunea, organizată de Liga Tineretului Creştin Ortodox (LTCOR), filiala Sector 2 Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia „Bucuria Ajutorului“ şi cu sprijinul reprezentanţilor Centrului de Transfuzii Sanguine al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura în sala de conferinţe a Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din incinta Bisericii „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc. Această acţiune umanitară va fi precedată miercuri, 28 ianuarie, de la ora 17:00, la Biserica „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc, de conferinţa pregătitoare cu tema „Donează sânge! Salvează o viaţă!“, susţinută de arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Diac. Şt. Sfarghie

(sursa: Ziarul Lumina, 26 ianuarie 2015)

25 Ianuarie Cel între Sfinți Părintele nostru Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

25 Ianuarie – Cel între Sfinți Părintele nostru Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

150px-Gregor-ChoraSfântul Grigorie a fost teolog, scriitor și orator. Născut în anul 329 la Arianza, lângă Nazianz, în Cappadocia, a studiat la Cezareea, Alexandria și Atena. La Atena l-a întâlnit pe Vasile, viitorul Vasile cel Mare, legându-se între ei o adâncă prietenie .

În 357 Grigorie s-a întors în Cappadocia unde s-a botezat, ducând apoi o viață de sfântă nevoință împreună cu prietenul său. Mai târziu a fost hirotonit preot în Nazians. După o vreme, prietenul său Vasile l-a sfințit episcop în scaunul sufragant al Cezareei.

A fost ales Patriarh al Constantinopolului in 379, folosindu-și tot talentul pentru scris și propăvăduire.Împăratul Teodosie i-a devenit sprijinitor și prieten. Grigorie a prezidat  al Doilea Sinod Ecumenic ținut la Constantinopol în 381.  Murit în anul 389.

Continue reading 25 Ianuarie Cel între Sfinți Părintele nostru Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Dumnezeu nu spune niciodată mulțumesc (Duminica a XXIX după Rusalii; Luca 17, 12-19)

Dumnezeu nu spune niciodată mulțumesc

(Duminica a XXIX după Rusalii; Luca 17, 12-19)

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau departe, și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi! Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Și acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus i-a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.

Teologia satului stă cuprinsă în acestă propoziție: Dumnezeu (Iisus Hristos) intrând într-un sat a fost întâmpinat….

Da, înainte vreme, Dumnezeu intra mai des în satele noastre, în orașele noastre, în casele țărănești, în casele orășenilor. Și era așteptat, cu mâna streașină la ochi. Azi, pe ulițele satelor, câte mai sunt, nimeni nu-L mai așteaptă pe Dumnezeu. Uneori, câte-o pâlpâire de om, cu mâna întinsă, așteaptă poștașul să aducă amărâta de pensie, dacă este. Înainte vreme nu era nici acesta, dar erau altele… bune, sfinte și frumoase. Continue reading Dumnezeu nu spune niciodată mulțumesc (Duminica a XXIX după Rusalii; Luca 17, 12-19)

17 Ianuarie Cuviosul Părintele nostru Antonie cel Mare

17 Ianuarie – Cuviosul Părintele nostru Antonie cel Mare

 

Sf. Antonie Cel Mare
Sf. Antonie Cel Mare

Antonie s-a născut din părinți nobili și bogați din Alexandria Egiptului, în anul 251. El și-a împărțit averea săracilor și s-a retras în pustie, dedicându-se rugăciunii, cugetării și lucrului de mână. Era un model pentru nenumărați ucenici din Egipt, Libia, Palestina și Siria.

Împăratul Constantin cel Mare a aflat de viața sa sfântă și i-a scris câteva scrisori. A murit la vârsta de 105 ani, la 17 ianuarie 356. Continue reading 17 Ianuarie Cuviosul Părintele nostru Antonie cel Mare

Sfântul Teofan Zăvoratul – Predica în duminica de după Botezul Domnului

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Predica în duminica de după Botezul Domnului

Sf. Teofan Zăvorâtul
Sf. Teofan Zăvorâtul

Societatea creştină are duhul său propriu, principiile sale proprii şi propriile sale reguli şi trebuie să ne împotrivim pătrunderii şi întăririi obiceiurilor păgâne, care îi sunt străine şi pentru că acestea sunt înjositoare pentru creştini şi jignitoare pentru Domnul.

Data trecută v-am vorbit despre cât de rău au întâmpinat unii la noi Anul Nou.

După aceea aud că multora nu li s-a părut ca aşa ar sta lucrurile, iar unii comentează: “Ce să mai vorbeşti împotriva a ceea ce este în obicei? Nu mai faci nimic, oricât ai mustra sau felicita”.

Despre primul fapt, adică faptul că unora nu li s-a părut, fiecare face cum vrea, însă adevărul trebuie spus şi ceea ce este nedrept trebuie îndreptat. 

Botezul Domnului
Botezul Domnului

Iar cel de-al doilea îl propun judecăţii voastre: oare este adevărat că dacă a pătruns un obicei rău nu avem temeiuri pentru a ne înarma impotriva lui? Că nu mai putem face nimic? Că nu putem birui, de vreme ce duhul societăţii este acesta sau cerinţa societăţii este aceasta?

Mi s-a parut că aceasta este o idee foarte ciudată. Reiese că dacă a patruns un obicei rău, nu trebuie să ne mai atingem de el: n-are decât să se întarească şi să atragă un număr tot mai mare de creştini, până ce va pune stăpânire pe toţi. Va pătrunde un alt obicei rău, nici de acela să nu ne atingem; vine un al treilea, nici de el să nu ne atingem. Ce înseamnă asta?! Societatea creştină este, oare, un fel de groapă pe care o putem umple cu orice?! Şi în felul acesta ne năpădesc toate aiurelile, aşa încât în cele din urmă nici nu mai poţi să îţi dai seama dacă societatea este creştină sau te miri ce…

Continue reading Sfântul Teofan Zăvoratul – Predica în duminica de după Botezul Domnului

Sfântul Ioan Botezătorul

7 Ianuarie – Soborul Slăvitului Prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

Astăzi este cinstit Sfântul Ioan Botezătorul, pentru rolul pe care l-a avut în evenimentele prăznuite ieri. Soborul sau adunarea este un prilej ca poporul lui Dumnezeu să se adune și să audă glasul Înaintemergătorului, propovăduind pocăința pentru lăsarea păcatelor.

 Glasul

Vreme de trei sute de ani glasul prorociei încetase în Israel. ”Nu mai este proroc”, se tânguia Psalmistul (Ps 73, 10). Oare tăcuse Dumnezeu? Oare avea să nu mai vorbească niciodată norodului său? Dupa trei sute de ani, Dumnezeu rupe în sfârșit tăcerea, trimițând un alt proroc: Ioan Botezătorul. Dumnezeu a vorbit din nou prin ”glasul celui ce strigă în pustie”. În Ioan norodul a recunoscut glasul și stăpânia unui proroc. Deci oamenii au venit să-l asculte. ”Atunci a ieșit la dânsul Ierusalimul și toată Iudeea”. El a venit ca cel mai de pe urmă și mai mare dintre prorocii Vechiului Testament. El a venit să arate pe Cel pe Care întregul Israel Îl aștepta: Mesia, Mântuitorul, Lumina Lumii. Dintre toți prorocii care L-au vestit pe Mesia Ioan a fost Singurul care a avut privilegiul să arate spre El și să spună: ”Iată Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridica păcatul lumii !”. Iată de ce icoana Sfântul Ioan e așezată cu multă cinste pe catapeteasma bisericilor ortodoxe chiar lângă Hristos. Prin el întreg Vechiul Legământ aduce mărturie că Hristos este Mântuitorul făgăduit.

                                                                        ….

Ioan a fost ”glasul celui ce strigă în pustie”. Pustia este locul unde toți și toate se pierd. Când cineva se pierde în pustie, lucrul cel mai bun ce i se poate întâmpla este să audă un glas care îl poate scoate de acolo. Așa a fost și este glasul lui Ioan, chemându-ne pe cei pierduți în pustiul păcatului și zicând: ” Iată Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridică păcatul lumii ! ”

Troparul Arătării Domnului

În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat.

Că glasul Părintelui a mărturist Ție, Fiu iubit  pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului.

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, slavă Tie!